NOUTĂȚI ÎN BIBLIOTECĂ
Matriarhat, Cristina Andrei
„Matriarhat” reunește opt proze pline de sevă și fiecare dintre ele este țesută în jurul unui personaj feminin, chiar dacă, uneori, avem un narator aparținând sexului tare. Poveștile acestor femei se desprind din banalitate, viețile lor sunt măturate de valuri, indiferent care le este statutul social – avem, printre altele, o cântăreață fără prea multă școală, o tânără care se angajează cameristă pe o insulă grecească după ce află că suferă de cancer, o alta născută din flori, cu o viață deloc ușoară, dar și o jurnalistă renumită, pe care succesul și influența nu o scutesc de umilință. Este interesant că autoarea nu face din destinele acestor personaje scopul în sine al fiecărui text, ci merge dincolo de ele, radiografiind contextul social în care acestea se regăsesc. Scriitura este savuroasă, epicul foarte stufos și incitant, iar personajele au o coloratură inedită, așa cum, de altfel, le este și limbajul, în unele cazuri. Nici atmosfera nu este de ignorat, căci este foarte bine construită.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
O speranță la capătul lumii, Sarah Lark
Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, surorile poloneze Helena și Luzyna ajung într-o tabără de refugiaţi din Persia. Când află că Noua Zeelandă primeşte un număr mare de orfani de război, acestea întrezăresc speranţa unei vieţi mai bune. Dar doar una dintre surori va putea pleca. În acest timp, James McKenzie părăsește Noua Zeelanda, împotriva voinţei părinţilor săi, pentru a lupta în Europa. Drumurile tinerei poloneze şi ale îndrăznețului pilot se întâlnesc. Vor reuşi cei doi tineri să îşi învingă soarta şi să îşi găsească fericirea?
SARAH LARK (n. 1958, Bochum, Germania), pe numele adevărat Christiane Gohl, este o autoare germană, cu studii de literatură şi istorie, care s-a îndrăgostit de Noua Zeelandă lucrând la un ghid turistic şi i-a dedicat o serie de romane, care au devenit bestselleruri internaţionale.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Farmacistul de la Auschwitz, Patricia Posner
O poveste adevărată și foarte puțin cunoscută despre un reprezentant de vânzări de la Bayer din România. Victor Capesius, cetățean de origine romană, s-a alăturat naziștilor din SS în 1943, la vârsta de 35 ani, și în scurt timp a ajuns farmacist-șef la Auschwitz. Cartea prezintă amănunțit regimul de teroare instituit de Capesius în lagăr, felul în care acesta a scăpat de justiția vremii și, în final, modul prin care un procuror curajos și răbdător a reușit, după 20 de ani de la sfârșitul războiului, să-l aducă pe farmacist în fața judecătorilor pentru a fi acuzat de crimă.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Sodoma, Frederic Martel
Șocant! Astăzi, Vaticanul ocrotește cea mai mare comunitate homosexuală din lume. Un secret bine păstrat de multă vreme, ce poartă un nume biblic: Sodoma, cel al orașului distrus de Dumnezeu ca pedeapsă pentru practicile homosexuale ale locuitorilor săi. Un secret pe care această anchetă tulburătoare, care a durat mai bine de patru ani, îl dezvăluie pentru prima dată.
FRÉDÉRIC MARTEL este scriitor, sociolog și jurnalist. Deținător a patru diplome de studii în științe sociale, filozofie, drept public și științe politice, este doctor în sociologie. A lucrat la Ambasada Franței la București (1990-1992) și ca atașat cultural al Ambasadei Franței în Statele Unite (2001-2005). A fost director de cercetare la Institutul de Relații Internaționale și Strategice (IRIS, Paris) între anii 2012-2014, însărcinat cu o misiune pe lângă Ministerul Culturii în 2013 și cercetător asociat la CERI (Centrul Internațional de Cercetare, Științe-Politică Paris), între anii 2016-2018. În prezent este profesor la Universitatea de Arte din Zurich și director al Centrului pentru Economii Creative din Zurich.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Cerere de prietenie, Laura Marshall
Maria Weston lipsește de peste 25 de ani. A fost văzută ultima dată în noaptea unei petreceri de absolvire a școlii și lumea crede că e moartă. Mai ales Louise, care și-a trăit viața de adult cu un secret teribil. Când Louise Williams primește un mesaj de la cineva dispărut de mult, inima ei aproape se oprește.
În timp ce mesajele Mariei escaladează, Louise încearcă să se reconecteze cu vechii prieteni pe care a încercat odată să-i impresioneze. Încercând să pună cap la cap exact ce s-a întâmplat în acea noapte, curând descoperă că sunt multe lucruri pe care nu le știa. Singura certitudine este că Maria Weston a dispărut în acea noapte.
Cerere de prietenie este un thriller psihologic despre pericolele pe care le implică rețelele de socializare.
„Un thriller psihologic care creează dependență.”
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Soldatul iernii, Daniel Manson
Roman premiat cu Northern California Book Award
Best of 2018 pentru New York Times, Washington Post, San Francisco Chronicle, NPR
Viena, 1914. Lucius are 22 de ani și e student la medicină când Primul Război Mondial cuprinde Europa. Dintr-un eroism romanțios, se înrolează în armată și ajunge într-un spital improvizat, într-o vale din Carpați. Toți ceilalți doctori au fugit, a mai rămas doar misterioasa asistentă Margarete. De la ea, Lucius trebuie să învețe repede și brutal meseria de medic în cele mai neprielnice condiții.
Într-o zi, un soldat inconștient, având buzunarele pline cu desene stranii, e adus mai mult mort decât viu. Ca să-l salveze, Lucius va lua o decizie care va schimba pentru totdeauna viața doctorului, a pacientului și a asistentei.
O poveste de război care ajunge din sălile de bal ale Vienei imperiale în pădurile de pe Frontul de Est, din sălile de operație improvizate în sate până pe câmpurile de luptă călcate de copitele cavaleriei.
„Pe fundalul disoluției Europei atât de bine cercetat și atât de meticulos descris, Mason găsește câteva suflete pierdute și le ghidează spre o pace relativă.“ New York Times
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Cultivarea răbdării – tehnici budiste pentru a depăşi mânia şi furia, Dalai Lama
Făcând distincţia între resemnare şi toleranţă, Dalai Lama su-gerează că atitudinea esenţială în depăşirea mâniei şi a urii este să adoptăm în mod conştient răbdarea, această poziţionare fermă faţă de adversităţi, provenită dintr-un temperament stabil, neperturbat de frământări exterioare sau interioare. Prezentată sub forma învăţăturilor susţinute de Sanctitatea Sa Dalai Lama în faţa publicului, cartea Cultivarea răbdării este o analiză detaliată asupra celor trei caracteristici ale răbdării: (1) toleranţa bazată pe acceptarea conştientă a suferinţei şi dificultăţilor din viaţă, (2) toleranţa rezultată din reflectarea asupra naturii realităţii şi (3) toleranţa faţă de ofensele aduse
de alţii. Învăţăturile prezentate aici îşi au rădăcinile în străvechiul text al lui Săntideva, Intrarea pe calea Iluminării, studiat în mănăstirile budiste. Cultivarea potenţialului inerent de compasiune şi iubire al fiinţei umane începe, spune Dalai Lama, cu depăşirea obstacolelor reprezentate de mânie şi ură, prin practica răbdării.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Bijuteri de legendă, Laurence Catinot Crost, Bertrand Meyer Stabley
BIJUTIERII REGILOR, REGII BIJUTERIILOR ȘI MAGICIENII SPLENDORII
Mărci și legende, har, desăvârșire și savoir-faire: Fabergé, Lalique, Van Cleef & Arpels, Cartier, Mellerio, Buccellati, Harry Winston, Boucheron, Garrard, Tiffany, Piaget, Bulgari, Fred, Mauboussin, Chaumet au reuşit, prin arta lor, să marieze perfect eleganța discretă cu rafinamentul absolut, geniul cu designul, sofisticarea cu splendoarea eternă și inubliabilă.
„Eu nu țin niciodată cură de slăbire. Singura greutate care mă interesează este aceea a diamantelor mele.“MAE WEST
„Nu există nimic mai pur decât rivierele de diamante şi nimic mai tulburător decât sursa lor.“ HERVÉ BAZIN
Astăzi creația îmbrățişează strălucirea. O jachetă cu matlaseu subțire se însoțeşte cu diamante galbene, o geacă de motociclist Hermès, cu safire şi un tricou Chanel, cu smaralde. Cele mai prețioase pietre mixează cocteilul de gusturi fine și răvășesc cu nonșalanță canoanele. Splendoare şi alură-şoc!
Broşe egiptene, comori din sarcofagele faraonilor, rozete cretane, spirale şi împletituri celtice, brățări conservate în lava pompeiană, amulete magice, figuri incaşe, orfevrării maiaşe, coliere baroce sau etnice, paruri de maharajahi, compoziții Bauhaus, pietre cu monturi desenate de artişti contemporani, ornamente votive, perle excepționale… bijuteriile încarnează seducția! Ele sunt punctul forte al frumuseții, acel punct forte ale cărui linii şi ornamentații sunt închipuite de bijutier în taina atelierului.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Ştiu ce gândeşti, Thorsten Havener
Gânduri, gesturi, intenții și priviri, intuiție și simțire, magie și subtilitate: puterea de a citi gândurile, de la o mare taină la o desăvârșită artă. Dar, mare atenție, dacă oamenii ar ști ce gândesc alții despre ei, nu ar mai exista nici patruprieteni în lume, spunea Blaise Pascal.
„Sunt cât se poate de onest, vă povestesc o mulțime de detalii din viața mea personală și vă împărtășesc o mulțime de experiențe și de așteptări, cu scopul de a vă iniția în arta mea, în arta de a citi gândurile.“
Thorsten Havener prima impresie • corpul trădează gândurile • vorbire fără cuvinte • efectul limbajului intuitiv • puterea autosugestiei • limbajul creează realitate • cele mai de seamă cuvinte magice: sau, pentru că, nu, de fapt, poate, deși, vă spun sincer…, tu, mereu, iarăși, niciodată, oricând, cu plăcere, ce ar fi dacă • verbal power: manipulare subtilă, intuiție corectă, complimente bine plasate • cum să schimbăm trecutul • experimentul amintirii• puterea clipei.
Hrănește-ți mintea cu gânduri bune și îndrăznețe, pentru că niciodată nu vei ajunge mai sus decât gândești.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Cişmigienii, Eugen Cadaru
Cum ar fi fost România dacă la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi fost ocupată de Uniunea Sovietică? Ce ar fi discutat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu într-o frumoasă dimineață a anului 1971, la o cafea și o bere rece în Grădina Cișmigiului? Există oare vreun motiv pentru care România ar putea fi numită Grădina Maicii Domnului?
„Eliadesc, scris cu pasiune, romanul lui Eugen Cadaru pare o continuare firească a prozei interbelice, în care se întîlnesc personaje reale și ficționale și marile teme legate de timp, trecere, ritualuri. Atmosfera interbelică, reconstituită riguros în anii ’70 ai unui trecut alternativ, face ca personajele să fie foarte veridice. Eliade, Cioran, Ionescu, Țuțea și Vulcănescu prind viață în discuții care evocă operele lor sau în plimbări tihnite printr-un București idealizat. Scris cu implicare și cu talent, Cișmigienii lui Cadaru este un roman cu temă nostalgică și aspirații înnoitoare, construit atent și fermecător, cu eleganță estetică.” (Doina Ruști)
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Eco, bio şi organic, Alexander von Schonburg
Corect! Comportament corect. Consum corect. Concediu corect. Restaurant corect. Meniu corect. Automobil corect. Shopping corect sau „Elegance is refusal“, cum spunea Coco Chanel.
Să reluăm: gunoi corect. Selectat corect. Gândiți că e prea plicticos? Gândiți incorect, pentru că natura a fost plină de gentilețe cu noi când ne-a dat jos din copaci, iar noi, cu sălbăticie, am năvălit peste ea şi am început să îi schimbăm legile.
„«Fiecare om este capabil să împingă lumea, câte puțin, spre direcția bună sau spre cea rea», iată esența strălucitului discurs ținut de Aleksandr Soljenițîn la acceptarea Premiului Nobel. Fiecare om are influența sa, cu atât mai mult cu cât fiecare om – ceea ce eu îmi asum, și ar trebui să vă asumați și dumneavoastră – servește cuiva drept exemplu.“ Alexander von Schönburg
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Arta de a trăi fără ştiri!, Rolf Dobelli
Într-o lume în care suntem tot mai informați, dar știm tot mai puțin, drogul știrilor ni se strecoară în minte și pune stăpânire pe tot ce înseamnă viață. Povești anoste sau triviale, atrocități și dulcegării cu animăluțe pufoase, fotografii țipătoare și reclame isterice, fake fame și fapte senzaționale și plictisuri expirate – toate se aliniază alert să cotropească mintea și să amorțească simțurile. V-ați gândit vreodată că știrile sunt ca zahărul? Da, pentru că au același efect asupra minții cum are zahărul asupra organismului. Ce părere aveți despre această știre?
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Cum să te faci nevăzut, Akiko Busch
O carte neașteptată, amețitoare și hipnotizantă, o cupolă magică de revelații ale puterii nevăzutului, în care să dispari, să te pierzi, să te amesteci cu discreția, ca să ieși apoi transformat și puternic, plin de speranță și încredere într-o existență firească, liniștită – într-un cuvânt, omenească.
Cu grație, umor și precizie ce taie răsuflarea, o pledoarie despre virtuțile necântate ale discreției: mit și știință, uitare și regăsire, o carte ca o strângere de mână secretă care circulă de la prieten la prieten.
Akiko Busch este o fină observatoare a lumii și explorează neliniștea unui mod de viață mai puțin supus cercetării, dornic de invizibilitate, avid de discreție sofisticată și, cu surprinzătoare precizie, demontează mitul celebrității și al prim-planului aducător de glorie efemeră și de fericire în rate. O pledoarie neașteptată pentru discreție și pentru citadela sferei private într-un univers invaziv, curios și devorator.
Kafka visa să fie chelner.
Dorea să fie prezent, dar invizibil.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Istoria neaşteptată, Sam Willis şi James Daybell
De la victorieni la al Doilea Război Mondial, de la Imperiul Roman la Revoluția Franceză, de la Tutankhamon la ziua de ieri, de la Leonardo la STASI cu episoade senine și suferințe teribile, de la pictura rupestră la puterea imperială, o explozie de delicatese istorice și un tezaur grandios de detalii atât de firești în bizareria lor, un păienjeniș de urzeli și de revelații, o nouă manieră de a afla cu uimire ceea ce credeai că ai știut dintotdeauna.
Un buchet de acadele istorice pe care le poți devora dintr-o suflare, le poți savura cu gratitudine sau, de ce nu, le poți dărui, dacă îți mai rămân.
„Istoria așa cum n-ați mai cunoscut-o vreodată!“ Dan Snow
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Croitorul de cărţi, Monica Pillat
„Cititorii Monicăi Pillat vor fi surprinși, cred, de aceste fantezii onirice pline de prospețime. Trei proze între care există coridoare secrete și o singură idee călăuzitoare: oricare dintre noi poate deveni personaj, viața ni se poate transforma pe neașteptate în ficțiune, iar revenirea deplină la ce-am fost nu mai e posibilă. Cărțile sunt viață, viața este ca o carte și, la un moment dat, e greu să le mai distingi.
Un triptic ludic, cu ecouri din romanul-foileton de secol 19. Un joc cu noi, cititorii de azi. Un pahar plin de spumă, ca șampania. Dar să nu ne lăsăm înșelați de aparențe: între capcanele întinse cititorului la fiecare cotitură a narațiunii, cea mai primejdioasă este plasa deasă a melancoliei.
Cel mai mult mi-a plăcut Jocul lui Sebastian Onir, miezul volumului, în care am văzut ecouri din Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, din Pirandello, din Borges și din postmoderniști. E dramatică (ar putea fi chiar dramatizată!) și are vrajă. Alunecarea din realitate în ficțiune și înapoi e făcută cu măiestrie și, în ciuda afinităților cu cei pomeniți, proza e vădit originală. Deghizări dezvoltă triunghiul amoros clasic, dar pendularea personajului Flavia între cele două lumi – una reală și una inventată – este, din nou, scutul contra banalității. Ca și cum încheie simbolic întreaga construcție (scrisul este un ca și cum), accentuând umbrele personajelor.“Ioana Pârvulescu
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Jungla literelor, Ursula Poznanski
În junglă, după o furtună puternică, Maimuţa adună o mulţime de lucruri care au o formă neobişnuită. Papagalul cel isteţ ştie despre ce este vorba: acestea sunt litere.
Precis cineva le-a pierdut. Într-adevăr, curând Maimuţa şi Papagalul încep să întâlnească tot felul de animale ciudate cărora pare să le lipsească ceva: un Arpe, un Igru, o Alenă…
O poveste amuzantă pe care părinţii o pot citi copiilor, dar nu numai: este potrivită şi pentru a fi savurată de elevii care învaţă să citească sau chiar de cei care ştiu toate literele!
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Pompeii. Viața unui oraș roman, Mary Beard
Un portret extraordinar şi incitant al unui oraş din Antichitate, al vieţii cotidiene în acele locuri și timpuri îndepărtate, și o perpetuă redescoperire a acestuia din perspectiva unuia dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi clasicişti contemporani. „Dacă vreţi sa știți ce s-a întâmplat cu adevărat în ultimele zile de viață ale oraşului pietrificat, meticuloasa reconstrucție oferită de Beard este exact lucrul de care aveţi nevoie. Pe măsură ce o parcurgeți, veți scăpa de multe dintre ideile preconcepute, iar scriitura ei evocatoare va avea darul să vă transporte înapoi în timp.” – The Guardian.
„În domeniul atât de vast al scrierilor despre Pompeii, Mary Beard aduce o tușă de umanitate… Această relatare captivantă, iscoditoare şi plină de afecţiune a vieţii pompeiene se constituie într-un model de gen. Autoarea revelează esența lucrurilor, care a fost și rămâne, în viețile noastre de azi, neschimbată.” – The Times.
„Foarte ușor de citit şi minunat documentată… Beard are un stil pătrunzător și accesibil, care face din această carte o incursiune obligatorie în istoria antică.” – Observer.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Reload: cum să-ți încarci bateriile, Henrik Fexeus, Catharina Enblad
Arta recuperării inteligente. Te-ai gândit vreodată cât de mult loc ocupă stresul în viața ta? Ce te împiedica să faci și cum ar arăta o zi lipsită de stres? Desigur, în anumite doze e bun: ne ajută să funcționăm, ne dă energia necesară acțiunii, dar sunt și acele momente în care ne copleșește, ne acaparează și în care pare să ne răpească bucuria de a trăi.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Miercuri, respirăm, Ana Chicet-Macoveiciuc
Pentru şase tinere, se apropie Ziua Z. O aşteaptă de mult, o visează, toate speranţele şi temerile lor se îndreaptă în aceeaşi direcţie. Dar sunt departe de a fi pregătite! Se înscriu, deci, la un ultim şi intens antrenament. Primesc muniţie adecvată, echipament specializat, o instructoare pe măsură şi numărătoarea inversă începe. Numai că acolo, în casa aproape conspirativă în care se întâlnesc în fiecare miercuri, nu are loc vreo competiţie, dimpotrivă, între ele se înfiripă o prietenie aşa cum se întâmplă numai în momentele de cumpănă ale vieţii. Toate problemele şi secretele celor şase viitoare mame ies la iveală şi se complică şi mai mult pe ultima sută de metri. Dar după crizele de râs sau de plâns împreună, cele şase noi prietene încearcă din răsputeri să se ajute între ele. Rămâne de văzut dacă şi cum vor rezolva milioanele de încurcături la timp pentru a ajunge cu bine la destinaţia finală: Maternitatea. Miercuri, respirăm este un roman palpitant şi realist în acelaşi timp, cu personaje memorabile şi întâmplări ca-n viaţă, scris azi şi aici, pentru cititoarele de azi şi de aici.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Bărbatul cu haină roșie, Julian Barnes
Vara lui 1885. Trei francezi ajung la Londra pentru cumpărături. Unul dintre ei e prinț, altul e conte, iar al treilea nu are rang nobiliar. E un italian care, cu patru ani în urmă, a fost subiectul celui mai cunoscut portret al lui John Singer Sargent. Se numește Samuel Pozzi, pionier în ginecologie și liber-cugetător, un om de societate cu o viață amoroasă faimoasă pentru complicațiile ei.
