PAUL GRIGORIU

Jurnalist de radio, scriitor

N. 6 martie 1945, la Bacău (nume la naştere: Pavel) – d. 3 aprilie 2015, la Buciumeni, judeţul Dâmboviţa.

Studii: Liceul de băieţi „George Bacovia” din Bacău (1959-1963); Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale, specializarea franceză-spaniolă (1964-1969); bursier în Franţa, la Académie de Bordeaux – Université de Pau (1969).

Activitate profesională:
Din 1969, redactor la Radiodifuziunea Română, Redacţia emisiunilor pentru străinătate (REPS), secţia franceză; redactor al postului estival Radio Vacanţa; din februarie 1990, redactor la Radio România Actualităţi; Director general adjunct al Radiodifuziunii Române (1992-2002); Director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (octombrie 1994 – septembrie 1995); pe 31 octombrie 2008 se pensionează: „M-am rupt de radio cu totul, dintr-un motiv foarte simplu: mi-a venit fluturaşul de pensionare. Şi am zis că nu mai stau, orice s-ar întâmpla. Nu am vrut să mai fiu căutat”.
Realizator al unor programe de succes: „Matinal” (1990-2003), „Noaptea Albastră” (1992-1999), „Sfertul academic” (1997-2008) şi „Cadrane” (2004-2008).
La 29 martie 2015, vocea lui Paul Grigoriu s-a auzit pentru ultima dată, pe calea undelor, în emisiunea „Arena Naţională”, difuzată la Radio România Actualităţi.
Din 29 octombrie 2018, Studioul 31 al Radio România Actualităţi poartă numele lui Paul Grigoriu.

Premii şi distincţii:
Premiul „Pamfil Şeicaru” pentru presa scrisă şi audiovizual (1999);
Premiul anual pentru promovarea olimpismului din partea Academiei Olimpice Române (2000);
Premiul pentru întreaga activitate acordat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (2002);
Ordinul Meritul Cultural Clasa I, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune, pentru contribuţia importantă la promovarea valorilor culturale şi dezvoltarea Serviciului Public de Radiodifuziune (2003);
Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la primul semnal radiofonic în România (2008);
Cetăţean de onoare al municipiului Bacău (2012).
Debut publicistic în anul 1967, cu poezie, în revista „Amfiteatru”.

Volume publicate:
„Anatomia unei străzi. Galerie de chipuri” : [memorii]. Bucureşti : Casa Editorială Odeon, 1992, 87 p. (Inedit).
„Introducere în jurnalismul cultural”. Coord. Ana Maria Sireteanu, Elena Perdichi; prefaţă: Paul Grigoriu. Bucureşti : Societatea Română de Radiodifuziune. Canal România Cultural, 1998. 151 p.
„Vara franceză. Un romantic la Paris” : [însemnări de călătorie cu prilejul Campionatului Mondial de Fotbal]. Bucureşti : Editura 100+1 Gramar, 1998. 111 p.
„Moştenirea tinichigiului. Povestiri”. Bucureşti : Editura 100+1 Gramar, 2000, 112 p.
„Radio.Grafii. 1969-1989” : [memorii]. Prezentare: Varujan Vosganian. Bucureşti : Ararat, 2000.  116 p.
„Canguri la toate” : [despre Jocurile Olimpice de la Sydney]. Bucureşti : Interpress Agency, 2001 (în colab. cu Octavian Vintilă)
„Dincolo de Marele Zid. Faţa văzută şi nevăzută a Olimpiadei” : [despre Jocurile Olimpice de la Beijing]. Bucureşti : Minerva, 2008, 184 p. (în colab. cu Octavian Vintilă)
„G de la Gugiumeni. Falsă monografie”. Cu extrase în lectura autorului; cuvânt înainte de Titus Vîjeu.  Bucureşti : Casa Radio, 2013. 143 p. + 1 CD-ROM.  (Colecţia Orbital. Seria Ediţii sonore)
„Doi pentru o copilărie. Poveşti vechi şi noi”. Prefaţă Radu F. Alexandru. Bucureşti : Hasefer, 2015, 188 p.
„Cutele și cutrele memoriei. 2008-1969-2008” : [memorii radiofonice]. (Carte dedicată cu dragoste adevărată doamnelor din viaţa mea – Gilda Francesca şi Rodica –, care mi-au suportat (nu ştiu cum) teribilismele şi trufiile). Bucureşti : Victoria Books, 2015, 200 p.

