Cand:
14 noiembrie 2024@17:00 – 19:00
2024-11-14T17:00:00+02:00
2024-11-14T19:00:00+02:00
Unde:
Biblioteca Județeană „C. Sturdza”
Bacău
Aleea Parcului
nr. 9
Cost:
Gratuit
Contact:
Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău
0234 513126
Băcăuanca Simona Nicoleta Lazăr revine acasă, cu prilejul unui nou volum, pe care îl va lansa joi, 14 noiembrie, începând cu ora 17.00, la Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău. Este vorba despre Mireasa și alte povestiri (Eikon, 2024), un volum de proză scurtă despre care vor vorbi criticii Petre Isachi și Adrian Jicu și din care va citi, cu șarmul ei inconfundabil, actrița Firuța Apetrei. Tot joi, va avea loc și vernisajul expoziției internaționale de pictură naivă, Nunți în culori, la care participă, cu lucrări tematice, Ioan Măric, unul dintre cei mai apreciați pictori naivi din România, și invitații săi, artiști plastici precum: Elsa Farias (Brazilia), Beto Nascimento (Brazilia), Esau Andrade (Mexic), Luis Joaquin Rodriguez Arias (Cuba), Giober Lopez (Cuba), Yanet Parra (Cuba), Luis el Studiante (Cuba), dar și colaboratori din România. Despre aceste lucrări va vorbi criticul de artă Aurel Stanciu.
Scriitoarea, editoarea și jurnalista Simona Nicoleta Lazăr este născută în județul Bacău, la Livezi, și, din august 2021, este bibliotecar la Biblioteca Orașului Sinaia, Centrul Cultural „Carmen Sylva”. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, departamentul Științele Informării și Documentării. Din 2021, este doctorand al Școlii Doctorale de Litere a Universității din București, având ca temă de cercetare „Biblioteca și arhiva documentară a Mănăstirii Sinaia – aspecte de istorie culturală antebelică”. Până în anul 2000, a activat ca jurnalist la publicațiile „Ultima oră” (Bacău), „Deșteptarea” (Bacău), „Examene” (București). În perioada 2004-2014, a fost editor la „Jurnalul Național” (București), unde a condus suplimentele „Jurnalul de Bucătărie” și „Jurnalul de Călătorie”.
La Bacău, a frecventat cenaclurile „George Bacovia” al revistei „Ateneu”, „Eșarfe de mătase”, „Boema” și „Avangarda XXI”. Din 2019, este membră a Cenaclului „Lucian Blaga” din Sinaia. Primele versuri le-a publicat în noiembrie 1985, la rubrica „Poșta literară” a revistei „Ateneu”. A colaborat cu poezie, proză și interviuri la revistele „Ateneu”, „Vitraliu”, „Literatorul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Dacia literară”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Steaua”, „Rampa și ecranul”, „Literatura și Arta” (Chișinău) ș.a. În 1996, a debutat editorial cu „Somnul grifonului” (versuri). Au urmat volumele de poezie „Iarba manuscriselor”(1997), „Corabie spre Magonia” (1998) și „Toamnă în Casiopeea” (2004). În august 2024, la Editura Eikon, a apărut volumul de proză scurtă „Mireasa și alte povestiri”, care conține povestirile „Casa cu tamarisc”, „Mireasa”, „Dragomira” și „Pas-de-deux șchiopătat, pe Plaja Pesmetului”. Este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (care i-a acordat Premiul de Excelență în Jurnalism, în 2016) și este membră a Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România.

Ioan Măric este profesor la Școala Populară de Artă și Meserii și la Palatul Copiilor din Bacău, învățând deopotrivă copii și adulții să iubească arta naivă. Începând cu anul 1968 este nelipsit de la expozițiile colective ale pictorilor naivi. Prima expoziție personală a deschis-o în 1974, la Bacău. De atunci, an de an, numele său este întâlnit pe afișele unor săli și galerii din țară și străinătate (peste 200 de expoziții). A participat la numeroase expoziții colective internaţionale. În 2008, Parlamentul European îi consacră o expoziție: „Un naiv la Parlament”. Patru din operele sale sunt cumpărate de Parlamentul de la Strasbourg pentru a fi duplicate și utilizate în școlile primare europene, pe tema spontaneității și a reprezentării figurative a unui fapt, idee, loc. În anul 2017, Asociația și Editura franceză „Parler les Lieux” îl alege pe Ioan Măric pentru ilustrarea colecției sale de „Contes, Légendes et Gestes” (Basme, legende și povestiri). Este prezent în colecții muzeale și particulare din Romania, Ungaria, Italia, Israel, Franța, Germania, Canada, Albania, Japonia, Rusia, Grecia, Austria, Elveția, Olanda, S.U.A. ș.a. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Iași și preşedinte de onoare al Asociaţiei Artiştilor Naivi din România. Ioan Măric a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Mărgineni (în 2000), al municipiului Bacău (în 2007) și al județului Bacău (în 2010). Din anul 2023, Școala Gimnazială din Luncani poartă numele lui.