Viața lui Pozzi se desfășoară pe fundalul Parisului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, minunata epocă a extravaganțelor și a plăcerilor, marcată, totodată, de narcisism, decadență și violență.
În cea mai recentă carte a sa, Julian Barnes pictează o frescă a Belle Époque cu eroii și antieroii ei, cu scriitorii, artiștii și gânditorii care au marcat-o – ne întâlnim, printre alții, cu Henry James, Sarah Bernhardt, Oscar Wilde, Marcel Proust, în schimburi de idei memorabile.
„Povestea lui Pozzi îi vine mănușă lui Barnes, de aceea a rezultat una dintre cele mai bune cărți ale sale. Bifează toate căsuțele: imersiunea în viața culturală a Franței din secolul al XIX-lea, în contrast cu insularitatea manifestată de Marea Britanie, atunci și acum; puzzle-ul de fapte reale și ficțiune; dilemele legate de viața sexuală.” – Evening Standard.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Creionul de tâmplărie, Mircea Cărtărescu
„Preotul mi-a tăiat moțul, iar nașul mi-a vârât sub ochi tăvița tradițională, pe care se-nșirau câteva obiecte disparate: un păhăruț cu vin, un clește, niște bani, o păpușică cu păr de ață, spice de grâu… Trebuia să apuc de pe tavă, succesiv, trei obiecte, care să-mi prevestească viitorul în viață: dacă luam paharul aveam să fiu bețiv, dacă alegeam păpușa – afemeiat, dacă apucam cleștele – un muncitor harnic etc. Mă-ntreb ce zeu a-mpins în acel moment, ușor, cu vârful degetului, creionul de la urechea nașului, făcându-l să cadă-ntre lucrușoarele de pe tavă? Fapt este că m-am repezit imediat la creionul ce nici nu trebuia să fie acolo, l-am înșfăcat cu toată puterea și nu i-am mai dat drumul, nici n-am mai vrut să iau altceva de pe tavă.
Într-un fel, tot ce-am scris de-a lungul vieții mele am scris, de fapt, cu acel creion de tâmplărie pe care soarta mi l-a pus de la-nceput între degete. Bătătura pe care-o am de la nenumărate pixuri și stilouri și creioane pe degetul mijlociu e singurul semn de muncă grea pe care-l am pe trup, și sunt mândru de ea ca de o medalie de onoare.“
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Născuţi pentru a învăţa, Alex Beard
Învățarea este sufletul speciei noastre. De la primul pas la ultimele cuvinte, suntem ceea ce învățăm. Educația prezice cât vom câștiga, cât de mulțumiți vom fi, chiar și cât de mult vom trăi. Dar, în ciuda importanței sale evidente, învățarea a pierdut contactul cu progresele umane. Trăim într-o epocă informațională și muncim într-o economie a cunoștințelor, însă școlile noastre sunt relicve ale epocii industriale.
În această carte, expertul în educație Alex Beard ne duce într-un tur uimitor prin viitorul învățării, pentru a ne arăta cum putem – și de ce trebuie – să obținem rezultate mai bune. Combinând informații din interior, anecdote amuzante și cercetări inteligente, Beard ne conduce de pe coridoarele aglomerate ale unei școli generale din Londra, pe holurile tehnologizate din Silicon Valley, în „fabricile de examene” din Coreea de Sud și în sălile de clasă incluzive din Finlanda, pentru a ne arăta că ne aflăm, în prezent, la marginea unei revoluții în domeniul învățării.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Copilul optimist, Martin E. P. Seligman
Copiii pot fi învățați să aibă încredere în ei, să manifeste spirit de inițiativă, entuziasm și bunătate – este ceea ce demonstrează renumitul psiholog Martin Seligman, care, alături de colaboratorii săi, a realizat de-a lungul a trei decenii o serie de studii despre optimism. Cartea de față se adresează părinților, profesorilor și antrenorilor, care vor învăța pas cu pas cum să le insufle copiilor optimism și să le schimbe neputința în control personal. Descoperindu-și capacitatea de a face față provocărilor sau momentelor dificile, copiii se vor bucura de un echilibru fizic și psihic mai bun, îmbunătățindu-și performanțele școlare. Exemplele, dialogurile, scenariile și testele din carte ne ajută să ne pregătim cât mai bine copiii pentru următoarea etapă a vieții.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Acul din sânge, Sarah Bower
Un nou roman de la autoarea bestsellerului Borgia. Păcatele familiei
Ianuarie 1067. Charismaticul episcop Odo de Bayeux vrea o tapiserie enormă, care să glorifice cucerirea Angliei de către fratele său, ducele de Normandia. Așa că o angajează pe ea, a cărei îndemânare la brodat e legendară.
Ea plănuiește să îl omoare când are ocazia. El și fratele lui i-au asasinat regele și i-au dat lumea peste cap. Nu vrea altceva decât răzbunare.
Dar niciunul dintre ei nu a luat în calcul că se vor îndrăgosti nebunește. Așa că dușmanii devin iubiți, prietenii devin dușmani și nimic din viață, sau de pe tapiserie, nu e ceea ce pare.
„Un roman senzual despre viața lui William Cuceritorul, a fratelui său, episcopul, și a misterioasei lui amante. O carte înțesată cu detalii fascinante și verosimile despre istoria vremii, cu multe mistere și o poveste de dragoste arzătoare.“ RT Book Reviews
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Oraşul de la miezul nopţii, Charlie Jane Anders
Câștigător Premiul Locus 2020 la categoria: roman science-fiction.
Cine ne controlează somnul ne controlează și visele. Iar de aici mai e un singur pas să ne controleze întreaga viață.
Cea mai așteptată carte din 2019 pentru The Verge | Book Riot | Kirkus | BookBub
Ianuarie este o lume muribundă. O parte a planetei este cufundată într-un întuneric înghețat, în vreme ce, pe partea cealaltă, totul e pârjolit de o lumină orbitoare. Umanitatea atârnă de un fir de ață, împrăștiată în două orașe arhaice, construite pe o fâșie de apus nesfârșit. Dar viața în orașe este la fel de periculoasă ca în deșerturile din afară.
Într-o lume în care până și timpul este controlat de conducători, iar nivelul de lumină e reglat artificial, sufletele pierdute sunt trimise printre umbre, în sălbăticie.
O astfel de paria, sacrificată în noapte, dar salvată de timp și de legătura cu o bestie misterioasă, se va ridica din sălbăticie ca să preia întreaga putere, înainte ca planeta să fie zdrobită de greutatea rasei umane.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Atacurile de panică, David Carbonell
Când cineva suferă pentru prima dată de un atac de panică, nu știe exact cu ce se confruntă: să fie o boală, să fie niște probleme cu inima sau cu respirația, să fie oare „un dezechilibru chimic” sau vreo perturbare emoțională ori mentală? Iar când nici doctorul și nici cei apropiați nu mai înțeleg ce se întâmplă, cel afectat ajunge tot mai derutat și mai speriat, pierzându-și speranța în orice șansă de vindecare.
Există însă o cale de ieșire și de evitare a acestei „capcane a panicii”, cum o numește psihologul american David Carbonell, specializat în tratarea anxietăților și fobiilor. Bazându-se pe o abordare cognitivă ce uneori poate părea contraintuitivă, dar și pe tehnici de relaxare, respirație și autohiopnoză, cartea explică mecanismele din spatele atacurilor de panică, după care oferă, alături de numeroase teme și exerciții, un program de expunere și de desensibilizare față de grijile și temerile acaparatoare. În fine, volumul prezintă detalii suplimentare despre cinci fobii frecvent asociate cu atacurile de panică – fobia socială, teama de a zbura, de a vorbi în public, de șofat și claustrofobia. Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Sănătatea mintală a marilor conducători ai lumii, Patrick Lemoine
Deși îi catalogăm adesea pe unii dintre conducătorii noștri drept „psihopați”, în general pe aceia recunoscuți ca dictatori, avem tendința, mai mult sau mai puțin conștientă, de a ne exonera liderii, nu de orice meteahnă, ci de orice boală mentală confirmată, de parcă, prin poziția extrem de prestigioasă și de respectabilă pe care o ocupă, ar fi cu desăvârșire scutiți de o astfel de patologie. Sau de parcă nu ar fi posibil ca noi înșine să fi votat pentru niște persoane bolnave mental! Cum stau de fapt lucrurile? Cu ajutorul relatărilor istoriografilor, examinând minuțios biografiile și folosindu-se de cunoștințele sale de clinician, Patrick Lemoine ne prezintă în această carte studii de caz ale unor personaje istorice marcante: de Gaulle, Hitler, Stalin, Churchill, Ioana d’Arc, Maria-Antoaneta și mulți alții, evaluându-le sănătatea mentală ca și cum ar fi trecut pragul cabinetului său.
Patrick Lemoine este psihiatru, doctor în neuroștiințe și a condus stagiile clinice de la Universitatea Claude Bernard din Lyon. A publicat numeroase lucrări despre tulburările de somn, tulburările de anxietate și dependența de medicamente. Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Toţi copiii librăresei, Veronica D. Niculescu
Silvia Albu este o tînără librăreasă întoarsă de curînd în orașul natal, după o absență forțată de aproape cinci ani. Sîntem în România anului 1983. Mîncarea e raționalizată, nu se mai găsește aproape nimic în magazine, lumina se ia timp de o oră pe zi, avorturile sînt interzise și metodele de contracepție inexistente, dragostea vine laolaltă cu amenințarea morții. În cartierul de la marginea Piteștiului, Complexul este un întreg univers, planetele ce se rotesc în jurul propriilor axe sînt Alimentara, Măcelăria, Cofetăria, Merceria, Librăria, Ceasornicăria, Poșta. În viața librăresei, marcată de traumă pe cînd avea doar 17 ani mișună o mulțime de copii. De-a lungul verii, o idilă se înfiripă între ea și ceasornicar, un bărbat cu șapte ani mai în vîrstă. Apariție atrăgătoare, ceasornicarul pare să-i promită că o va duce cu el către alte orizonturi – dar poți să crezi în promisiuni sau totul e scînteiere fugară? Toți copiii librăresei este un cîntec al însingurării și-al dragostei care poate fi aducătoare de moarte, din vremurile trăite de cei ce-au fost tineri în anii ’80. Un cîntec pe-al cărui fundal este etalat un întreg evantai de povești cu copii. Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Endurance, Scott Kellz
O misiune spaţială NASA durează de obicei zece zile, iar un astronaut stă pe Staţia Spaţială Internaţională în jur de şase luni. Scott Kelly a rămas acolo un an întreg. A înfruntat izolarea în spaţiu — un mediu de o frumuseţe copleşitoare, dar şi plin de pericole —, orbitând în jurul Pământului cu o viteză de 28 000 de kilometri pe oră. O călătorie extraordinară care ne-a adus viitorul mai aproape. Mulţumită datelor biometrice despre propriul corp, strânse de Kelly pe Staţia Spaţială şi comparate mai apoi cu ale fratelui său geamăn Mark, rămas pe Pământ, suntem mai în măsură acum să răspundem la câteva întrebări esenţiale: oare vom putea locui pe Marte într-o zi? Vom putea să ne petrecem vacanţele în spaţiu? Care sunt limitele noastre fizice?
Endurance este povestea incredibilă a unui om care şi-a mobilizat întreaga voinţă pentru împlinirea unui vis ce părea imposibil. Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Știința lucrurilor fragile, Tae Keller
,,Motivațională, emoționantă și înduioșătoare.”
Melissa Savage, autor Lemons
În general, ouăle se sparg ușor. Dar să sperăm că nu și de data asta. Când profesorul de științe îi sugerează să participe la concursul de aruncat ouă, Natalie crede că asta ar putea fi soluția perfectă pentru rezolvarea problemelor ei. Premiul este în bani, iar dacă ea și prietenii ar câștiga, atunci o va putea duce pe mama ei, care era botanistă, să vadă miraculoasa Orhidee Albastră de Cobalt – o floare care a supraviețuit unor condiții aproape imposibile. Mama lui Natalie suferă de depresie, dar fata este convinsă că magia florii ar putea s-o trezească la viață. Ceea ce înseamnă că prietenii lui Natalie trebuie să facă un pas în față și să-i arate că, vorbind despre probleme, poate fi la fel ca atunci când scoți o plantă din întuneric și o duci la lumină. Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Memoriile unui motan călător, Hiro Arikawa
Bestseller în Japonia și în alte peste 30 de țări * Vândut în peste 1 000 000 de exemplare * În 2012, în Japonia s-a aflat pe lista scurtă a trei premii literare importante: Eiji Yoshikawa Bungaku Shinjin, Shūgoro Yamamoto și Fūtarō Yamada * Ecranizat în 2018 într-un film de succes în regia lui Kōichirō Miki, cu Sōta Fukushi și Mitsuki Takahata în rolurile principale * Recomandată de mii și mii de cititori din întreaga lume, aceasta este povestea copleșitoare a unui tânăr care, însoțit de motanul său, călătorește pentru ultima oară de-a lungul Japoniei.
Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Cu iubire tandră, Elisabeta – „Mereu al tău credincios, Carol”: corespondenţa perechii regale. Vol. 1
Ediţia de faţă, critică şi comentată, ne oferă, pentru prima dată în traducere din limba germană, schimbul de scrisori dintre regele independenţei României, Carol I, şi regina-poetă Elisabeta (Carmen Sylva). Dialogul epistolar oferă o privire amănunţită asupra căsniciei regale pe aproape întreaga perioadă a vieţii celor doi pe tronul României.
Acest prim volum – din cele două în care e concepută ediția – acoperă perioada de până în 1888: logodna, scurta viață a singurului copil al cuplului, perioada dobândirii independenței și a proclamării Regatului. Pe lângă chestiunile de zi cu zi și de familie, corespondența princiară/regală este presărată cu detalii despre viața înaltei societăți europene și românești, despre oamenii de vază ai țării – și despre doamnele din cercurile înalte –, despre intrigile politice și despre eforturile de modernizare a țării.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Biblioteca de pe lună, Francesc Miralles
Francesc Miralles ne invită în viitor, într-o fascinantă aventură pe Lună, unde magnatul excentric Kumar întemeiază prima colonie umană, Exovillage, menită să devină un centru turistic pentru milionarii lumii. La Barcelona, Verne, filolog specialist în limba sanscrită, este îndrăgostit de ani de zile de Moira, care se află însă în Exovillage, responsabilă cu telecomunicațiile. Hotărât să încerce imposibilul pentru a câștiga inima Moirei, Verne se va înrola într-o aventură îndrăzneață, cu consecințe inimaginabile. Pentru că pe Lună legile pământene nu se mai aplică, și nici pământenii din Exovillage nu sunt singuri…
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Amintirile unei prinţese rebele din familia Romanov, Coryne Hall, Olga Romanoff
Olga Romanoff, nepoată colaterală a ţarului Nicolae II, ne spune, în această carte de memorii, fascinanta poveste a unei prințese a cărei familie a reușit să scape din mâinile bolșevicilor. Copilăria ocrotită din labirintica Provender House, în Anglia profundă, educația atipică oferită de o mamă severă și snoabă, cu origini scoțiene și scandinave, și un tată mai relaxat și indulgent, a cărui ocupație înscrisă pe certificatul de naștere al Olgăi era cea de „prinț al Rusiei“, viața în natură, caii, legendele familiei, bijuteriile și mobilele care mai amintesc o vreme, până a fi vândute, splendoarea vieții de odinioară, toate sunt relatate cu umor, cu realism și într-un mod foarte personal.
„Memoriile prințesei Olga Romanoff sunt o lectură extraordinară… O carte foarte antrenantă, care ne oferă o mulțime de surprize.“ — Mayfair Times
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Trenul copiilor, Viola Ardone
Se spune că uneori trebuie să renunţăm la tot chiar şi la dragostea de mamă pentru a ne împlini destinul. Niciun roman nu spune această poveste cu o mai mare candoare.
Amerigo se plimbă pe străzile din Napoli în spatele mamei sale, Antonietta, o femeie tăcută, urmărind pantofii oamenilor. Este jocul său preferat: pantof curat, punct câştigat, pantof murdar, punct pierdut. Pantofii lui îl fac să meargă puţin strâmb pentru că sunt de mâna a doua şi niciodată numărul potrivit. Nu mai are demult timp tată, acesta fiind plecat în America pentru a face avere.
Are însă mulţi prieteni. Toată lumea îl cunoaşte şi îl numeşte Nobèl, pentru că vorbeşte despre câte în lună şi-n stele, şi cunoaşte o mulţime de lucruri, de vreme ce ascultă cu răbdare poveştile altora. Totuşi, într-o zi, Amerigo trebuie să părăsească locurile natale şi pe mama sa.
Este anul 1946 şi, la fel ca mii de alţi copii din Sud, urcă într-unul dintre trenurile care traversează întreaga peninsulă pentru a petrece un an la o familie din Nord.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
A noua casă, Leigh Bardugo
După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.
Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Oamenii istoriei. Personalități și trecut, Margaret MacMillan
În volumul Oamenii istoriei. Personalități și trecut, Margaret MacMillan propune o selecție inedită de personalități, unele faimoase, altele mai puțin cunoscute, care și-au lăsat amprenta asupra trecutului. Unele au schimbat cursul istoriei și chiar au dat tonul epocilor în care au trăit. MacMillan analizează conceptul de leadership, așa cum este acesta reprezentat de personaje precum Otto von Bismarck, William Mackenzie King sau Franklin Delano Roosevelt.Observă, de asemenea, cum pot comite unii conducători greșeli enorme, cu consecințe devastatoare, așa cum s-a întâmplat cu Hitler, Stalin sau Thatcher. Richard Nixon și Samuel de Champlain sunt înfățișați ca exponenți ai caracterelor temerare, care și-au asumat riscuri, urmându‑și cu încăpățânare propriul drum și sfidând adesea societățile din care proveneau. Apoi sunt descriși visătorii, exploratorii și aventurierii, personalități ca Fanny Parkes și Elizabeth Simcoe, care au înfruntat sau ignorat limitările impuse de societățile lor. În cele din urmă, sunt trecuți în revistă observatorii, personaje asemeni lui Babur, fondatorul dinastiei indiene a mogulilor, sau Victor Klemperer, un supraviețuitor al Holocaustului, care a ținut jurnale ce readuc la viață trecutul.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Neurofitness. Secretele unui neurochirurg pentru a creşte performanţa şi a descatuşa creativitatea, Dr. Rahul Jandial
„Vrei să fii mai fericit, să te simţi mai tânăr şi să ţii demenţa la distanţă? Atunci încearcă exerciţiile simple ale lui Rahul Jandial pentru antrenarea celulelor tale cenuşii!” – Mail Online
Dr. Rahul Jandial se află mereu în avangarda neuroştiinţelor, iar cartea de faţă condensează vasta lui experienţă de chirurg şi cercetător, oferind publicului larg o imagine de ansamblu asupra funcţionării creierului şi asupra modului în care îi putem îmbunătăţi activitatea.
Dr. Jandial te ajută să dobândeşti succesul la muncă şi la şcoală, să faci faţă mai uşor stresului, să-ţi îmbunătăţeşti memoria, să-ţi controlezi emoţiile, să-ţi diminuezi durerea, să menţii o alimentaţie sănătoasă, să-ţi descătuşezi creativitatea şi să creşti copii mai deştepţi.