„Pentru mine, radioul a însemnat muncă foarte multă şi mare dragoste de clădirea aceea din Strada General Berthelot şi de tot ceea ce se petrecea înăuntru. Deşi am avut propuneri foarte avantajoase, nu am regretat nici o secundă că nu am părăsit Radio România, am simţit că-i sunt dator radioului public cu toată devenirea mea. Mi s-ar fi părut un act de trădare şi nu am vrut să o fac niciodată. […] Mi se pare extraordinar de bine că astăzi, în radio, au ajuns în faţă cei tineri. Nu mai au, poate, rigoarea pe care eram noi siliţi să o avem înainte de 1989, dar au o spontaneitate care, poate, nouă ne-a lipsit. Deşi este asaltul acesta «barbar» al televiziunilor, cred că radioul îşi trage acum puţin răsuflarea, şi când va pleca în cursă, televiziunile vor fi, hăt, în spate. Asta vă asigur! Pentru că radioul este mister, te face să te gândeşti dacă îl asculţi, televiziunea este ca o carte din aceea care, dacă este proastă, e ilustrată masiv. Aş vrea ca oamenii să ştie că îi iubesc pe toţi, că în viaţă trebuie să ai un dram de noroc, aşa cum cred că am avut eu, multă strădanie şi multă răbdare, pentru că lumina nu apare imediat…” (Paul Grigoriu, în: „Jurnalul naţional”, nr. 5868, 6 martie 2012, p. 16).

„A fost un rebel al vieţii. Putem spune şi aşa. Nu a fost un subordonat, ci un tip spontan, de foarte multe ori spectaculos. Motiv pentru care a şi fost dat de două ori afară din radio pe timpul lui Ceauşescu. O dată, pentru că a dat la Sala Radio un film cu Mick Jagger în Hyde Park, şi o dată, pentru ca a avut păreri deosebite, fără a fi un contestatar făţiş, faţă de regimul comunist. Atunci Adrian Păunescu l-a ajutat să-i fie anulată a doua sancţiune. Dar nu a ieşit în faţă cu lucruri deosebite, nu-i plăcea. De aceea nici nu a vrut să audă de certificate de revoluţionar sau alte asemenea. Nu agrea manifestările de spectacol deşart. Ce nu avea conţinut, nu avea pentru el niciun sens. […] Avea o legătură foarte strânsă cu cei de la «Cadrane», o emisiune pe care a realizat-o între anii 2004-2008. Acolo vorbea şi despre oamenii din Bacău. Deci, era în Bacău mereu, chiar dacă nu era. Îşi adora fiii, pe Jean Luc, acum de 42 de ani, care lucrează în domeniul IT, şi pe Paul, de 36 de ani, interpret – traducător la Comisia Europeană de la Bruxelles, care au fost crescuţi de el în spiritul cărţii. […] Notorietatea aceasta a lui Paul sigur că a venit şi prin prisma meseriei, dar motorul, suportul a fost de fapt munca foarte multă. A lucrat la «Matinal» din 1990 până în 2003, de la 5.00 la 8.00 dimineaţa, apoi la «Noaptea Albastră», între anii ’92-’99, lucra de la 12.00 noaptea la 3.00, au fost şi «Sfertul academic», între 1997 şi 2008, şi «Cadrane», între 2004- 2008. Să nu uităm că în tot acest timp, din 1995 până în 2002 a fost şi director general adjunct al Radiodifuziunii Române. Era foarte mult de muncă, iar el ştia cum să se organizeze.” (Monica Grigoriu, în: „Deşteptarea”, nr. 7344, 10-12 aprilie 2015, p. 10)