Îmbinând recomandările pe care le dă pacienţilor săi, cele mai recente descoperiri ştiinţifice şi obiceiurile oamenilor de succes, Dr. Jandial îţi oferă sfaturi şi exerciţii pentru o funcţionare optimă a creierului tău şi pentru o viaţă mai sănătoasă, mai productivă şi mai fericită.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Citirea feţei. Cum să descifrezi o persoană după trăsăturile chipului, Eric Standop
„Omul are trei fețe. Pe prima o arată lumii. Pe a doua o arată rudelor și prietenilor apropiați. Iar pe a treia n-o arată niciodată, nimănui”, spune un proverb japonez. Cu toţii suntem cititori de feţe înnăscuți şi, încă din prima zi de viaţă, ne orientăm instinctiv privirea spre trăsăturile faciale ale celor din jur. Nu există persoană care să nu aibă capacitatea intuitivă de a descifra sentimentele celorlalţi în expresiile lor.
Această abilitate este atât de importantă pentru supraviețuirea noastră, încât avem circuite cerebrale dedicate procesării informațiilor faciale. Testele imagistice pot să identifice locul exact din creier unde se găsește rețeaua noastră de neuroni specializați în citirea feței. Oamenii de știință încă explorează modul în care se dezvoltă aceste circuite neuronale, dar cei mai mulți sunt de părere că este o abilitate, măcar într-o anumită măsură, înnăscută. De la naștere — înainte chiar să poată focaliza cu privirea —, copilul este înzestrat pentru căutarea fețelor. După numai câteva ore, un bebeluș poate deosebi chipul mamei sale de cel al unei necunoscute, iar în numai câteva luni devine expert în identificarea genului, a rasei, a emoțiilor și a altor trăsături de bază. Această legătură față-față este primul limbaj al copilului.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Prietenii copilăriei mele, Wilson Rawls
Billy locuiește la poalele munților Ozark, unde de dimineața până seara hălăduiește prin păduri și lunci și cunoaște toate ascunzișurile și potecile din împrejurimi. De când se știe își dorește din tot sufletul doi câini de vânătoare și, când vede că părinții lui nu își pot permite așa ceva, băiatul muncește și strânge fiecare bănuț ca să-și împlinească visul.În curând, Billy și cei doi copoi ai lui devin cei mai faimoși vânători din ținut. Istețimea câinilor, devotamentul și curajul lor îi uimesc pe toți, și Billy știe că niciun băiat nu are cum să fie mai fericit ca el.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Pandemia veselă și tristă, Florina Ilis
„Florina Ilis publică, în premieră, un volum de povestiri. Ea pleacă de la pandemie, de la provocarea actualității, cunoscută nouă tuturor, pentru a sonda, în situațiile de viață imaginate și povestite aici (care pot să fie ale fiecăruia dintre noi, tineri și bătrâni, bolnavi și sănătoși, temători și curajoși etc.), nuanțele sufletului omenesc dintotdeauna și de pretutindeni. Florina Ilis face această investigație atît cu arta, cît și cu forța unui mare scriitor, care știe să intre în cotloanele vieții și să le aducă la lumină (expresie).” (Sanda Cordoș)
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat, Aurora Liiceanu
Astăzi, cînd celebritatea este considerată ca fiind echivalentă cu succesul în viață, cine mai vrea să fie anonim? Oamenii își postează opiniile și fotografiile pe rețelele de socializare, în speranța că le vor vedea cît mai mulți și că vor ajunge astfel vedete, chiar dacă la nivel micro. Cînd o asemenea mentalitate devine dominantă, o atitudine ca a Gretei Garbo poate părea de neînțeles. Artista care strălucea pe ecrane în anii 1920-1930 era renumită pentru insistența cu care își apăra viața privată de indiscreția jurnaliștilor și a fanilor: nu dădea interviuri și nici autografe, nu participa la premierele filmelor sale, nu permitea să fie fotografiată pe stradă. Intrigată de personalitatea ei, Aurora Liiceanu face o analiză a fenomenului celebrității, de la imaginea pe care vedetele aleg să o prezinte publicului pînă la avantajele materiale și costurile psihologice ale faimei. În seria de personaje celebre îl regăsim pe Jack Spintecătorul, cel căruia nimeni nu i-a văzut vreodată chipul, dar întîlnim și vloggeri de succes ca Zoella sau Selly.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Terapia narativă pentru copii și familie
Adresată psihologilor care lucrează cu copii, precum și cadrelor didactice și familiilor acestora, cartea de față reprezintă efortul unic al unor psihoterapeuți de renume în încercarea de a oferi cele mai noi informații și metode privind modul de lucru cu copii aflați în situații dificile. Bogată în studii de caz prezentate detaliat și însoțite de ilustrații, pe teme precum agresivitatea, problemele de adaptare și de comunicare, enurezisul, anxietatea și multe altele, această lucrare documentată ne învață cum să intrăm în lumea celor mici, pentru a crea un limbaj comun prin care să îi ajutăm să își depășească problemele.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Toate viețile pe care nu le-am trăit, Anuradha Roy
Pendulând între splendoarea peisajelor de la poalele Munților Himalaya și jungla luxuriantă din Bali, romanul urmărește atât drama unui copil crescut în absența mamei și în prezența palidă a unui tată refugiat în studiu, cât și felul în care, adult fiind, „Mîșkin“ Chand Rozario își regândește anii marcați de imensul gol afectiv. Trecutul și prezentul se întrepătrund în structura romanului, conturat atât ca istorie personală, cât și globală; pe de o parte, un trecut zbuciumat, trăit fără căldură maternă, în India sfâșiată de lupta pentru independență și în lumea aruncată în derivă de cel de-al Doilea Război Mondial, iar pe de altă parte, un prezent în care Chand descoperă adevărul despre fuga mamei sale, așa cum i-l revelează, decenii mai târziu, un teanc de scrisori sosite dintr-un loc neașteptat.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Isadora Moon merge la școală, Harriet Muncaster
Mama ei este zână, tatăl este vampir, iar ea este câte puţin din amândouă! Intră pe www.isadoramoon.ro și află ce ești: zână sau vampir? Îndrăgeşte noaptea, liliecii şi costumul negru de balet, dar şi soarele strălucitor, bagheta magică şi îl adoră pe Iepuraşul Roz. Când vine vremea ca Isadora să meargă la şcoală, încă nu ştie ce i se potriveşte. Să fie şcoala de vampiri sau cea de zâne? Aceasta sunt eu, Harriet Muncaster! Sunt autoarea şi ilustratoarea cărţii despre Isadora Moon. Da, chiar aşa! Îmi place orice e drăgălaş, orice e strălucitor şi oricine este un visător.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Stop bullying – Pentru copii inteligenţi
Această cărticică nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui copil. Cu atitudinea potrivită și cu informațiile corecte, fenomenul bullying-ului poate fi stopat.
Unii copii se iau de alții, îi necăjesc, pentru ca, la rândul lor, tot mai mulți copii să râdă de ei. Comportându-se astfel, vor să își arate capacitatea de a domina. Dominarea are loc mai ales atunci când celălalt nu se poate apăra. Pentru că vor să se simtă într-o poziție de putere, copiii îi pun astfel pe colegii lor în situații neplăcute în fața celorlalți colegi. Asta înseamnă hărțuire și intimidare, un tip de comportament pentru care se folosește cel mai des termenul englezesc bullying. Din această cărticică, cei mici vor afla cum se deosebește bullying-ul de alte tipuri de certuri și conflicte.
În Germania, România și multe alte țări școala este obligatorie. Copiii care au probleme la școală scapă cu greu de ele, căci trebuie să meargă la ore. În mod ideal, școala ar trebui să fie un loc plăcut și distractiv. Pentru că niciun copil n-ar trebui să se simtă rău aici, educația anti-bullying devine o necesitate.
Cărticelele educative PIXI ȘTIE-TOT se adresează copiilor de vârstă școlară. Informațiile revizuite de specialiști și pedagogi vin în completarea cunoștințelor acumulate la şcoală sau dezvoltă subiecte interesante despre noi și despre lumea în care trăim.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Hipodrom, Nora Iuga
Copilăria, tinerețea și senectutea sînt cele trei borne pe care este construit bildungsromanul Norei Iuga, povestea unei vieți ce a gravitat mereu în jurul Hermannstadtului, orașul nespuselor bucurii, dar și al marilor tristeți. Aici începe povestea fetiței Nora, în interbelic, cu prieteni și jocuri, cu lecții la școala Ursulinelor și sași care își păstrează tradițiile cu strictețe și, mai ales, cu Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster ce i-a însoțit gîndurile toată viața. Tot aici revine mai tîrziu ca tînără profesoară la o școală cu predare în limba germană în timpul regimului comunist și devine feblețea elevilor, ceea ce o ajută să treacă peste toate neajunsurile epocii. La vîrsta senectuții, deși locuiește la București, gîndul i-a rămas la același oraș al copilăriei. Hipodrom, un roman cu puternice accente autobiografice, aduce în fața cititorilor o viață încercată, dar presărată cu momente luminoase, precum și slăbiciunea autoarei pentru Sibiu și locuitorii lui, pe care i-a purtat în suflet mereu.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Devorarea cerului, Paolo Geordano
La vila bunicii sale din sudul Italiei, Teresa surprinde într-o noapte trei băieţi care se scaldă goi în piscina din curte, după ce s-au furişat peste gardul proprietăţii. Ea încă nu ştie, dar cei trei băieţi care cresc împreună ca fraţii, deşi nu sînt fraţi – îi vor marca destinul, aşa cum şi ea le va influenţa viitorul, uneori tragic, alteori doar tulbure. Cei trei băieţi trăiesc la o fermă din apropiere, sub oblăduirea lui Cesare, tatăl unuia dintre ei şi părintele spiritual al tuturor. Îndrăgostită de unul dintre ei, năvalnicul Bern, Teresa va trăi următorii douăzeci de ani o poveste de dragoste frenetică, plină de bucurii, dar şi de ratări şi taine funeste. Simbolică pentru anvergura întregului roman este tentativa eşuată a unui grup de tineri de a crea un paradis terestru la ferma lui Cesare. Istoria micii lor utopii ecologiste ilustrează contradicţiile, obsesiile şi tensiunile lumii contemporane. Un roman despre visurile, idealurile şi dorinţele necontrolate ale adolescenţei, despre complexitatea relaţiilor dintre tineri şi fragilitatea lor, despre iubire şi moarte violentă, Devorarea cerului prezintă, în acelaşi timp, lumea în care trăim, labilitatea credinţelor de orice fel şi, mai mult decît orice, căutarea încrîncenată a unui sens al vieţii.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Osho – acum şi aici
„Vieţile noastre sunt fundamentate pe frica de moarte. Frica de moarte a creat societatea, naţiunea, familia şi prietenii. Frica de moarte ne‑a făcut să alergăm după bani şi ne‑a făcut dornici să ajungem în poziţii mai înalte. Şi cel mai surprinzător lucru este că toţi zeii şi toate templele noastre au fost ridicate tot din frică de moarte. Şi nimic nu este mai fals decât moartea. Toate sistemele de viaţă pe care le‑am creat au devenit false din cauza credinţei noastre că moartea e adevărată. De unde să ştim că nu există moarte? Până nu ajungem să cunoaştem asta, nici frica noastră de moarte nu va dispărea. Până când nu cunoaştem falsitatea morţii, vieţile noastre vor rămâne false. Atâta vreme cât există frică de moarte, nu poate să existe viaţă autentică. Atâta vreme cât tremurăm de frica morţii, nu putem să ne adunăm puterile ca să ne trăim viaţa. Poţi să trăieşti doar atunci când umbra morţii a dispărut pentru totdeauna.“
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Notre Dame, Ken Follett
Impresionat de dramaticul incendiu care a afectat catedrala Notre-Dame din Paris pe 15 aprilie 2019, apreciatul romancier Ken Follett schițează un scurt istoric al celor mai importante momente din existența aproape milenară a catedralei – de la dificultățile aparent insurmontabile
implicate de construirea unui edificiu atât de grandios într-o epocă marcată de obscurantism și sărăcie până la modul în care romanul lui Victor Hugo a catalizat lucrările de renovare în secolul al XIX-lea și la intrarea triumfală a lui Charles de Gaulle în catedrala devenită simbol al Parisului a doua zi după eliberarea Franței, în 1944. „Impunătoarea catedrală Notre-Dame din Paris, una dintre marile realizări ale civilizației europene, era în flăcări. (…) Ceva neprețuit murea în fața ochilor noștri. Sentimentul era năucitor, de parcă pământul însuși se cutremura.” KEN FOLLETT
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Testamentele, Margaret Atwood
Au trecut mai bine de cincisprezece ani de la evenimentele din Povestea Slujitoarei, iar regimul teocratic al Republicii Galaad încă ţine frâiele puterii cu o mână de fier. Dar apar primele semne că Galaadul începe să se erodeze din interior. Exact în acest moment de răscruce, vieţile a trei femei complet diferite se întrepătrund în mod neaşteptat. Urmările pot fi dezastruoase sau pot duce la un viitor mai bun, dar cu siguranţă vor cutremura zidurile lumii care le ţine captive. Rămâne de văzut dacă aceste ziduri se vor şi prăbuşi.
În paginile Testamentelor Margaret Atwood îi deschide cititorului uşa spre cele mai ascunse cotloane ale Galaadului pe măsură ce fiecare personaj feminin din povestea ei e nevoit să-şi dea seama cine este de fapt şi cât de departe ar merge pentru lucrurile în care crede.
„Dragi cititori, toate întrebările pe care mi le-aţi pus despre Galaad şi despre mecanismele lui au fost o sursă de inspiraţie pentru această carte. Sau aproape toate. Cealaltă sursă de inspiraţie a fost lumea în care trăim.“ Margaret Atwood
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Felix şi izvorul invizibil, Eric-Emmanuel Schmitt
În cartierul parizian Belleville, cafeneaua La Muncă e un reper al bunei dispoziții. Fatou, tânara patroană, o senegaleză plină de viață, și-a câștigat, cu veselia ei molipsitoare și știința de a asculta și sfătui, o clientelă fidelă și pestriță. Simone, travestitul cu talent contabil, domnul Sophronides, filozoful pesimist, sau înduioșătorul Robert Larousse, neobositul cititor de dicționare, alcătuiesc o mare familie pentru ea și pentru fiul ei, Félix, pe care îl crește singură. Dar echilibrul perfect al vieții lor este spulberat într-o zi, odată cu planurile de viitor ale lui Fatou, care devine brusc o umbră. Pentru a-și recăpăta mama, Félix, ajutat de pitorescul unchi Bamba, apelează la vraci și vrăjitori, care se dovedesc însă niște șarlatani. Fatou nu-și va putea găsi liniștea decât prin întoarcerea acasă – pe malul fluviului Senegal. Sufletul ei, asemenea baobabului străvechi de lângă satul natal, este adânc înrădăcinat în pământul fierbinte al Africii și se adapă din izvorul invizibil al energiei și iubirii care animă tot ce e viu. Iar secretul acestui izvor îi va fi dezvăluit și lui Félix.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Louisiana se întoarce acasă, Kate DiCamillo
Bunica o trezește pe Louisiana în miez de noapte spunându-i că a sosit ziua judecății și că trebuie să plece de acasă imediat. Louisiana nu este peste măsură de îngrijorată. La urma urmei, bunicii îi vin multe idei la miezul nopții. Dar de data asta lucrurile stau altfel: bunica exclude posibilitatea întoarcerii. Separată de prietenele cele mai bune, Raymie și Beverly, Louisiana se luptă să se împotrivească vânturilor soartei și să găsească un drum spre casă. Viața ei se împletește cu viețile oamenilor dintr-un orășel micuț din statul Georgia, SUA – printre care proprietara posacă a unui motel, un pastor ca o morsă și un băiat misterios cu o cioară pe umăr. Nu trece mult și Louisiana începe să se teamă că este menită numai despărțirilor.
„Una dintre cele mai originale și captivante cărți ale lui Kate DiCamillo.“
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Fake news în Epoca de Aur, Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă
„Fie că și-a propus, fie că nu, Ioan T. Morar ne oferă o savuroasă contra-istorie a comunismului românesc. Sub forma unor secvențe adeseori burlești, scriitorul livrează imaginea unei lumi în care absurdul era regula, nu excepția. Deși scrise sub ghilotina cenzurii, ele sînt complet dezinhibate, cu o libertate a gîndului și a expresiei ce le dădea, în epocă, un aer de neverosimil. Și totuși, textele au apărut în presa ultimelor două decenii comuniste, pe sub nasul activiștilor de partid și al vămuitorilor ideologici. Cum a fost posibil acest lucru? Uneori, prin jocul hazardului, pe care autorul îl explică în palpitante capitole de memorialistică. Adeseori, prin partide de șah încrîncenate în care inteligența s-a dovedit superioară obtuzității și prostiei. Cartea lui Ioan T. Morar este, pe lîngă certele virtuți literare, conectate la o nesecată mină de umor și inteligență, un sclipitor document de epocă. Sîntem invitați cordial să urmărim felul în care o Românie alternativă – plină de umor, cu un accentuat simț al grotescului, inventivă, colorată, ironică – dă cu tifla cenușiului murdar al ideologiei comuniste.” (Mircea Mihăieș)
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Puterea zâmbetului, Isabelle Crouzet
Știați că există 19 feluri de a zâmbi? Sau că bebelușul de 3 luni poate deja să deosebească un chip surâzător de o față neutră? Știați că, dacă zâmbiți în timp ce alergați, economisiți 3% din energie? Sau că cei care zâmbesc frecvent (și autentic) trăiesc cu 7 ani mai mult decât cei posaci? Plecând de la povești din viața personală, dar și de la mărturiile sociologilor, istoricilor sau neurologilor, cartea prezintă – cu umor, dar și cu multiple cercetări statistice – nenumăratele virtuți ale zâmbetului, un gest de care uităm tot mai des în vâltoarea grijilor și problemelor de zi cu zi. Un zâmbet intens într-o fotografie de la 21 de ani anunță o viață de cuplu plină de fericire și împliniri (arată un studiu de la Universitatea Stanford), iar un surâs autentic asigură un ritm cardiac mai domol și un nivel diminuat al hormonilor de stres. Și, poate cel mai important, zâmbetul dezamorsează conflictele și aduce fericire în viața semenilor. Căci zâmbetul este „contagios”: un prieten fericit ne va insufla și nouă același sentiment (cu o probabilitate de 42%), în timp ce un vecin radios va crește cu 36% șansele ca și noi să fim fericiți. „Zâmbiți! Aveți asta în sânge!”, ne îndeamnă Isabelle Crouzet.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
Stasiland, Anna Funder
În 1989, Zidul Berlinului a căzut.
La scurtă vreme după aceea, cele două Germanii s-au reunificat, iar Germania de Est a încetat să existe.
Bestsellerul Annei Funder, Stasiland, ne aduce povești extraordinare din viața reală, așa cum era ea în fosta Germanie de Est.
Se întâlnește cu Miriam, care a încercat să fugă în Germania de Vest când avea doar șaisprezece ani; ne spune povestea tristă a lui Frau Paul, care a fost despărțită de copilul ei la Zidul Berlinului și se îmbată cu legendarul „Mik Jeger al Estului“, pe care autoritățile l-au declarat – informându-l și în persoană – mort.
Și se întâlnește cu înșiși membrii Stasi, în continuare foarte mândri de metodele lor de supraveghere. Povestirea plină de forță a lui Funder despre o lume plină de brutalitate a intrat în rândul operelor clasice ale contemporaneității.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Omul care mută norii, Radu Paraschivescu
Un bărbat se trezeşte ducându-şi viaţa sub dominaţia unei cifre. Un altul e luat de pe o bancă din parc şi pus să imite, într-un show ţinut în inima Capitalei, un şarlatan presat de urgenţe neamânabile. Un preacucernic angajează un evlavios care transformă un cantonament în loc de rugăciune şi plasează mătănii în locul televizoarelor din camere. Doi surdomuţi deschid, într-un târguşor din Provence, un joint venture care cheamă la luptă gustul şi mirosul. O fată cu nume înşelător se îndreaptă spre groapă ascultând obsesiv Sepultura. O pereche de pungaşi adolescenţi fură de prin case şi lasă o semnătură sfidătoare, colorând de fapt visul unui al treilea. O povestitoare bizară deapănă o păţanie în care lucrurile scapă de sub control în centrul Romei.
Sunt şapte întâmplări de ieri şi de azi, din Franţa sau din Italia, dintr-un colţ al Bucureştiului sau dintr-altul. În Omul care mută norii, Radu Paraschivescu se suie la volanul prozei scurte şi îşi plimbă cititorii pe un traseu cu o serie de opriri la cerere: stupoare, veselie, tandreţe, deznădejde şi speranţă.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Fotograful de la Mauthasen, Benito Bermejo
Fotograful de la Mauthausen relatează destinul catalanului Francisco Boix, un supraviețuitor al lagărului de concentrare din apropierea orașului austriac Linz. Mii de spanioli republicani au plecat în exil după ce forțele naționaliste conduse de Franco au învins în Războiul Civil (1936–1939). Dintre cei fugiți peste hotare, 7 500 de spanioli au fost capturați de germani în Franța, după ocuparea țării în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost luați prizonieri și apoi deportați în lagăr, unde Boix, lucrător în laboratorul fotografic de la Mauthausen, împreună cu alți deținuți au reușit să salveze de la distrugere circa 2 000 de negative cu atrocități comise de ofițerii SS. Multe dintre fotografiile colecției au fost utilizate ca probe în cadrul proceselor postbelice intentate foștilor demnitari naziști. La câțiva ani după încheierea războiului, fotograful – a cărui sănătate s-a șubrezit foarte mult din cauza condițiilor inumane din detenție – a murit.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
10 lucruri de care au nevoie fetele – ca să crească puternice şi libere, Steve Biddulph
Să crești o fată este o provocare. În ziua de azi – mai mult ca oricând – există numeroși factori care răpesc ani buni din copilăria unei fete și o pot transforma într-o adolescentă și, ulterior, într-o femeie neîmplinită și nefericită. Internetul, mass-media și întreg mediul înconjurător au o influență decisivă asupra copiilor și le pot distruge viața dacă părinții nu sunt pregătiți să-i protejeze.
Această carte propune 10 elemente-cheie, testate pe sute de părinți din întreaga lume, care te vor ajuta să le oferi fetelor tale șansa să crească în siguranță și să pornească cu bine în viață. Renumitul psiholog Steve Biddulph oferă în acest volum excepțional nu doar informații prețioase, ci și o experiență interactivă. Întrebările și testele te vor ajuta să identifici ce este unic la familia ta și la fetele tale; cu ajutorul lor vei afla ce trebuie să faci ca să fii părintele de care copila ta are nevoie.
Aceasta nu e doar o carte. Este un strigăt de luptă. Trebuie să lupți dacă vrei ca fiica ta să aibă o copilărie fericită și să ajungă o femeie extraordinară. Vei descoperi în aceste pagini armele de care ai nevoie.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Prietenii copilăriei mele, Wilson Rawls
Billy locuiește la poalele munților Ozark, unde de dimineața până seara hălăduiește prin păduri și lunci și cunoaște toate ascunzișurile și potecile din împrejurimi. De când se știe își dorește din tot sufletul doi câini de vânătoare și, când vede că părinții lui nu își pot permite așa ceva, băiatul muncește și strânge fiecare bănuț ca să-și împlinească visul.
În curând, Billy și cei doi copoi ai lui devin cei mai faimoși vânători din ținut. Istețimea câinilor, devotamentul și curajul lor îi uimesc pe toți, și Billy știe că niciun băiat nu are cum să fie mai fericit ca el.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Isus al meu, Gabriel Liiceanu
Pentru cititorul evlavios, această carte e scandaloasă. Habotnicul trebuie s-o evite cu orice preț. Ateul nu va fi satisfăcut. Cititorul instalat în certitudini va fi tulburat. În alt secol, ar fi fost socotită eretică și pusă pe foc.
Dar cel ce trăiește paradoxurile și nedumeririle propriei credințe, scepticul și însetatul de cunoaștere, aflați și ei în căutarea unor răspunsuri, se vor regăsi în întrebările presărate de-a lungul acestei călătorii.
„Despre Isus nu știu să spun decât atât: e ființa care a suferit cel mai mult din pricina felului în care arătăm noi, oamenii. I-a păsat de noi ca nimănui pe lume. De aici și încercarea lui de a crea o nouă stare morală a omenirii, de a ne da alt chip interior. Nimeni, vreodată, nu ne-a propus o schimbare din adâncuri de o asemenea anvergură.“ — GABRIEL LIICEANU
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Alegerea. Acceptă cu bucurie posibilul. Memoir, Dr. Edith Eva Eger
Bestseller New York Times
La 16 ani, Edith Eger a fost trimisă la Auschwitz. La câteva ore după ce părinții i-au fost gazați, ofițerul nazist dr. Josef Mengele a forțat-o pe Edie să danseze, și a lăsat-o în viață ca să-l distreze. Edie a fost scoasă dintr-o grămadă de cadavre de către soldații americani care au eliberat lagărele în 1945.
A petrecut decenii chinuită de flashback-uri și vina supraviețuitorului, hotărâtă să tacă și să se ascundă de trecut. La 35 de ani de la încheierea războiului, s-a întors la Auschwitz și a reușit în sfârșit să se vindece și să ierte singura persoana pe care nu o putea ierta – pe sine.
Edie împletește remarcabila sa călătorie cu poveștile impresionante ale celor pe care i-a ajutat să se vindece. Explorează modul în care putem fi încarcerați în propria minte și ne arată cum să ne eliberăm.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Inimă de arici, Massimo Vacchetta
În Inimă de arici, Massimo Vacchetta detaliază experiența de medic veterinar care alege să se dedice exclusiv salvării si îngrijirii aricilor, conturata în volumul 25 de grame de fericire, scris la patru mâini cu Antonella Tomaselli. Dincolo de întâmplările autobiografice gravitând în jurul relației autorului cu mama sa, se întrezărește duioșia cu care acesta privește viața aricilor în vreme ce nu contenește să lupte împotriva pericolelor ce îi amenință și a indiferenței semenilor. O carte educativă, ce încurajează respectul pentru natură, făcându-ne să reflectăm la frumusețea firii și la responsabilitatea pe care toți o avem în menținerea echilibrului fragil prin care, răbdătoare, lumea noastră ne ocrotește zi de zi, chiar daca, adesea, noi uităm s-o admirăm și s-o prețuim.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Cea care se întoarce, Donatella Di Pietrantonio
Al treilea roman al scriitoarei italiene Donatella Di Pietrantonio, Cea care se întoarce a avut un succes dincolo de orice aşteptări, fiind vândut în scurt timp de la apariţie în peste 20 de ţări de pe toate continentele. Este povestea unei adolescente traumatizate de un dublu abandon şi de căutarea dureroasă a adevărului la o vârstă ce ar trebui să fie a visurilor şi a speranţei. O fată se trezeşte, peste noapte şi fără explicaţii, catapultată într-o familie nouă, într-o lume nouă, aparent la antipozii celei anterioare. Ambele au însă în comun aceeaşi incapacitate de accesare a propriilor emoţii. Or, tocmai emoţia şi sentimentele exprimate vor aduce salvarea. Autoarea foloseşte un limbaj simplu, esenţial, tăios uneori, la fel ca ţinutul natal de pe fundal, regiunea Abruzzo, un pămînt neprietenos, dar pe care, pe neaşteptate, marea îl iluminează. Însuşi titlul cărţii, L`Arminuta, „cea care se întoarce”, aparţine dialectului local.
„Într-un stil sobru, absolut memorabil, Donatella Di Pietrantonio înfăţişează o adolescentă care se luptă nu doar să înţeleagă, ci şi să supravieţuiască şi să se integreze. Inegalitatea dintre clasele sociale, misoginismul şi sexismul îşi fac şi ele simţită prezenţa. Un roman de formare a personalităţii captivant, profund şi emoţionant.” (Kirkus Reviews)
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Din ce este făcut un măr? Convorbiri cu Shira Hadad, Amos Oz
Shira Hadad, editoarea israeliană a scriitorului, îl provoacă pe Amos Oz la un dialog fascinant prin temele pe care le abordează, dar mai ales prin faptul că înlesnește oglindirea nefiltrată a unei imagini de sine pe care acesta ne-o înfățișează cu o generozitate dezarmantă.
Amos Oz aruncă o privire retrospectivă asupra întregii sale vieți, aranjând, ca într-un puzzle, momente cruciale ale propriei existențe, pe care le analizează cu multă sinceritate, dintr-o perspectivă profund subiectivă, plină de autenticitate. Subiecte mereu actuale, precum acela al sexualității masculine și feminine, al erotismului, al relațiilor dintre femei și bărbați, al dinamicii de cuplu, dar și teme care aparțin de contextul lumii literare, de sfera scriiturii, inspirației creatoare și criticii, toate își găsesc locul în convorbirile celor doi, fiind tratate cu o deschidere care va lua adesea cititorul prin surprindere.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Primăvară în Toscana, Santa Montefiore
Când Gracie Burton află că la Castello Montefosco, în zona rurală a Toscanei, se organizează un curs de artă culinară de o săptămână, nu poate rezista tentației de a se întoarce spre trecutul pe care l-a lăsat în urmă în Italia. Deși Gracie nu este în relații prea bune cu fiica ei, Carina, și cu nepoata Anastasia, cele două decid să o însoțească în călătorie, fără să aibă vreo idee despre secretele ascunse o viață întreagă.
În acea săptămână, Gracie le dezvăluie adevărul despre motivul care a adus-o înapoi la castel și la misteriosul lui proprietar, contele Bassanelli. Carina și Anastasia află cu stupoare că Gracie a petrecut 15 ani în Italia ca ucenică a unchiului ei, un renumit restaurator și colecționar de artă. În acea perioadă s-a îndrăgostit nebunește, iar acum, după 41 de ani, se întoarce cu speranța că va putea îndrepta unele dintre erorile trecutului. Gătind rețete magice și înconjurată de bunătatea celorlalți oaspeți de la castel, Gracie se apropie din nou de familia ei și, împreună, cele trei femei reânvață ce înseamnă iubirea.
Primăvară în Toscana este o poveste de dragoste captivantă, de neuitat, care ne readuce aminte faptul că nu este niciodată prea târziu să iubești. Cartea a câștigat premiul Goldsboro pentru romane de dragoste în anul 2019.
„Santa Montefiore scrie povești epice de dragoste ca nimeni alta.“ JOJO MOYES
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Fără. Despre iubire, suferință și pierdere, Aurora Liiceanu
Toţi am pierdut la un moment dat pe cineva drag. Sunt pierderi previzibile – ştim că partenerul de viaţă sau prietenul care suferă de o boală incurabilă nu va mai fi mult timp lângă noi – şi pierderi neaşteptate, ca atunci când primim vestea că el a murit într-un accident. Sunt pierderi pe care nu le putem evita şi pierderi pentru care chiar noi suntem responsabili. Cum ne împăcăm cu ideea dispariţiei celor pe care îi iubim? Cum ne continuăm viaţa fără ei? Pentru a ilustra strategiile prin care oamenii fac faţă suferinţei, Aurora Liiceanu alege trei scriitori – Julian Barnes, Joan Didion şi Joyce Carol Oates – şi un personaj literar – Fermina Daza, protagonista romanului lui García Márquez, Dragoste în vremea holerei. Toţi îşi pierd partenerii de viaţă, toţi încearcă să înţeleagă moartea acestora şi să-şi învingă durerea. Deşi diferite, poveştile lor duc la aceeaşi concluzie: odată cu cei dragi moare şi o parte din noi, dar, aşa cum spune o altă scriitoare, Anne Lamott, trebuie să învăţăm să dansăm şchiopi.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Ichigo Ichie / Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă, Hector Garcia, Francesc Miralles
Fiecare clipă din viața noastră este unică, iar dacă o lăsăm să ne scape o pierdem pentru totdeauna – aceasta este filozofia ichigo-ichie, care ne învață că lucrurile sunt efemere, iar ceea ce trăim acum nu se va mai repeta în același fel. Deseori folosită în Japonia pentru a întâmpina pe cineva sau pentru a-ți lua rămas-bun, expresia ichigo-ichie își are originile în budismul zen. Héctor García și Francesc Miralles ne introduc în arta de a ne bucura de fiecare clipă îmbinând filozofia zen cu instrumentele din psihologia contemporană. Vom învăța astfel să apreciem frumusețea naturii trecătoare, să ne folosim simțurile ca să ne ancorăm în prezent, să fim atenți la magia coincidențelor, să folosim ichigo-ichie pentru a ne descoperi ikigai-ul, sau scopul vieții, căci numai astfel putem găsi ceea ce ne motivează și ce ne aduce fericirea.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Povestea cu elefantul vizirului, Ivo Andrić
La Travnik se instalează noul vizir, un tiran anonim, însetat de sânge. Curând, paşa îşi aduce, de pe tărâmuri îndepărtate, un elefant. Un animal neastâmpărat, care face prăpăd prin tarabele târgului, şi un simbol al puterii vizirului, care vrea să-i vadă pe locuitori îngenuncheaţi dinaintea lui. Povestea cu elefantul vizirului, care dă şi titlul volumului, nu este doar o parabolă despre rădăcina răutăţii omeneşti, ci o întreagă istorie a suferinţei popoarelor iugoslave aflate sub stăpânire otomană. Sub masca unor snoave spuse la gura focului, povestirile din volumul lui Ivo Andrić abordează trecutul şi spiritualitatea comunităţii iugoslave, fie că discută despre temerile din preajma celui de-al Doilea Război Mondial, despre primele răbufniri de revoltă în rândul unor ţesătoare de covoare, despre corupţia autorităţilor sau meditează la îmbătrânire, la destinul tragic al femeii ori la micimea vieţii de artist.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Copiii de pe Volga, Guzel Iahina
La trei ani după debutul ei fulminant, cu bestsellerul Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina publică în 2018 un nou roman cutremurător, care se bucură deja de faimă internațională. Iată cum îl descrie autoarea: „Am vrut să vorbesc despre lumea coloniilor germane de pe Volga — vibrantă, aparte, vie — o lume creată cândva de oameni veniți din altă țară și pierdută astăzi în negura timpului. Dar este și o poveste despre cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru și totodată să ne ajute să le depășim.“
Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viață simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce „împarte lumea în două“ să-i dea lecții unei tinere fragile și timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman amețitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli și destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este același și totul se topește într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poți desprinde.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
O lungă petală de mare, Isabel Allende
În august 1939 poetul Pablo Neruda organizează plecarea din portul Bordeaux a legendarei nave Winnipeg care va duce la Valparaiso peste 2 000 de refugiați spanioli. Pornind de la acest fapt istoric, dar și din propria experiență a exilului, Isabel Allende construiește povestea medicului Víctor Dalmau și a pianistei Roser Bruguera, nevoiți să fugă din calea trupelor franchiste. Primiți cu multă căldură în Chile, acea „lungă petală de mare, de vin și de zăpadă“, după cum a evocat-o Neruda, atât Victor, cât și Roser reușesc să se integreze, dar lovitura de stat încheiată cu moartea președintelui Salvador Allende îi va forța să părăsească și această țară. Puterea de a spera și de a rezista pe care au dobândit-o în Spania tinereții lor îi va salva încă o dată. O pledoarie impresionantă pentru solidaritate, toleranță și dragoste.
Isabel Allende: 23 de cărți publicate, traduceri în peste 40 de limbi; peste 74 de milioane de exemplare vândute; 15 doctorate onorifice; peste 60 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele sale. În 2018 a primit National Book Award, celebrându-se astfel pentru prima dată în S.U.A. o operă scrisă în limba spaniolă.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Valefar, Cătălin Boghiu
Roman poliţist şi carte de demonologie, Valefar se poate citi, la rigoare, împreună cu Demonii lui Dostoievski, Faust al lui Goethe ori cu celebra carte a lui Mircea Eliade, Satana şi bunul Dumnezeu. Valefar confirmă vorbele bune care s-au spus despre romanul de debut al lui Cătălin Boghiu, un prozator care a intuit că misterul, misticismul şi religia atrag, în vreme ce realismul şi ştiinţa plictisesc pe cititorul de azi, care caută mereu povestea sa şi a lumii unde a fost trimis.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Săptămâna aberantă, Cătălin Boghiu
Șase zile, Noki şi Ruka, încercând să iasă de sub carapacea deriziunii unei vieţi eşuate aici şi acum, se caută şi se regăsesc în lumea computerelor sau în aceea a androgynilor din mitologia greacă. Din înşiruire lipseşte ziua de marţi pentru că, iată, Noki (sau Nochi) e, aici, un personaj istoric, (re)trăind într-o istorie documentată de Cătălin Boghiu cu migala reconstituirii epocii, în pasiune pentru subiect: cu povestea lui Nochi, fratele geamăn al Regelui Soare, în secolul XVII, autorul schimbă registrul narativ, părăsind proza S.F. pentru o nuvelă istorică, „prinzând” cititorul într-o intrigă ca în romanele lui Al. Dumas. Marţi este, într-o altă ordine, o variantă soft la „Masca de oțel”, cu totul remarcabilă.
Cătălin Boghiu e un prozator ajuns la maturitatea mijloacelor sale stilistice.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Locul magic, Chris Wormell
Aţi visat vreodată la un loc minunat, plin de bucurie şi culoare? Deschideţi cartea şi începeţi să citiţi! Veţi ajunge acolo într-o clipită.
Din cămăruța ei întunecoasă şi rece, Clementine visează la un loc magic, cu flori purpurii şi un pârâu argintiu. Mai întâi însă, trebuie să scape de unchiul Rufus și de mătușa Vermilia, care o ţin prizonieră şi o obligă să gătească şi să facă curăţenie.
Într-o bună zi, după o serie de peripeţii care întorc casa pe dos, Clementine reușește să fugă împreună cu motanul Gilbert, prietenul ei cel mai bun. O ferestruică uitată deschisă în pod e începutul unei aventuri incredibile care o duce spre locul visat, cel mai frumos loc dintre toate: acasă!
Visase acest loc de multe ori. Și, chiar dacă îl vedea doar în vis, era sigură că există cu adevărat. Cum ajunsese să-l viseze, mă întreb? Probabil îi venise în minte de undeva. Poate că era o amintire de demult…
Clementine numea locul din vis „Locul Magic“.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Românii și Europa – O istorie surprinzătoare, Lucian Boia
„Instituțiile, legile, regulile, toate importate din Occident, se confruntă adesea pe terenul românesc cu tendințe și interpretări adverse, provenind din stratul anterior de civilizație. A fost o vreme când nimic nu părea mai natural în societatea românească decât ceea ce numim astăzi corupție. Occidentul crede în reguli (chiar dacă nici occidentalii nu le respectă întotdeauna). Românul este destul de sceptic în privința regulilor. Ne vom occidentaliza oare până la capăt? Poate că nici nu mai are rost să ne punem o asemenea întrebare. Nici Occidentul nu mai este ce-a fost. Ne îndreptăm cu toții, în ritm accelerat, spre o lume nouă, foarte diferită de lumea de până acum. Rămâne să dovedim cât suntem de pregătiți, și unii, și alții, pentru a înfrunta Marea Schimbare.“ — LUCIAN BOIA
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Rămas-bun pentru acum, Catherine Ryan Hyde
În unele familii te naști, pe altele le alegi.
În 1959, la o fermă izolată din Texas, Lucy — medic veterinar — are grijă de animale abandonate. Solitudinea îi permite să evite oamenii şi locurile care îi amintesc de trecut. Localnicii oricum nu sunt interesaţi de ea și nici ospitalieri cu cei doi afroamericani sosiţi în zonă: Calvin şi Justin Bell — tată şi fiu.
Când Justin şi amicul lui, Pete Solomon — un băiat de 12 ani neglijat de părinţi —, îi aduc lui Lucy un câine rănit, viețile tuturor se schimbă. Lucy nu şi-a imaginat că se va mai apropia de cineva vreodată, iar Pete n-a sperat că îşi va găsi un prieten atât de loial precum Justin. Dar acestor patru oameni nu li se permite să fie prieteni, cu atât mai puţin o familie, căci localnicii se opun cu violenţă. Iubirea dintre Calvin și dr. Lucy este pusă la încercare, la fel și prietenia dintre Pete și Justin. Vor putea ei să doboare prejudecăţile texanilor și să-şi câştige dreptul la fericire?
„O carte tulburătoare despre încredere şi răbdare, despre puterea de a spera în ciuda tuturor obstacolelor.” – Booklist
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Utopie pentru realiști, Rutger Bregman
VENIT DE BAZĂ UNIVERSAL. O SĂPTĂMÂNĂ DE LUCRU DE 15 ORE. GRANIŢE DESCHISE.
Pare prea frumos ca să fie adevărat? Unul dintre cei mai importanţi tineri gânditori europeni ne arată cum putem construi lumea ideală astăzi.
După ce lucrăm o zi întreagă la un serviciu care cel mai adesea ne displace, cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie. Rutger Bregman, un istoric olandez, ne aduce aminte că viaţa nu trebuie să fie aşa – şi că în unele locuri nici nu este astfel.
Ideile lui Rutger Bregman despre venitul de bază universal au părut radicale până la extrem în 2014, când şi le-a făcut publice. După câţiva ani, subiectul este serios luat în considerare de economiştii de frunte şi de liderii de guvern din toată lumea. Este doar una dintre numeroasele idei utopice pe care Bregman le-a dovedit a fi posibile în prezent.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Alt Iepure cu care să stai de vorbă. O poveste despre psihoterapie, Cheryl Sterling, Paola Conte, Larissa Labay
Iepurilă are o problemă și nu știe cum să o rezolve. Uneori, lucrurile din viața unui iepuraș pot fi foarte complicate. Așa că Iepuroaica are o idee:
– Am o idee. Aș vrea să stai de vorbă cu Alt Iepure. Alt Iepure este psihoterapeut.
Alt Iepure cu care să stai de vorbă prezintă psihoterapia într-un mod simplu, direct și pe înțelesul copiilor. Cei mici vor afla mai multe despre sesiunile de psihoterapie și despre modul în care psihoterapeuții îi ajută pe copii să și rezolve problemele. Vor cunoaște o mulțime de amănunte interesante și vor învăța că psihoterapia poate fi o experiență pozitivă, folositoare.
Cheryl Sterling, PhD, Paola Conte, PhD și doctor în psihologie Larissa Labay sunt psihologi pediatri în domeniul privat, specializați în terapie cognitiv-comportamentala pentru copii și adolescenți. Și-au făcut studiile la universitățile Brown și Harvard, la Universitatea din Miami și, respectiv, la Children’s Hospital of Philadelphia. Cheryl Sterling și Larissa Labay fac parte din echipa unui important centru medical din nordul statului New Jersey, în timp ce Paola Conte își desfășoară activitatea în Long Island, NY.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Fără să ajungi vreodată în vârf, Paolo Cognetti
Când împlinește patruzeci de ani, Paolo pornește într-o călătorie în Himalaya, în regiunea Dolpo, alături de doi prieteni de aceeași vârstă. Expediția lor este mai mult decât un periplu printr-un loc aspru, maiestuos și încă ferit de tumultul lumii contemporane. E în primul rând un parcurs inițiatic, o redescoperire a sinelui, ce uneori seamănă teribil cu un pelerinaj. Paolo pornește la drum având în rucsac cartea cult a lui Peter Matthiessen, Leopardul de zăpadă, și străbate aceleași locuri ca mentorul său dispărut, fiind frământat de aceleași întrebări și confruntat cu aceeași măreție a Himalayei. Aici, în Dolpo, în aerul tăios al înălțimilor, cei trei prieteni, însoțiți de un grup de localnici, își redescoperă sufletul. Frigul, boala, întâlnirile cu călugării budiști sau cu sătenii din regiune, legăturile subtile care se creează intre cei trei prieteni și tovarășii lor nepalezi sunt descrise de autor intr-un ritm alert, ce nu ocolește explorările profunde ale propriei conștiințe. Dar de ce să urci un munte fără sa ajungi vreodată in vârf? Pentru ca, spune Cognetti, drumul e mult mai prețios decât piscul. Caci cine a văzut sacrul Kailash de pe creasta neprihănită a Muntelui de Cristal?
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Unde ai dispărut, Bernadette?, Maria Semple
Când Bee, fiica de cincisprezece ani a lui Bernadette, îi cere mamei ei să plece în excursia cu familia pe care i-a promis-o dacă obține rezultate bune la școală, aceasta din urmă începe să facă pregătiri frenetice pentru călătorie. Agorafobă și extenuată de viața în Seattle pe care nu și-a dorit-o niciodată, Bernadette este în pragul unei crize de nervi până când, într-o bună zi, dispare de acasă. Iar lui Bee nu-i rămâne decât să pună cap la cap e-mailuri, documente oficiale și scrisori pentru a dezvălui trecutul secret pe care Bernadette l-a ascuns timp de zeci de ani…
Unde ai dispărut, Bernadette? este un roman ingenios și antrenant despre o familie ai cărei membri ajung să se accepte așa cum sunt, și despre puterea iubirii unei fiice pentru mama ei nu tocmai perfectă.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Povestea unui orfan, Pam Jenoff
La doar 16 ani, Noa a fost alungată de acasă după ce a rămas însărcinată cu un soldat nazist, după care a fost obligată să renunțe la propriul copil. Locuiește într-o mică gară și face curățenie ca să-și poată câștiga existența.
Într-o zi, ea descoperă un vagon de marfă în care erau zeci de bebeluși evrei în drum spre un lagăr de concentrare, și își aduce aminte de copilașul care i-a fost luat. În acel moment care îi va schimba viața, fură de acolo unul dintre copii și fuge prin viscol.
Noa este salvată de un circ ambulant german, dar trebuie să învețe să evolueze la trapez ca să poată să se ascundă, ceea ce atrage resentimentele principalei trapeziste, Astrid.
La început rivale, cele două femei ajung să aibă o legătură foarte strânsă, dar fațada care le protejează este din ce în ce mai fragilă.
Noa și Astrid trebuie să decidă dacă prietenia lor le este de ajuns ca să se salveze una pe alta, sau dacă nu cumva secretele pe care le ascund fiecare vor distruge tot ce au realizat.
„O frumoasă poveste de dragoste și iertare, despre o femeie care se străduiește să-și găsească identitatea și calea în mijlocul tumultului din al Doilea Război Mondial.“ KRISTIN HANNAH
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Bine ai venit acasă, Bruno!, Magnus Weightman
Dornic de aventură, castorul Bruno pleacă să exploreze lumea. Dar se rătăcește și nu mai găsește drumul spre casă. Cățelul Akita vrea să îl ajute, dar nu știe cum arată locuința lui. Să fie un cuib făcut într-un copac sau o vizuină săpată în zăpadă? Bruno și Akita pornesc într-o minunată călătorie cu balonul și reușesc să se întoarcă în ținutul castorilor.
Ilustratorul și arhitectul Magnus Weightman vă propune o călătorie în jurul lumii, arătându-vă cât de interesante sunt adăposturile animalelor. O carte pentru copiii de cel puțin patru ani și pentru toți cei care iubesc călătoriile și animalele sălbatice.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Vara în care te-am întâlnit, Jojo Moyes
În anii ’50, Merham era un orășel adormit de pe litoralul englezesc, unde nu se întâmpla niciodată nimic interesant. Cel puțin, așa îl vedeau Lottie și Celia, fetele familiei Holden, care ținea la statutul respectabil în comunitate. Dar cele două tinere nu-și doreau decât să plece în explorare și să-și trăiască viața.
Așa că, atunci când un grup de artiști nomazi se mută în casa numită Arcadia, o frumoasă clădire Art Decó aflată chiar pe malul mării, Lottie și Celia sunt tentate de stilul de viață boem al acestora. Dar întâmplările din casă au consecințe tragice și pe termen lung pentru toți cei implicați.
După aproape 50 de ani, Arcadia este renovată și stârnește din nou resentimentele localnicilor mai în vârstă. Casa se reîntoarce la viață, iar secretele îngropate în ea timp de o jumătate de veac îi fac pe protagoniști să-și pună întrebarea dacă poți să-ți lași cu adevărat trecutul în urmă.
„… își gestionează cu îndemânare acțiunea complicată, explorează cu stil dinamica diferită a familiilor, iar tonul grijuliu și luminos fac din acest roman o lectură încântătoare.“ Publishers Weekly
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Puterea voinţei : cum funcţionează autocontrolul şi ce putem face pentru a-l îmbunătăţi, Kelly McGonigal
Vi s-a întâmplat să vă simțiți vinovați pentru că nu ați putut rezista prăjiturii cu frișcă, deși ați început o dietă de slăbire? Sau pentru că ați amânat nepermis de mult să dați telefonul acela important clientului care aștepta o propunere de contract? Sau pentru că ați cumpărat o grămadă de lucruri care nu vă erau de fapt necesare?
Nu e nevoie să vă întrebați mereu de ce viața trebuie să fie o luptă continuă pentru autocontrol. Puteți învăța din Puterea voinței cum să vă controlați atenția, emoțiile și dorințele, printr-un program pas cu pas care vă ajută să vă identificați obiectivele, să vă întăriți autocontrolul și să faceți schimbări pentru toată viața, indiferent dacă este vorba de slăbit, sănătate financiară, reducerea stresului, învingerea tendinței de a tergiversa lucrurile, cum să fiți un părinte mai bun sau cum să vă concentrați mai bine. Exercițiile și strategiile propuse vă arată cum să transformați cunoașterea greșelilor în strategii pentru succes, insuflându-vă puterea de a vă atinge obiectivele, de a face schimbări reale și de durată și de a deține controlul asupra fiecărui aspect al vieții voastre, de la ceea ce mâncați până la ceea ce faceți, spuneți sau cumpărați.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Lecțiile istoriei. Studii despre 5 000 de ani de istorie, cultură și civilizație umană, Will și Ariel Durant
Un studiu concis al culturii și civilizației omenirii, Lecțiile istoriei este rezultatul muncii de o viață a istoricilor câștigători ai Premiului Pulitzer Will și Ariel Durant, care au reușit, în paginile acestei cărți, să prelucreze pentru cititor imensa cantitate de informații și experiență dobândită în urma celor patru decenii în care și-au conceput lucrarea lor monumentală în zece volume The Story of Civilization (Povestea civilizației).
Prin intermediul acestui compendiu accesibil despre filosofie și progres social, cei doi autori ne poartă într-o călătorie prin istorie, explorând posibilitățile și limitările umanității de-a lungul timpului. Punând alături marile personalități, ideile și realizările omenirii împreună cu ciclurile războaielor și ale cuceririlor, Will și Ariel Durant ne dezvăluie temele de căpătâi ale istoriei și ne oferă un înțeles pentru povestea noastră.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Acolo unde cântă racii, Delia Owens
Un roman de o frumusețe tulburătoare.“ The New York Times Book Review
„Delia Owens explorează felul în care izolarea afectează comportamentul uman, precum și efectul profund pe care îl poate avea respingerea asupra noastră.“ Vanity Fair
Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când chipeșul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii.
Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea. Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în ținuturile luxuriante de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură.
Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens.
Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
O călătorie la capătul lumii, Doina Rad și Ilie Rad
Doina Rad este profesor clujean, scriitoare și autoare a mai multor volume; Ilie Rad, profesor de jurnalism la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, este autor și el al mai multor volume și președinte al Asociației Romane de Istorie a Presei. Împreună, cei doi au călătorit la `capătul lumii”, în Chile, în cadrul unui program de colaborare Erasmus cu Universitatea din Temuco (Republica Chile) și după șase luni de documentare au publicat aceasta carte surprinzătoare.
Cartea poate interesa un număr mare de cititori: cei atrași de cultura sud-americana, de geografie și recorduri, de Pacificul de Sud și faimoasele mistere elucidate ale trecutului, de poetul Pablo Neruda, dar mai ales de soarta președintelui Salvador Allende și lovitura de stat din 1973, cărora le este consacrat un capitol consistent, cu reluarea unor articole scrise chiar în acea vreme, „la cald”.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Un strop de curaj, Nicola Kinnear
E posibil ca un iepuraș care stă în casă tot timpul sa fie un pic mai curajos?
Logan pornește în prima aventura din viața sa, de care nu este deloc entuziasmat. Dar afara il așteaptă o lume uimitoare și nu e nevoie decât sa-și ia inima in dinți ca să o descopere…
O poveste amuzanta și reconfortantă, care ne arată că suntem cu toții mult mai curajoși decât ne imaginam.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Ultimii copii din Tokio, Yoko Tawada
Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, înfăţişează o Japonie devastată de o catastrofă ecologică şi izolată de restul lumii. Populaţia este în pericol de dispariţie. Limbajul se reduce treptat, cuvintele ieşind din uz fără să mai fie înlocuite. Efectele contaminării se resimt atât în natură, cât şi la nivelul speranţei de viaţă a locuitorilor. Copiii, din ce în ce mai slăbiţi fizic, sunt atât de fragili, încât medicii pediatri, neputincioşi şi epuizaţi de eforturile făcute pentru a-i salva, încep să se sinucidă. Puţini vor supravieţui închişi între graniţele arhipelagului tot mai sărac în plante şi animale. Bătrânii, rămaşi în putere cu mult după ce ating vârsta de o sută de ani, nu pot decât să urmărească, chinuiţi de vinovăţie, dezastrul ce se desfăşoară sub ochii lor. Totuşi, nici unul nu se simte mai vinovat decît Yoshiro, crescându-şi strănepotul, Mumei, pe care nimeni nu-l întrece în drăgălăşenie şi care devine tot mai înţelept pe măsură ce trupul i se şubrezeşte.
„Ultimii copii din Tokio ne poartă dincolo de limitele a ceea ce înseamnă să fii om pentru a ne aduce aminte ce preţuim cel mai mult în lumea noastră sfâşiată de conflicte – propria umanitate.” (Sjón)
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Psihologia personalității și arta de a te simți bine, Brian R. Little
Cum ne modelează personalitatea viața? Putem schimba ceva în această privință? Ești programat să fii mereu fericit sau condamnat la nefericire? Crezi că îți poți controla viitorul sau navighezi pe valurile unui destin necunoscut? Ai fi mai fericit sau doar mai puțin adaptat din punct de vedere social dacă ți-ar păsa mai puțin de ce cred ceilalți despre tine?
Renumitul profesor Brian R. Little, un pionier în cercetarea psihologică, ne împărtășește în cartea de față numeroase informații și explicații despre cine suntem, de ce acționăm așa cum o facem, ce putem și ce nu putem schimba și cum putem evolua cel mai bine, ținând cont de natura noastră.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Dragostea unei femei cumsecade, Alice Munro
În această culegere de povestiri, probabil una dintre cele mai îndrăznețe din întreaga ei carieră, Alice Munro abordează cu o siguranță a condeiului ce frizează clarviziunea capriciile iubirii, tensiunile și minciunile care pândesc sub aparențele de bunăcuviință ale societății, ca și bizarele, adesea comicele năzuințe ale sufletului omenesc. Hrănindu-se din indiscrețiile nemărturisite și secretele întuneca-te ale vieții provinciale, cele opt povestiri care alcătuiesc volumul Dragostea unei femei cumsecade scot la lumina intimitățile și vinovăția comună care îi unesc chiar și pe oamenii cei mai singuratici. Un bărbat, victimă a unui atac cerebral, își dezvăluie cel mai ascuns secret unei tinere soții, în ceea ce ar putea fi ultimul gest de intimitate care i-a mai rămas. O fiică are o explicație cu tatăl ei despre secretul deja știut al vieții lui. Iar în captivanta povestire ce da titlul volumului, o infirmieră altruistă care îngrijește un muribund descoperă utilitatea socială a minciunilor. Curajoasă și fascinantă prin acuratețea detaliilor, Dragostea unei femei cumsecade confirmă reputația lui Alice Munro de maestru incontestabil al literaturii contemporane. „Desăvârșită… miraculoasă prin finețea detaliilor și surprinzător de autentică. […] Munro dovedește o putere de înțelegere a naturii umane care o depășește cu mult pe a semenilor ei. The Wall Street Journal „Alice Munro este unul dintre cei mai buni scriitori contemporani de proză scurtă. Povestirile sale dau impresia unei magii secrete pe care numai ea o stăpânește. The Washington Times „Superb… sclipitor… personajele lui Munro sunt la fel de autentice ca ale lui Cehov. The New York Times Book Review
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Există o zare: despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct, Mihai Frățilă
„Poate Dumnezeu să trudească? Dacă școala credinței asigură că Dumnezeu este atotputernic și atoateștiutor, oare poate El să trudească, fie și numai pentru a pune lucrurile la punct? A remedia istoria omului, a-și dărui pe mai departe răbdarea, a repune lucrurile pe făgașul cel bun, a descoperi binele chiar și acolo unde răul pare ubicuu sunt câteva dintre specialitățile exclusive ale lui Dumnezeu. Pentru om, a le recunoaște și a le situa în viața proprie înseamnă a primi însăși cheia tainei pe care o presupune truda divină. Renunțarea la imaginea unui «Dumnezeu senin și rece» față de grijile omului devine însă esențială pentru a face descoperirea salutară: într-adevăr, când vine vorba despre mântuirea sufletelor, lui Dumnezeu nu-i este totuna.“ – MIHAI FRĂȚILĂ
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Akassia, Catinca Agache
„Catinca Agache este cunoscută mai cu seamă prin intermediul cercetărilor de istorie literară, ea fiind și autoarea unei teze de doctorat despre literatura română din țările vecine, un prim studiu aprofundat la acest nivel, privind Basarabia, nordul Bucovinei, Banatul sârbesc și Voivodina, precum și Ungaria. Prin 2011, ea surprindea cu publicarea unui roman psihologic, Insularii, în care notații fine și de calitate configurau trăirile unor intelectuali care abandonaseră lumea ostilă împlinirilor spirituale, retrăgându-se într-un fel de „minunată lume nouă” ad-hoc. Acum, tot în ipostază de romancieră, Catinca Agache articulează narativ o nouă poveste, captivantă, mizând pe toate resursele misterului, suspansului, descrierea unor teritorii exotice, deoarece acțiunea este plasată în locuri încărcate de spiritualitate străveche, cum sunt Egiptul și pustiul Sinai, iar protagoniștii trăiesc o stranie poveste de iubire devenită imposibilă, așa cum sunt exigențele mitului. (Constantin DRAM)
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Cum am supraviețuit clasei a VIII-a, Robert Ersten
Dora, Clara, Raul, Filip și Luca s-au pregătit pentru greutățile vieții de elev: și-au făcut o societate secretă, Reparabile Tempus. E prima zi de școală din clasa a VIII-a. Cu puțin înainte de sfârșitul vacanței, Dora, Clara, Raul, Filip și Luca s-au pregătit pentru greutățile vieții de elev: și-au făcut o societate secretă, Reparabile Tempus. De când erau mici se jucau de-a detectivii și întotdeauna reușeau să salveze victimele de cei mai periculoși infractori. Doar că acum victimele sunt chiar ei! Profesoara de germană a revenit și pare să le fi pus gând rău și lor, și școlii, și lumii întregi. Pe lângă pacostea de profesoară, le mai dă bătăi de cap și Evaluarea Națională: meditații de trei ori pe zi, ore suplimentare de matematică, părinți care nu vor altceva decât să învețe și iar să învețe. Dar nimic nu-i oprește pe elevii din Reparabile Tempus, care navighează din mister în mister, convinși că imposibilul poate fi posibil.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Departe de Chicago, Richard Peck
Orice activități ai avea cu bunica ta, stai numai să o cunoști pe doamna Dowdel, bunica lui Mary Alice și a lui Joe. E curajoasă, e mereu de partea dreptății și luptă pentru prietenii ei. Îi duce pe copii într-o mulțime de misiuni pentru a-i ajuta pe cei în nevoie. E adevărat că între timp mai fură bărci, șantajează un șerif și își pune nepoții să se deghizeze în fantome ca să sperie niște orășeni înguști la minte. E plină de viață și face ca orice vacanță petrecută departe de Chicago să fie de neuitat.
„Bunica Dowdel întruchipează nu numai inima unui mic oraș, ci și caracterul unei ere apuse… O carte remarcabilă și frumoasă.“ Kirkus Reviews
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Ziua de naștere a lui Elmer, David McKee
Elefanții vor să îi facă o farsă lui Elmer: toate animalele trebuie să se prefacă că au uitat că mâine este ziua lui!
Dar gluma nu are efectul așteptat și elefanții își dau seama că ar fi trebuit să asculte sfaturile primite de la prietenii lui Elmer….
O nouă poveste Elmer menită să celebreze cei 30 de ani de când prima sa aventură a văzut lumina tiparului.
Aceasta este cea de-a douăzecișișaptea poveste scrisă de minunatul David McKee.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Watership Down, Richard Adams
Una dintre cele mai iubite cărţi ale tuturor timpurilor, tradusă în 50 de limbi şi vândută în peste 50 de milioane de exemplare
Într-o zonă liniştită din Anglia rurală, unde-şi au sălaşul mai multe familii de iepuri, se arată la un moment dat semnele ameninţătoare ale apropierii oamenilor. Ce şanse vor avea un iepuraş vizionar şi fratele său, dăruit cu toate virtuţile unei căpetenii, să-şi salveze prietenii şi să-şi poarte ceata înspre locuri neumblate de oameni ca să-şi întemeieze noul sălaş? Şi ce sacrificii vor trebui să facă pentru a şi-l ocroti? Începe o călătorie cum nu le-a mai fost dat să facă vreodată iepurilor, o adevărată odisee, cu pericole şi ispite la tot pasul, cu îndoieli şi temeri, cu intrigi şi caractere puternice. Destinaţia: Watership Down, locul ideal, ferit de primejdii, unde iepurii îşi pot duce traiul fără griji. O poveste care a fascinat generaţii întregi de copii şi nu numai.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Vrăjitorul, Gene Wolfe
Cunoștințele pe care le dobândești contează prea puțin. Importante sunt faptele tale.
După ce a învățat tainele celor șapte lumi ale universului și secretele magiei, puștiul răpit de Aelfi și devenit acum Sir Able se întoarce în Mythgathr și caută să restaureze ordinea printre locuitorii acestui tărâm. Nimeni nu se mai îndoiește de statutul lui de cavaler și, mai iscusit la vorbe și mai înțelept, descoperă că prezența sa aici nu este întâmplătoare .
Cred că e important să învățăm să deosebim răul de bine; dar ca să fii capabil să faci o asemenea deosebire, trebuie să plătești un preț.
Fiecare lucru își are prețul lui.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Ușa cu trei încuietori, Sonia Fernandez-Vidal
Roman pentru înţelegerea ştiinţei din secolul XXI
Niko, un băiat singuratic de 14 ani, nici nu-și închipuie ce urmări bizare va avea faptul că într-o zi o ia pe alt drum spre școală. Astfel, descoperă o casă misterioasă și, atras de înfăţișarea ei ciudată, îi deschide ușa cu trei încuietori și pătrunde dintr-odată într-un univers neobișnuit. În lumea cuantică, unde este călăuzit de un elf pirpiriu și de o zână uimitor de frumoasă, se petrec lucruri curioase, de la războaie între materie și antimaterie la apariţii și dispariţii neașteptate ale pisicii lui Schrödinger, la teleportări miraculoase, superpoziţii cuantice sau urmăriri palpitante în care puștiul scapă ca prin urechile acului de spectrele negre – nişte creaturi malefice asemenea găurilor negre care vor să-l înghită. Prins în această aventură, Niko are misiunea de-a readuce echilibrul între lumea sa și universul cuantic pe care l-a descoperit de curând.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Polly și Buster. Vrăjitoarea rebelă & Monstrul sentimental, Sally Rippin
Sally Rippin a scris peste 60 de cărţi pentru copii, vândute în 4 milioane de exemplare în întreaga lume. Cine a mai auzit de o vrăjitoare şi un monstru care să fie prieteni? Toată lumea ştie că vrăjitoarele nu se amestecă cu monştrii! Micuţa vrăjitoare Polly şi Buster, monstrul haios, care îşi schimbă culoarea în funcţie de starea sufletească, sunt prieteni dintotdeauna. Dar ăsta e secretul lor şi numai al lor. Până într-o zi, când, pe neaşteptate, totul se schimbă… „Vrăjitoarea rebelă & monstrul sentimental“ este lectura perfectă pentru micii cititori care nu mai sunt chiar la început de drum. Dincolo de povestea amuzantă a vrăjitoarei Polly şi a celui mai bun prieten al ei, monstrul Buster, acest prim volum al seriei se opreşte şi asupra unor teme importante – familia, prietenia, dificultăţile de învăţare, loialitatea, toleranţa, emoţiile, bullying-ul, prejudecăţile – pe care le tratează cu tact şi fără emfază. O carte fermecătoare despre cele mai importante valori din viaţa unui copil, scrisă cu inteligenţă şi haz.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Tăcerea. Mesajul ființei tale, Osho
Învăţăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor şi la un proces de conştientizare de sine.
Cărţile din seria „OSHO“ prezintă viziunea acestuia privind cele mai importante probleme pe care şi le pun oamenii interesaţi de ştiinţa transformării de sine şi de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieţii contemporane.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Țoc țoc, Roald Dahl
Ce poate merge rău când o soție amanetează haina de nurcă pe care o primește în dar de la amantul ei? Ce i se poate îmtâmpla nefast unui preot psihotic ale cărui enoriașe sunt gata să-l ia sub protecția lor? Cum se poate răzbuna, fără să miște un deget, o femeie traumatizată psihic de soțul ei și ce poate face un bărbat a cărui soție crede că pisica lor e încarnarea lui Franz Liszt?
În aceste povestiri macabre și răscolitoare, Roald Dahl explorează latura sinistră a naturii umane și felul în care viclenia și egoismul ne pot împinge în situații neașteptate, greu de gestionat și uneori fără scăpare. Stilistic desăvârșită și asezonată cu un rafinat umor negru, proza scurtă a lui Roald Dahl produce un delicios sentiment de neliniște.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Leti și Luca. A venit iarna, Ruth Wielockx
A venit iarna! Gemenii Luca și Leti se pregătesc să iasă la joacă în grădină.
Își pun hainele groase, mănușile și cizmulițele de iarnă.
Merg împreună să le dea apă și mâncare păsărelelor.
Dar stai! Ce se întâmplă?
Dintr-odată, fulgi albi încep să cadă din cer.
Cu ce să se joace acum Luca și Leti?
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Mai fierbinte ca focul, Jennifer L. Armentrout
UN SINGUR SĂRUT AL EI POATE FI FATAL.
Layla, în vârstă de 17 ani, și-ar dori să fie o fată ca oricare alta – să meargă la liceu și să-și dea întâlnire cu Zayne cel superb, de care e îndrăgostită de când se știe. Pe jumătate demon, pe jumătate gargui, Layla poate însă ucide printr-un singur sărut pe oricine are un suflet, inclusiv pe Zayne, iar asta înseamnă să ascundă față de cei dragi latura ei demonică. Mai mult, abilitățile unice pe care le are, o picătură din sângele ei și o carte misterioasă sunt elementele-cheie care ar ajuta demonii să iasă la suprafață și să provoace sfârșitul lumii. „Palpitantă, inteligent construită, ușor de parcurs, această carte ar trebui să treacă în zbor prin mâinile tuturor amatorilor de paranormal.“ – Booklist
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Anii urii, Horia-Roman Patapievici
Bestseller Bookfest 2019
„În 1946, George Orwell spunea că scrie pentru că există minciuni pe care vrea să le denunțe şi fapte asupra cărora vrea să atragă atenția; în primul rând, spunea el, doresc să fac să se audă o voce. Am scris multe dintre articolele cuprinse în această carte cu acelaşi sentiment: că există undeva o minciună şi că sunt dator, față de cei care nu o văd ori se complac în ea, să o scot la iveală – sau, mai bine spus, să o dau în vileag. Devenită prin mistificare şi distorsiune ortodoxia morală a unor politici din ce în ce mai agresive, minciuna asta ne-a marcat viețile atunci şi continuă să ni le infecteze acum. Atunci propovăduia eliberarea de o dictatură care nu exista, acum profesează eliberarea de o conspirație, a statului paralel, care nu există. Scopul, atunci şi acum, era controlul statului prin ocuparea lui. Pentru a fi permanentă, ocuparea trebuia urmată de transformarea sistemului legal într-un sistem de legalizare a încălcărilor legii. Este ceea ce se petrece de câțiva ani cu justiția, sub ochii noştri uluiți şi neputincioşi. Mecanismul, cinic și nerușinat, e foarte simplu: subordonarea justiției față de interesele de partid şi legalizarea abuzurilor derivate din aceste interese prin scoaterea în afara legii a sancțiunilor legale prevăzute împotriva lor. În Faust II, Goethe numea asta impunerea în mod legal a fărădelegii. E ceea ce trăim.“ – Horia-Roman Patapievici
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Ikigai sau sensul vieţii, Bettina Lemke
Zâmbet și amabilitate, entuziasm, eficiență, energie, sănătate și speranță, bucurie, demnitate și, nu în ultimul rând, sentimentul de a fi viu. Pe scurt, raison d’être.
Ikigai – sau sensul vieții – este o delicată filozofie plină de rezonanță în cultura japoneză, care semnifică bucuria de a trăi fericit cu tine însuți, ceea ce, de fapt, înseamnă rațiunea de a trăi.
Iar pentru asta trebuie doar să cauți în fiecare zi și să descoperi:
• lucrurile pe care le faci cu mare plăcere și îți aduc bucurie;
• lucrurile pe care le faci cu mare plăcere și îți aduc bucurie, pentru care ești și plătit;
• lucrurile pe care le faci cu mare plăcere și îți aduc bucurie, pentru care ești și plătit și care aduc bucurie și celor din jur.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Enciclopedia inutilităţii, Alexander von Schonburg
Simplitatea: Un produs de lux par excellence
O lume a obiectelor inutile, a ritualurilor inutile, a conceptelor inutile. A relațiilor inutile, a acumulărilor inutile, a exuberanțelor inutile. Un desăvârșit de util spectacol al inutilității mondene, moderne și devoratoare, în căutarea fericirii, mereu pe drumuri greșite și lungi, din ce în ce mai lungi, când bucuria se află atât de aproape, încât nu reușești să o vezi, și lupta împotriva zădărniciei devine, de fapt, o artă secretă. Eternele articolele de lux (parfumuri şi stofe „fine“, sau călătorii „exclusiviste“) au ajuns de o desăvârșită banalitate şi la îndemâna oricui, spre disperarea celor bogaţi – iar situaţia s-a răspândit cu repeziciune, transformându-se în sursă de inspiraţie pentru Hollywood (American Psycho sau Fight Club). În epoca în care totul a devenit disponibil oriunde şi oricând, industria de lux e obligată să îşi imagineze noi și noi strategii, cum ar fi rarefierea artificială, cu scopul de a lăsa impresia unor produse tot mai greu de obţinut. La Paris, un turist asiatic sau rus îşi poate cumpăra cel mult două genţi de la Louis Vuitton. Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Regina nebunilor, Camelia Popa
Mistere psihologice, hipnoza, sex, accidente de mașini, deliruri, fobii, lecții de geopolitică, vacanțe la Cernobîl, un jaf la cofetărie, corupție și, nu în ultimul rând, robotizarea WC-urilor — toate gravitând în jurul Carlei Samson, un adevărat „Pygmalion al psihiatriei negre”. În jurul psihiatrei ajung un dirijor celebru, un profesor de matematică și autor de culegeri, un deputat, un psihoterapeut și un polițist, împreună cu familiile și cunoscuții lor. Întreaga acțiune, desfășurată într-un ritm alert și plasată într-un peisaj actual și realist, descris cu tușe fine și atenție la detalii, este populată cu personaje solid construite, care te obligă să le urmărești cu sufletul la gură evoluția și aventurile la curtea Reginei nebunilor. Invocându-i la tot pasul pe Freud și Maslow și militând pentru poliamorie în viața ei și a pacienților, Carla Samson, care se vede ca „o dresoare a răului”, pare de neoprit. Mai poate scăpa cineva din plasa ei? Mai au pacienții și victimele ei vreo șansă să revină la o viață normală? – Alexandra Fusoi
Camelia Popa este profesor universitar de psihologie, psiholog clinician principal și coordonează un laborator de psihologie a personalității și psihopatologie socială. A publicat mai multe volume de psihologie și psihiatrie. Timp de 16 ani, a fost jurnalist în presa centrală. În literatură a debutat cu volumul Salbaticul din Balcani, Editura Trei, 2016.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Experimentul renunţării: călătoria mea spre perfecţiunea vieţii, Michael A. Singer
Michael A. Singer este autorul mai multor bestselleruri New York Times, publicate în întreaga lume. În urma unei revelaţii avute în timpul studiilor doctorale, descoperă înţelepciunea orientală. În 1975 fondează Templul Universului, un centru de yoga și de meditaţie în care oameni de diferite religii se întâlnesc pentru a cultiva pacea interioară și pentru a acorda atenție dezvoltării lor spirituale.
La Curtea Veche Publishing s-a tradus în anul 2017 cartea sa The Search for Truth (În căutarea adevărului).
MICHAEL SINGER ne povestește, în Experimentul renunțării, cum a valorificat o experiență spirituală transfiguratoare și care au fost urmările deciziei de a lăsa viața să se manifeste în toată bogăția și splendoarea ei. Pe măsură ce suntem purtați în profunzimile călătoriei inițiatice a lui Michael Singer, evenimentele povestite ne provoacă să ne revizuim cele mai adânci convingeri despre viață și ne inspiră să privim propriul destin într-un mod cu totul nou.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Omul lăuntric – André Scrima și fizionomia experienței spirituale, Ioan Alexandru Tofan
„Această carte își propune să parcurgă câteva dintre chipurile experienței spirituale, așa cum sunt ele înfățișate în scrierile Părintelui André Scrima. De fiecare dată, încercarea omului de a ieși dintre hotarele lumii este devansată de o discretă, dar decisivă coborâre a cerurilor în adâncul lucrurilor, acolo unde își lasă semne și repere. Transcendentul nu este niciodată construit într-o experiență spirituală, ci recunoscut de fiecare dată în transparența detaliilor care găzduiesc nemărginiri. Încercarea de față nu este nici despre experiența spirituală în genere, nici despre o biografie spirituală anume. Ea își propune să însoțească paginile cărților Părintelui Scrima și să sesizeze semnificația ultimă care le locuiește – cu alte cuvinte, să le devină prieten.“ – Ioan Alexandru Tofan
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
La cinci paşi de tine, Rachael Lippincott, Mikki Daughtry
Oare poți iubi pe cineva pe care nu-l poți atinge niciodată?
Stella Grant simte nevoia să-și planifice viața pas cu pas – poate pentru că plămânii ei bolnavi, pe care nu-i poate controla, i-o guvernează oricum, trimițând-o periodic în spital, încă din copilărie. În momentul de față, Stella trebuie să-și planifice foarte bine viața pentru a nu pierde locul pe lista beneficiarilor unui transplant de plămâni, care-i va asigura cinci ani de existență fără probleme. Pentru asta e obligată să stea în permanență la șase pași de oricine i-ar putea transmite o infecție pulmonară. Șase pași. Fără excepții. Will Newman este exact persoana de care Stella trebuie să se ferească. Lui Will nu-i pasă de reguli, de tratamente, nu-și respectă orarul de medicație și abia așteaptă să împlinească optsprezece ani ca să-și decidă singur soarta. Vrea să plece să vadă lumea – nu doar spitalele ei. Mai mult, Will o poate infecta pe Stella cu o bacterie mortală. Și totuși, dintr-odată, cei șase pași dintre ei nu mai par un spațiu de siguranță, ci o pedeapsă. Cât de periculoși ar putea fi numai cinci pași între ei, dacă asta îi ajută să câștige sufletește?
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Alina Nelega
„După ce, timp de decenii, s-a implicat în viața teatrală din România, impunându-se ca una dintre figurile de prim-plan ale domeniului, Alina Nelega revine la literatură cu un roman copleșitor. Contrar titlului (foarte subtil, de altfel), aici se derulează multe întâmplări care, adesea, te țin cu sufletul la gură, fiind menite să pună în evidență biografia accidentată a unei fete și, mai apoi, a unei tinere din Ardeal în întunecații ani ’80, aflată așadar într-o dictatură care invadează, fără scăpare, măruntele vieți și într-o societate patriarhală, în care aspirației feminine i se opune, întâi de toate, familia proprie, care trăiește încă în preistorie. Tocmai de aceea, feminitatea (în ipostaze diverse și sub aspecte variate, de la avânt la mutilare, cu dragostea, maternitatea și sexualitatea incluse) este tema dominantă a cărții. Desigur, mai există câteva teme la fel de incitante, pe care cititorul le va descoperi în acest roman puternic și necruțător, pe care îl recomand cu căldură și cu încredere.” (Sanda Cordoș)
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Emily şi Bâlciul din Lună, Philip Reeve, Sarah McIntyre
Emily și Bâlciul din Lună spune povestea unei fetițe descurcărețe care visează să devină mecanic de bâlci. Când distracția de pe Luna Bâlciului este amenințată de un monstru de vată de zahăr, o explozie de caramele, un tobogan cu gravitația inversată și alte anomalii care apar chiar în mijlocul unei inspecții importante, Emily face echipă cu eroii ei, doi mecanici experimentați și ciudați, ca să prevină dezastrul. Sarah McIntyre și Philip Reeve au creat o lume plină de personaje pitorești, peripeții și răsturnări de situație spectaculoase, care îi va captiva chiar și pe cei mai reticenți dintre tinerii cititori. Cei mai mici pot lua și ei parte la aventură urmărind ilustrațiile întotdeauna creative și haioase care completează povestea.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Cântecul stepei, cântecul munţilor, Cinghiz Aitmatov
Cinghiz Aitmatov este unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă rusă postbelici, cărțile sale fiind traduse în peste douăzeci de limbi.Cântecul stepei, cântecul munţilor reunește patru dintre cele mai importante nuvele ale lui Aitmatov, prima dintre acestea fiind Geamilia, despre care Louis Aragon, cel ce a tradus-o în limba franceză, spunea că este cea mai frumoasă poveste de iubire din lume.Cântecul stepei, cântecul munţilor a apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducere din limba rusă de Nicolae Iliescu, și este disponibil și în ediție digitală.Cunoscut prin poveştile ce amestecă tradiţia cu viziunea futuristă din O zi mai lungă decât veacul, una dintre capodoperele literaturii universale, Cinghiz Aitmatov revine în Cântecul stepei, cântecul munţilor la inspiraţia basmelor sau la frânturi de realism.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Psihologia învățării. Cum învață copiii și adulții?, Georgeta Pânișoară
„Învățarea ne însoțește de la naștere până la sfârșitul vieții, fie că ne dorim sau nu acest lucru, fie că suntem sau nu conștienți de ea. Datorită expansiunii cunoașterii din jurul nostru, suntem «asediați» de o multitudine de date care ne atrag atenția și ne presează să interacționăm cu ele, care ne motivează să recepționăm informații, să memorăm, să formăm noi deprinderi. Mult mai puține sunt însă materialele care ne învață cum să învățăm, să asimilăm cunoștințe, să formăm deprinderi, abilități, competențe. Volumul de față constituie o resursă pentru studenții care studiază psihologia învățării în cadrul unei facultăți de profil, pentru cadrele didactice, care astfel pot optimiza învățarea la clasă, pentru consilierii școlari și, nu în ultimul rând, pentru părinții aflați în căutarea unei surse competente de modele și a unei direcții diferite, prin care să acționeze corect, coerent, conform teoriilor cunoscute în domeniu.” (Georgeta Pânișoară)
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Prizonierul, Anand Dilvar
De la Alchimistul, nu a mai existat o lucrare spirituală care să captiveze cu mesajul ei puternic oameni din toate culturile şi care să fi ajuns un fenomen editorial mondial, incluzând 28 de ţări şi 24 de limbi. Aflat într-o stare vegetativă în urma unui accident groaznic care i-a paralizat întreg corpul, naratorul, deşi conştient, nu poate să comunice cu cei din jurul lui, asistând neputincios la ceea ce i se întâmplă. Izolat de familie şi prieteni, el începe o conversaţie interioară cu ghidul său spiritual, conversaţie care îl poartă într-o călătorie a descoperirii de sine, trecându-l printr-o experienţă în pragul morţii şi ajungând în cele din urmă la o nouă stare a conştiinţei şi la o înţelegere a sinelui său profund.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Sfârșitul sfârșitului lumii, Jonathan Franzen
Romancier de mare forță, Jonathan Franzen se dovedește și un eseist redutabil. Prestigiosul prozator american face în Sfîrșitul sfîrșitului lumii un tur de forță foarte personal, încărcat de un umanism subtil, detectabil sub puseurile de pesimism și mizantropie ce îi punctează comentariile asupra lumii contemporane. Pasionat de păsări, îngrijorat de schimbările climatice și de ascensiunea lui Donald Trump, călător prin cele mai diverse colțuri ale lumii, din Antarctica pînă în Ghana și Albania, Franzen este un bun cunoscător și un comentator tăios al realităților actuale. Credincios lui însuși și adevărului în care crede, critică acerb derapajele de orice fel, chiar și pe cele ale ecologiștilor, a căror cauză o susține. Atractive prin diversitatea tematică, prin incisivitatea polemică a comentariilor și prin poveștile din care se nasc, inclusiv cuceritoarele istorisiri autobiografice, eseurile din acest volum mai reușesc ceva: dezvăluie profilul foarte uman și, cumva, înduioșător al unui pesimist care speră totuși că lumea mai poate fi salvată.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Sindromul Stavroghin, Alina Pavelescu
Sub aparența unui scriitor veleitar, în prezent pensionar inofensiv, retras într-o existență banală, Septimiu Făcăleanu ascunde un trecut întunecat, de milițian și paznic la penitenciarul din orașul S.
Prins în mașinăria cinică, necruțătoare a presei, acceptă să-şi dezvăluie adevărata poveste, participând la o discuție televizată cu câțiva foști deținuți politici.
Confesiunea lui va declanșa o avalanșă de reacții a unor foști torționari, care vor fi exploatate pe larg de întreaga presă românească, adâncind criza morală a celui care, din vanitate, acceptase șarada jurnalistică.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Genialii: Antipa, I. Hașdeu, Vuia, Brâncuși, Enescu. 1886 – Un an din copilăria lor, Anca Nedelcu, Elena Diana Nedelcu
Cu toții am auzit despre George Enescu, Constantin Brâncuși, Grigore Antipa, Iulia Hașdeu, Traian Vuia. Însă, câți știm cum erau ei în copilarie, ce făceau în anul 1886, de exemplu? Ei bine, putem afla din această carte! Cele cinci povești paralele, derulate pe parcursul aceluiași an, cele cinci copilării cu stea în frunte, pline de candoare, pasiune, muncă, ambiție, visare sunt fascinante! O carte autentică, scrisă cu responsabilitate, care nu trebuie să lipsească din niciun an de copilărie și din nicio bibliotecă școlară!
„Și atunci, în fața gardului din fier forjat care înconjura Grădina lui Vârnav, își făcu o promisiune. Da, se va întoarce în țara lui când va termina studiile. Și va face aici ceva special, care să bucure zeci de copii așa cum îl bucurase pe el, atâția ani la rând, fanfara aia din parc.”
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Omul de cretă, C.J. Tudor
Nu răscoli amintirile copilăriei dacă știi că ascund secrete întunecate…
În 1986, Eddie și prietenii lui își petrec zilele mergând cu bicicletă printr-un orășel englez mereu adormit, în căutare de aventuri. Omuleții de cretă pe care-i desenează peste tot sunt codul lor secret. Dar atunci când unul dintre aceste desene îi conduce la un cadavru dezmembrat povestea se schimbă definitiv.
În 2016, Eddie crede că a lăsat totul în urmă. Dar apoi el și prietenii lui primesc un mesaj misterios și trecutul se întoarce la viață mai periculos că niciodată.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Necunoscuta din Berlinul de Est, Immanuel Mifsud
Este 28 martie 1980.
Un bărbat și o femeie fac cunoștință în Alexanderplatz și petrec o noapte împreună. Pe el îl cheamă Erik Xerri și este un actor cunoscut din Malta.
Pe ea o cheamă Jutta Heim și e o chelnerița anonimă din Berlin.
El face o obsesie pentru ea, iar ea dispare, înghițită de orașul neprietenos, de vremurile cenușii, de destinul imprevizibil și de imaginația îndrăgostitului.
Vreme de treizeci de ani, Erik Xerri îi trimite scrisori. La un moment dat, în speranța că o va regăsi, se întoarce într-o vizită în capitala Germaniei.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Monsieur Karenin, Vesna Goldsworthy
Ne aflăm în iarna anului 1947, în Londra devastată de război.
Tânăra Albertine Whitelaw, o franțuzoaică sosită de curând aici cu soțul ei englez, răspunde unui anunț văzut întâmplător și se angajează să-i țină companie câteva zile pe săptămână unui bătrân misterios, un nobil imigrant rus dintr-o familie care a inspirat unul dintre cele mai cunoscute romane.
Și, în timp ce el își deapănă încet povestea, viața Albertinei e răscolită adânc.
sdfsDF
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată, Dan Coman
Două femei, ale căror drumuri, fără intervenţia sorţii, nu s-ar fi intersectat niciodată, au destinele strîns legate pînă la capăt, în viaţă şi în moarte. Una e văduvă şi educată, cealaltă e orfană şi a moştenit de la mamă darul de a lecui oasele sfărîmate ale oamenilor, iar amîndouă îşi duc traiul într-un sat de munte care îşi modelează şi remodelează la nesfîrşit locuitorii. Relaţia celor două femei este providenţială la început, dar linia dintre prietenie şi trădare este foarte subţire, secrete întunecate ies la suprafaţă, nedreptăţi imposibil de iertat au fost făcute şi consecinţele nu întîrzie să apară. Un bildungsroman în negativ, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată scoate la lumină o lume în care trăirea în istorie (de)reglează comportamentele, un spaţiu căruia cei din afară îi găsesc cu greu sensul.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Școala de magie și alte povestiri, Michael Ende
Cine îl cunoaşte pe Michael Ende doar ca autor al Poveştii fără sfîrşit, al lui Momo sau al lui Jim Năsturel va descoperi în volumul Şcoala de magie şi alte povestiri minunate fabule şi poveşti scrise de-a lungul timpului şi adunate într-o carte care se adresează atît copiilor, cît şi adulţilor. Printre altele, cei mici pot descoperi aici secretul Lenei, pot picta alături de Moni o operă de artă sau pot participa la înfruntarea dintre regatul care avea un polonic magic şi cel care avea un bol fermecat. Adulţii sînt purtaţi în lumea teatrului de umbre al Ofeliei, au şansa să-şi regăsească visurile aproape uitate la Şcoala de magie sau pot trăi alături de rinocerul Norbert Ceafăgroasă frămîntările ridicării unui monument în cinstea propriei persoane. Michael Ende spunea că o povestire devine adevărată numai atunci cînd găseşti un anumit ton pentru ea. Cu siguranţă în toate poveştile sale din acest volum marele magician al cuvintelor a găsit tonul potrivit, fie el serios sau plin de umor.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Madame Picasso, Anne Girard
Povestea nespusă a fermecătoarei femei care i-a furat inima celui mai mare artist al secolului XX. Când se mută la Paris, Eva Gouel e plină de speranțe și vise. Deși fără experiență, reușește să se angajeze costumieră la faimosul Moulin Rouge, unde îl reîntâlnește pe Pablo Picasso, un artist în ascensiune. Genial și excentric, Pablo este fermecat irevocabil de Eva și ceea ce începe ca o aventură complicată devine prima mare poveste de dragoste din viața lui. Romanul ne prezintă o eroină uimitoare și ne poartă din salonul lui Gertrude Stein și din îndrăznețul Moulin Rouge în atelierul și în inima unuia dintre cei mai enigmatici artiști ai secolului XX.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Melancolia, Mircea Cărtărescu
„Ajunse la rond, unde îl aștepta Vasile Singurătate. Coborâse de pe soclul său și levita la o palmă deasupra aleii. În dreptul frunţii, al coastelor și-n josul pântecului piatra lui nobilă era spartă. Dar ţinea încă la piept o carte, singura scrisă de el vreodată, o carte ilizibilă de piatră. Băiatul se-apropie de soclu și citi înc-o dată inscripţia săpată-n aramă: CUM NINGE SOARTA? Își lipi fruntea de ea și-o repetă în gând până cuvintele își pierdură sensul. Apoi se-ndreptă către marele mutilat și-l luă, fără să-l privească, de braţ. Porniră-mpreună de-a lungul șinelor de tramvai, lăsându-și în urmă umbrele lungi și subţiri. Strada era tăcută și pustietatea totală. Drumul n-avea sfârșit. Omul de piatră avea să-l însoţească de-acum toată viaţa.“
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Am fost sclava Daesh: povestea unei fete kurde răpite de Statul Islamic, Jinan B.,Thierry Oberlé
Am fost sclava Daesh este mărturia unei supraviețuitoare, a uneia dintre nenumăratele femei care au avut aceeași soartă și au plătit uneori cu viață.
„Daesh a intrat în sat! Daesh atacă!” Jinan se aștepta că într-una din zile să fie nevoită să plece în grabă. Încă de la începutul verii lui 2014, sentimentul unui pericol iminent se raspindise în întreaga regiune și, odată cu el, senzația că avea să se prăbușească o lume: a ei. Jinan avea optsprezece ani cînd a fost răpită împreună cu familia de jihadiștii Statului Islamic. Era proaspăt căsătorită. Vîndută într-o piață de sclave din Mosul unor luptători Daesh, este sechestrată, torturată și obligată să se convertească la islam, urmînd să aibă soarta tuturor prizonierelor nemusulmane ale Statului Islamic, aceea de a fi folosite că sclave sexuale de jihadiști. Timp de trei luni a trăit într-un adevărat infern, însă a avut noroc, reușind să fugă.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Visele insomniacului, Vladimir Nabokov
În octombrie 1964, la Montreux, Vladimir Nabokov a început un experiment care a durat până în ianuarie anul următor. În fiecare dimineață, la trezire, își nota tot ceea ce își amintea din vise, iar în zilele următoare era atent la detalii care ar fi putut avea legătură cu fiecare vis notat. Scopul experimentului era testarea teoriei filosofului britanic John W. Dunne, autor al cărții Un experiment cu timpul, aceea că timpul poate curge și în sens invers, în așa fel încât un eveniment ulterior poate genera un vis de mai devreme. Experimentul lui Nabokov, desfășurat pe durata a optzeci de nopți, urmând regulile trasate de Dunne, a fost un efort susținut de a studia lumea viselor sub lumina supoziției că timpul ar fi reversibil, supoziție ce străbate o serie de lucrări de ficțiune ale lui Nabokov, precum și cartea sa de memorii.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Mecanica haosului, Daniel Rondeau
Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze 2017.
Mecanica haosului împleteşte poveştile mai multor personaje: Grimaud, Habiba, Bruno, Rifat, Rim, Jeannette, Levent, Emma, Sami, Moussa şi Harry. Cu suspans de roman poliţist şi exotism de jurnal de călătorie, între Paris, Londra, nordul Africii şi Orientul Mijlociu, romanul face turul Mediteranei, atingând teme de mare actualitate şi interes jurnalistic, precum terorismul, politica, serviciile secrete, migraţia ilegală, lumea interlopă, războiul sau traficul de droguri, de persoane sau de antichităţi, tot atâtea feţe ale răului, dar şi iubirea, prietenia sau moartea. Cartea descrie, cu precizia şi obiectivitatea unui reportaj filmat cu camera ascunsă, abia temperate de momente de lirism, lumea noastră debusolată, zvâcnirile recente ale unei Istorii implacabile, în care totuşi supravieţuieşte, surprinzător, un licăr de speranţă.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Eu si Marley, John Grogan
Nu degeaba labradorii sunt cea mai populară rasă de câini din lume: sunt blânzi, obedienți și inteligenți. S-ar zice că Jenny și John Grogan n-ar putea să facă o alegere mai bună când decid să-și extindă familia cumpărând un labrador mic, pufos și irezistibil. Se dovedește însă că acest cățel, care se transformă curând într-o dihanie de patruzeci și cinci de kilograme, nu e cel mai reprezentativ exemplar al rasei sale. Viața alături de acest câine nu e întotdeauna ușoară, mai ales când în familie apar și copiii. Atunci cum e posibil ca un asemenea cățel să le aducă atâta bucurie stăpânilor lui, ba chiar să-i învețe cele mai importante lecții de viață?
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina
Marea revelație a literaturii ruse din 2015, romanul Zuleiha deschide ochii, salutat cu entuziasm la apariție de Ludmila Ulițkaia și Evgheni Vodolazkin, a fost recompensat cu cele mai importante premii: Bolșaia Kniga (dublu câștigãtor, Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi), Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi) și Kniga Goda. Este în curs de traducere în peste treizeci de limbi.
Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămâne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forță de evocare și umanism.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului, Gabriel Liiceanu
Bestseller Bookfest 2019
„Scriind paginile acestui jurnal de idei, nu m-am putut desprinde de imaginea «spiritului universal» ca activitate a unui uriaș creier al omenirii traversat fără încetare de ideile celor care, de-a lungul câtorva mii de ani, au gândit în beneficiul speciei noastre. Ramificațiile ideilor exprimate de fiecare dată altfel, adăpostite de acest mega-creier, reprezintă cultura lumii. Urmărirea acestor zig zaguri și ricoșeuri mintale, fie că e vorba de recunoștință și ingratitudine, de nevoia de a te compara, de uitare, de prostie, de calomnie, de remușcare, de invidie, ură și crimă, de ticăloșie, de cruzime, de iubirea care nu așteaptă nimic, mă rog, de toate temele pe care omenirea le macină la nesfârșit de două-trei milenii în filozofie și literatură, mi-a produs mari satisfacții, m-a făcut să mă simt bine citind și notând deopotrivă, m-a făcut să nu mă plictisesc niciodată. Am ajuns în final să sper că paginile mele i-ar putea convinge și pe alții că splendoarea este la îndemână: nu trebuie decât să deschizi un volum de pe un raft și să te lași purtat de ceea ce am numit undeva «dans cu o carte». Cei ce au lăsat în scris aceste idei au devenit, fără să știe, prietenii mei, toți prietenii mei.“ – Gabriel Liiceanu. Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa, Antonio Lobo Antunes
„Cred că e cel mai bun lucru pe care l-am scris până acum“, declara António Lobo Antunes despre noul său roman, Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa, al 22-lea din cariera marelui autor portughez, poate cea mai complexă dintre operele sale. Cartea, o aventură intelectuală și senzorială în 23 de capitole cu un minimum de punctuație – de fapt, 23 de fraze ample, numite de critică „versete poetice“ –, oferă o experiență de lectură inedită și o poveste cutremurătoare: un tânăr sublocotenent aduce din Angola un băiat de culoare, un orfan, pe care îl adoptă împreună cu soția lui. Peste 40 de ani, ca într-un ecou al faptelor tatălui, fiul va comite o crimă. Războiul, imposibilitatea iertării, rasismul, moartea, iubirea sunt tot atâtea teme ale unei proze căreia emoția îi conferă ritmul unei adevărate cantate.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Maria, o regină în război, Ion Bulei
Greu de scris despre un astfel de subiect. Paradoxal, este un subiect despre care s-a tot scris. Și cel mai mult a făcut-o regina însăși. Și nu e ușor să desprinzi din noianul de cuvinte și de întâmplări tocmai pe acelea pe care Maria, la o revenire, le-ar fi preluat. Dacă noi încercăm s-o facem este pentru pasiunea pe care o stârnește în noi regina Maria. Ne-a plăcut Maria. Ea continuă să ne fascineze pe noi românii. Ne încântă cu adevărat metamorfoza acestei principese, pe jumătate englezoaică, pe jumătate rusoaică, într-o regină mai româncă decât românii, iubindu-i pe aceștia și iubindu-le țara până la a se confunda cu ei și cu ea. Ne-a plăcut, totodată, jocul intelectual pe care Maria ni-l propune: un personaj care, scriindu-și propria istorie, își corijează faptele de viață, iar noi, de pe margine, urmărim felul în care se conturează această istorie, istoria unei femei de succes.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Cum să fentezi blestemul unui dragon, Cressida Cowell
Sughiț Strașnicul Stavrid al Treilea a fost un extraordinar luptător cu sabia, un îmblânzitor de dragoni și cel mai mare Erou Viking care a trăit vreodată.
Prietenul cel mai bun al lui Sughiț Strașnicul Stavrid al Treilea nu se simte deloc bine. Deși Piciordepește crede că nu e decât o răceală urâtă, diagnosticul lui Moș Zbârcit e unul fatal: VORPENTITĂ, cauzată de înțepătura de Vorpent, un șarpe veninos de înaltă frecvență. Ca să găsească singurul antidot potrivit, leguma pe care nimeni nu îndrăznește s-o numească, adică un biet CARTOF, Sughiț trebuie să-i înfrunte pe Norbert Sonatul și pe înspăimântătorul Dragon de Mare, COLȚMORTAL.
Oare va reuși Sughiț să fenteze blestemul unui dragon și astfel să-și salveze prietenul de la moarte?
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Bărbați fără degete și alte amintiri penibile, Petru Cimpoeșu
Majoritatea textelor din acest volum recompun în jur de 20 de ani de exerciții, evocări și articole de atitudine cu miză culturală, scrise de Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii actuali de primă linie. Alături de ele se regăsesc patru povestiri inedite, ecouri de roman, fiecare dintre ele lăsând câte o ușă întredeschisă imaginației cititorului. Bărbați fără degete şi alte amintiri penibile este o carte ce reconstituie o lume și în același timp depune mărturie despre forța și datoria scriitorului de a rezista prin poveste, indiferent de timpul istoric pe care îl traversează. „Oare bărbații preistorici își tăiau degetele de bunăvoie? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o trei cercetători de la Universitatea Simon Fraser din Burnaby (Canada), constatând că degetele lipseau de la amprentele mâinii stângi lăsate în mai multe peșteri de strămoșii noștri. Ei au comparat aceste amprente cu practicile culturale ale altor 121 de societăți contemporane și au conchis, într-un articol publicat în Jurnalul de arheologie paleolitică, că aceste mutilări au fost foarte probabil voluntare.” (Le Figaro, 11 decembrie 2018)
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Ultimul Țar, Robert Service
„Cea mai bună carte scrisă până acum despre viața lui Nicolae al II-lea după momentul abdicării.” – Financial Times
În martie 1917, Nicolae al II-lea, ultimul țar al întregii Rusii, a abdicat, iar dinastia care a domnit asupra unui imperiu vreme de 300 de ani a fost îndepărtată de la putere de Revoluție. Robert Service examinează ultimul an al domniei lui Nicolae al II-lea și lunile scurse între momentul abdicării și moartea sa tragică survenită la Ekaterinburg în iulie 1918. Bazându-se pe surse istorice neexaminate până în prezent, inclusiv pe propriile jurnale ale țarului și consemnări ale conversațiilor acestuia, precum și pe mărturii ale anchetelor oficiale, Service aruncă o lumină nouă asupra acestei domnii zbuciumate, oferind un portret fascinant al unui personaj istoric prea puțin pregătit să facă față turbulențelor care zguduiau la acea vreme Rusia și Europa. Lucrarea oferă totodată un tablou complex și aprofundat al noilor realități sociale, economice și politice rezultate în urma Revoluției din Februarie și preluării puterii de către bolșevici în octombrie 1917, precum și o cronică a începuturilor republicii sovietelor conduse de Lenin.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Un lup atârna în cais, cu capul în jos, Mo Yan
„Scrise într-un interval de treizeci de ani, între 1986 și 2006, cele șaptesprezece povestiri reunite în volumul Un lup atârna în cais, cu capul în jos se inspiră din episoade emblematice din istoria modernă a Chinei, cum ar fi Războiul de Eliberare Antijaponez și Revoluția Culturală, ce și-a pus definitoriu amprenta asupra operei lui Mo Yan, dar și din evenimente aparținând istoriei recente, în care politica nașterii unui singur copil generează adevărate drame și determină apariția unor strategii cu totul neobișnuite de supraviețuire. Povestirile cu accente critice la adresa societății chineze aduc în prim-plan o lume plină de personaje și întâmplări aflate la granița dintre real și fantastic, burlesc și tragic. Nu lipsesc nici cele în care realitatea dură este văzută prin ochii copiilor, iar aceștia ajung să cunoască dragostea, viața și moartea în urma unor experiențe zguduitoare. Iubirea i se dezvăluie uneori copilului inocent într-un mod frust, într-o lume dominată de prejudecăți, indiferență și cinism.” Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Blasfemie,Condamnată la moarte pentru un pahar de apă, Asia Bibi, Anne-Isabelle Tollet
14 iunie 2009. Un câmp din Punjab. Patru femei trudesc la strânsul recoltei pe o căldură înăbuşitoare. Una din ele, Asia Bibi, pleacă la fântâna cea mai apropiată să aducă apă pentru tovarăşele ei de muncă. Face însă greşeala să-şi astâmpere ea setea mai întâi şi e acuzată că a întinat apa fântânii, rezervată musulmanelor. Asia este creştină. În disputa care izbucneşte, e învinuită de blasfemie. În Pakistan, aşa ceva înseamnă condamnarea la moarte. Aproape linşată de o mulţime furioasă, este aruncată în temniţă, iar după un an primeşte sentinţa: execuţie prin spânzurare. Guvernatorul musulman al Punjabului şi ministrul creştin al Minorităţilor din Pakistan încearcă să-i vină în ajutor, însă amândoi sunt asasinaţi de fanaticii religioşi. Cu asistenţa unei jurnaliste franceze, Asia scrie din închisoare această carte în care îşi descrie calvarul. În scurt timp, ea devine un simbol pentru toţi cei care luptă în întreaga lume împotriva violenţelor comise în numele religiei. În 2018, după opt ani de detenţie, este în sfârșit eliberată.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Toate drepturile rezervate, Gregory Scott Katsoulis
Speth Jime trăiește într-un univers distopic. La împlinirea vârstei de 15 ani, marcând trecerea la viața de adult, fiecare om plătește pentru fiecare cuvânt rostit și fiecare gest făcut. „Îmi pare rău” e taxat cu 10 dolari, țipetele costă 99 de cenți pe secundă , ba chiar și semnele de afecțiune sunt taxate din greu. Nu poți citi, asculta muzică sau vedea filme fără a plăti pentru ele. Oamenii cu bani își pot permite să facă și să spună orice. Cât despre săraci – dacă datoriile lor sunt prea mari, ei sunt trimiși pur și simplu în robie. Lumea lor e una în care există un brevet pentru orice, iar avocații prosperă de pe urma proceselor intentate. Așa încât lui Speth nu-i rămâne altceva de făcut decât să păstreze tăcerea pentru totdeauna, stârnind astfel, fără să vrea, rebeliunea. Toate drepturile rezervate ne arată un viitor diform, dar cu atât mai plauzibil, în care omenirea plătește un preț mare pe idei, nu pe obiecte, iar dreptul la liberă exprimare i-a fost suprimat. Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Răzbunarea iertării, Eric-Emmanuel Schmitt
Patru povești și patru destine ieșite din comun imaginate de Eric-Emmanuel Schmitt pentru a explora sentimentele intense, aproape niciodată mărturisite, care ne determină gesturile extreme.
„Poate fi definit un om printr-o singură faptă? Și este iertarea mereu posibilă? Acestea sunt întrebările care răsună neîncetat în fundalul poveștilor cu deznodământ implacabil ale lui Schmitt. Iar autorul le răspunde cu virtuozitatea care e o constantă a scrisului său.“ – Lire
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
El câștigă, ea câștigă, Willard F. Harley, Jr.
Cea mai bună carte despre cum să avem o relație fericită și durabilă
Cu siguranță ați primit multe sfaturi legate de soluționarea problemelor în cuplu. Ceea ce nu știți este că o soluție găsită doar pentru a aduce liniștea nu înseamnă deloc o rezolvare. Bazându-se pe îndelungata sa experiență ca terapeut de cuplu, autorul ne prezintă o soluție complet diferită pentru rezolvarea conflictelor în cuplu, acordul prin care ambii parteneri câștigă.
Această abordare are la bază o regulă foarte simplă: Nu luați nici o decizie fără un acord satisfăcător pentru ambele părți. Vi se pare imposibil?
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
JURNALUL UNUI PUȘTI TARE DE TREABĂ: Însemnările lui Rowley Jefferson, Jeff Kinney
Cel mai nou autor-puști este nimeni altul decât Rowley Jefferson. Cel mai bun prieten al lui, Greg Heffley, a scris deja până acum treisprezece jurnale despre viața de elev la gimnaziu. A venit timpul să aflăm ce are de spus Rowley în jurnalul lui. În Jurnalul unui puști tare de treabă, el își notează experiențele și e de acord să scrie, totodată, biografia lui Greg. La urma urmei, într-o bună zi Greg o să fie bogat și celebru, și toată lumea va dori să cunoască povestea vieții lui. Dar se dovedește că Rowley nu e chiar pe măsura misiunii și biografia lui este complet haotică – și comică, pe deasupra.
O carte despre un puști de treabă care te face să râzi și te și pune pe gânduri Bunătatea este o superputere, la fel ca cititul și scrisul
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
București, marea speranță, Cristian Teodorescu
În vremuri tulburi pentru România, la început de secol XX, Vasilica şi Tiberiu, soţ şi soţie, îşi iau avutul pe care au reuşit să-l strângă în satul lor din Ardeal şi, împreună cu toată familia, pleacă să-şi facă un rost la Bucureşti. Ea, şcolită la Budapesta, devine cea mai cunoscută moaşă din capitală, fiind preferată medicilor din maternitate chiar şi de mai-marii urbei. El, fost institutor care a învăţat latina şi greaca veche la Viena, ajunge să se alăture unui grup de patrioţi care se cred rezistenţa română împotriva ocupaţiei germane. Pe fundalul vieţilor celor doi se conturează tabloul unei epoci de mari frământări, încheiate odată cu Marele Război, cu personaje dintre cele mai diferite, de la familia regală, vârfurile politicii româneşti şi intelectualitate, la oameni din popor care se străduiesc să supravieţuiască într-o lume ce se schimbă cu o viteză ameţitoare. Acte de curaj nebunesc şi fraternizări cu inamicul, prietenii neaşteptate şi trădări dureroase, deziluzia în faţa unei înfrângeri iminente la sfârşitul războiului şi euforia Marii Uniri, toate acestea se găsesc în Bucureşti, marea speranţă, un roman-frescă despre începuturile României moderne.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Serotonină, Michel Houellebecq
Apărut în ianuarie 2019, Serotonină, al șaptelea roman al scriitorului francez Michel Houellebecq, și-a confirmat statutul de cea mai așteptată carte a iernii și a devenit în scurt timp de la apariție un adevărat fenomen editorial, ocupând locul 1 în toate topurile de vânzări. Până în prezent, romanul s-a vândut în Franța în peste 500.000 de exemplare.
Serotonină poate fi citit ca un roman despre dezechilibrele pe care le produce o lume fără iubire, fără bunătate, fără solidaritate, cu transformări devenite incontrolabile, dar și ca un copleșitor roman al remușcărilor și al regretelor. Prin Serotonină Michel Houellebecq demonstrează încă o dată că este cronicarul nemilos al declinului societății occidentale din secolul XXI, un scriitor neîmblânzit, dar romantic, incomod, dar indispensabil.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Istoria albinelor, Maja Lunde
Bestseller internațional publicat în treizeci și cinci de țări • peste un milion și jumătate de exemplare vândute în toată lumea • Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) în 2015 • cea mai bine vândută carte în Norvegia în 2015 • cea mai bine vândută carte în Germania în 2017 • doi ani consecutiv în topul Der Spiegel • selectată în cadrul programului Books at Berlinale în 2017 • una dintre cele mai vândute zece cărți în traducere din Marea Britanie în 2018 • roman în curs de ecranizare.
Neliniștitoare, revelatoare, emoționantă și scrisă cu o măiestrie aparte, Istoria albinelor unește în mod surprinzător trei voci distincte din trei epoci diferite într-un roman provocator despre supraviețuirea speciei umane. Relațiile cele mai puternice și în mod paradoxal cele mai fragile, cele dintre părinți și copii, sunt puse în echilibru cu aceea asupra căreia rareori reflectăm – relația dintre om și natură.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Povestea unei familii perfecte, Rosa Ventrella
Povestea începe în Italia anilor ’80, în cartierul vechi al oraşului Bari, înconjurat de ape, unde străduţele alcătuiesc adevărate labirinturi, o lume cufundată în violenţă. Protagonista este Maria, o fată micuţă şi cu pielea închisă la culoare, cu gura mare şi ochi orientali strălucind ca nişte vîrfuri de ac şi un fel de a fi răzvrătit şi obraznic care i-a adus porecla „Soirău”. Mama ei e o femeie blîndă şi supusă, iar tatăl, Antonio, zis şi Tony Curtis (cu care seamănă izbitor), e un bărbat violent, autoritar, de meserie pescar. Maria creşte alături de cei doi fraţi ai ei, Giuseppe şi Vincenzo, şi învaţă că sub masca violentă a tatălui ei se ascunde o tandreţe pe care doar ea i-o poate vedea câteodată. Singurul lucru de care se agaţă în viaţă e prietenia cu Michele, care provine dintr-o familie infamă şi de care tatăl ei îi interzice să se apropie. Odată deveniţi adulţi, cei doi descoperă că ceea ce îi leagă e mai mult decît un sentiment fratern. O dragoste imposibilă, dar care îi apără de duşmănia lumii viciate care-i înconjoară.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Regele și Duduia: Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee, Tatiana Niculescu
Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze când în descendența marilor iubiri interzise, când în anticamera unor tenebroase intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bârfiți, hărțuiți și defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămâne împreună în ciuda tuturor. Ce se află însă dincolo de bârfe și clișee și ce ascund ele sub masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Fluturele negru, Radu Paraschivescu
Unii i-au spus „pictorul nopţii eterne“, alţii au desluşit în el Anticristul picturii. Unii i-au admirat forţa creatoare, alţii i-au deplâns prăbuşirile. Iubit şi blamat, violent şi generos, niciodată împăcat cu sine sau cu lumea, Michelangelo Merisi, alias Caravaggio, îşi scrie romanul vieţii când cu pana, când cu pensula, când cu spada. În Roma începutului de secol XVII, printre cârciumari şi marchizi, prostituate şi cardinali, cartofori şi târgoveţi, Caravaggio răstoarnă canoanele şi dă foc prejudecăţilor. Modelele lui vin din bordeluri sau închisori, prietenii îl însoţesc în taifasuri stropite cu vin şi încăierări la colţ de stradă. Pierdut în voluptatea sfidării, gata oricând să contrazică şi să contrarieze, Caravaggio e un damnat cu mâini îngereşti, un păcătos răscolit de obsesii. Iar una dintre aceste obsesii îl vizitează tot mai des, sub forma unei vietăţi nocturne pe care, într-un ritual de exorcizare, artistul vrea s-o aştearnă pe pânză. Fluturele negru nu e o cronică a nelegiuirilor, ci un roman în culori tari despre glorie şi decădere, despre patimă şi îndoială, despre vină şi iubire. Despre iubire? Fireşte, fiindcă Roma citită pe dos devine Amor.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Universul știe, Erin Entrada Kelly
Când Virgil s-a trezit în acea dimineață de vară, habar n-avea prin ce urma să treacă. A plecat grăbit spre casa lui Kaori Tanaka, prietena lui cititoare-n stele, și, ca de obicei, a luat-o prin pădure. Știa drumul, știa pădurea, ce nu știa era că fix în acea zi avea să se întâlnească cu cel mai mare bully din școală. Și ce nu mai știa era că fata de care îi plăcea, Valencia, se îndrepta și ea spre Kaori, luând-o prin aceeași pădure. Să fie totul o simplă coincidență sau unele lucruri sunt menite să se întâmple?
„Protagoniștii îndrăzneți și povestea iscusită vor fi pe placul tuturor celor care s-au simțit la un moment dat puțin pierduți în univers. Cititorii vor fi imediat atrași de romanul acesta, care are ceva pentru fiecare: umor, acceptare de sine, familie și un sfârșit profetic.“
School Library Journal
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Fiica ceasornicarului, Kate Morton
În vara anului 1862, artiștii din Frăția Magenta, însoțiți de muzele lor, sunt invitați să creeze și să se bucure de libertate la Birchwood Manor, casa mult iubită a lui Edward Radcliffe de pe malul Tamisei. Edward e cel mai strălucit dintre ei, cel mai entuziast, cel mai hotărât să sfideze prejudecățile epocii. Dar în scurtă vreme viața și cariera lui vor fi distruse căci, spre sfârșitul șederii lor, o femeie este împușcată, o alta dispare, iar o neprețuită bijuterie de familie este de negăsit.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Și vom muri cu toții în chinuri, Bogdan Teodorescu
Într-o țară europeană cu un arc muntos în mijloc, străbătută de un fluviu și având ieșire la mare, sosesc pe rând trei călători. Unul aduce moartea, altul trăiește împreună cu ea, în vreme ce al treilea încearcă să o evite. Personajele intră în scenă ca niște pasageri care urcă la bordul unui pachebot de lux, își găsesc cabinele, își despachetează bagajele și încearcă să se pregătească pentru călătoria ce va urma. Treptat, ritmul se întețește și pune în mișcare mici și mari teme ale lumii în care trăim. Supravegherea electronică, social media, propaganda, oamenii temuți de alți oameni temuți, refugiații, turismul sexual, toate amestecate cu discuții molcome despre vinuri fine, sport, trabucuri rare sau mâncare în exces. Dar dacă toate acestea nu sunt decât o perdea de fum? În romanul lui Bogdan Teodorescu nimeni nu este ceea ce pare.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Zgomotul lucrurilor în cădere, Juan Gabriel Vasquez
Roman câștigător al International IMPAC Dublin Literary Award 2014.
Zgomotul lucrurilor în cădere are în fundal o societate columbiană ce resimte din plin rupturile lăsate de epoca celui mai mare traficant de narcotice pe care l-a avut. Este un roman despre iubiri și prietenii frânte de capriciul istoriei, despre neputința de a-ți trăi viața firesc, dar și un thriller ce se hrănește din trecutul unui om și al unei țări.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Eroarea lui Broca, Hugues Duffau
Laureat al Premiului Herbert Olivecrona, echivalent al Nobelului în medicină, celebrul neurochirurg francez Hugues Duffau este primul medic din Europa, care a operat pe creier cu pacientul conștient în timpul intervenției.
Descoperirea-cheie a lui Duffau este una care a devenit între timp universal acceptată în medicină, anume neuroplasticitatea: nu există zone strict delimitate în creier, care să corespundă exclusiv unei funcții neurologice. De pildă, dacă zona vorbirii (de care este responsabilă aria Broca) e afectată de tumoare, este posibil ca de la sine putere creierul să redirecționeze abilitatea vorbirii spre o altă parte a sa, care preia această funcție.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Tărăboi în grădina de zarzavaturi, Sven Nordqvist
În Suedia și peste tot în lume, seria Pettson și Findus e un adevărat fenomen. Oricine a auzit de bătrânul fermier Pettson și de tovarășul său, motanul Findus cel vorbăreț.
Era o zi frumoasă de primăvară. Păsările cântau în fiecare tufiș, frunzele și iarba creșteau, gândacii zburau, mișunau și își făceau de lucru peste tot. Motanul Findus alerga de colo-colo și speria cărăbușii. Moș Pettson stătea în grădina de zarzavaturi și sfărâma un boț de pământ între degete. — Da, e vremea, spuse el. Azi putem să semănăm legumele și să sădim cartofii.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Roger Federer – În căutarea perfecţiunii, Rene Stauffer
„Să joace perfect: asta era forța care îl mâna în viață. Nu dorea neapărat să își învingă adversarii și să câștige trofee – chiar dacă, după cum a și recunoscut, de altfel, îi plăcea ideea că ar putea deveni bogat și celebru. Instinctiv, pentru el calea era scopul, iar calea era reprezentată de încercarea de a lovi și trimite mingile perfect cu racheta sa. Părea că este posedat de ideea aceasta, ceea ce explică de ce se enerva atât de tare chiar și după schimburile de mingi câștigate. Obsesia lui nu era dominarea adversarului, ci a mingii, pe care o iubea și o ura totodată.“ – Rene Stauffer
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Cianură pentru un surâs, Rodica Ojog-Brașoveanu
Unele romane polițiste sunt presărate cu indicii, altele cum este și Cianură pentru un surâs, însă, nu trădează nimic. Finalul acestei cărți este menit să te lase cu gura căscată și vă spun de pe acum că nu Melania este misteriosul asasin ( în caz că la asta vă gândeați) .
Rodica Ojog-Brașoveanu reușește să te țină cu sufletul la gură. Glume, replici inteligente, întorsături de situație neașteptate, toate îmbinate într-un singur roman de excepție!
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov, Aurora Liiceanu
Despre cărțile lui Vladimir Nabokov, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, s-a scris mult. Dar și viața lui personală i-a preocupat pe cercetători: provenind dintr-o familie aristocratică, a părăsit Rusia natală de teama bolșevicilor și a locuit în Germania, Franța și Statele Unite înainte să se stabilească definitiv în Elveția. Datorită personalității charismatice, a avut foarte mulți admiratori. Și iubite. Cu toate acestea, a rămas alături de Vera, cea care i-a fost soție timp de 52 de ani. Cei interesați de viața lor de familie au la dispoziție numeroasele interviuri ale lui Vladimir, scrisorile sale către Vera, însă nu și vocea Verei. Vera a stat mereu în umbra soțului ei, și-a distrus scrisorile destinate acestuia și a păstrat o tăcere totală în privința relației lor.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Omul de zăpadă care voia sa întâlnească soarele, Matei Vişniec
„Ninge peste OMUL DE ZĂPADĂ. Un morcov în loc de nas, doi cărbuni pentru ochi, o castană mare în loc de gură, trei nuci pe post de nasturi, o căciuliță uzată pe cap, un fular în jurul gâtului… Tot în dotarea OMULUI DE ZĂPĂDĂ: o pipă din lemn de bambus și o mătură. Personajul pare fericit. Ninge ușor.”
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.
Leopardul de zăpadă, Peter Matthiesen
Volum premiat cu National Book Award.
Leopardul de zăpadă este o relatare a călătoriei făcute de Peter Matthiessen împreună cu naturalistul George Schaller în Nepal, în căutarea faimoasei feline cu acest nume, dar și pentru a vizita Mănăstirea de Cristal, un centru spiritual budist din Himalaya. Pasionat de filosofia zen și, în același timp, un observator perspicace al lumii din jur, Matthiessen transformă relatarea călătoriei sale într-una de tip inițiatic, în care căutarea acelui animal rar se îmbină cu o căutare a sinelui.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici.