COSTACHE NEGRI

Diplomat, scriitor

N. 14 mai 1812, în Iași – m. 28 septembrie 1876, la Târgu Ocna, judeţul Bacău.

Repere biografice:
1821-1832: studii la Şcoala Mitropoliei din Chișinău, la pensionul Mouton din Iaşi şi la pensionul Repet din Odesa.
1832: pleacă la studii în Franța și Italia.
1833-1837: vizitează Viena, Paris, Berlin, Hamburg, Veneţia, Napoli, Florenţa ş.a.
1837-1838: se reîntoarce în ţară, la Galaţi.
1839: pleacă la Paris unde îi cunoaşte pe Ion Ghica, Nicolae Kretzulescu, fraţii Goleşti şi Vasile Alecsandri.
1841-1846: se retrage la moşia sa de la Mânjina, judeţul Covurlui (aici va fi locul de întâlnire a tinerilor paşoptişti din Ţara Românească şi Moldova).
1848: participă la mişcarea revoluţionară din Paris. În luna mai semnează la Brașov, alături de alți revoluționari moldoveni, documentul-program „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” în care se revendicau unirea Moldovei și Munteniei într-un stat independent, modern, emanciparea și împroprietărirea țăranilor fără despăgubire. Ajuns în Bucovina, la Cernăuți, va fi ales în fruntea Comitetului revoluționar moldovenesc, înființat la 9 iunie 1848 de revoluționarii moldoveni exilați și în a cărui conducere se afla și Alexandru Ioan Cuza.
1851-1853: pârcălab de Covurlui.
1854: ministru al Departamentului Lucrărilor Publice.
1855: e desemnat delegatul domnitorului Grigore Ghica la conferinţa de la Viena pentru a susţine „chestiunea română”; misiune la Constantinopol în problema averilor mănăstirilor închinate.
1856: vinde moşia Mânjina şi se retrage la Târgu Ocna, unde îşi cumpărase o casă.
1857: deputat la Galaţi; vicepreşedinte în Divanul ad-hoc din Iaşi; director al Băncii Moldovei.
1858: este propus (de V. Alecsandri, C. Rosetti-Teţcanu, M. Costache-Epureanu şi Lascăr Rosetti) candidat la domnia Moldovei dar refuză.
1859: este desemnat agentul diplomatic al Moldovei la Constantinopol; începe demersurile pentru recunoaşterea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti.
1860: organizează vizita la Constantinopol a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
1861: reuşeşte să determine Poarta să redacteze firmanul prin care recunoştea unirea administrativă şi legislativă a Moldovei cu Ţara Românească.
1863: se votează legea secularizării averilor mănăstirilor închinate, proiect la care Negri lucrase mai mulţi ani.
1864: îl însoţeşte pe Alexandru Ioan Cuza în a doua vizită făcută la Constantinopol.
1866: după abdicarea domnitorului, se retrage definitiv din viaţa politică, la Târgu Ocna.
28 septembrie 1876: se stinge din viaţă în urma unei pneumonii; pe 1 octombrie este înmormântat în curtea bisericii „Buna Vestire” („Răducanu”) din Târgu Ocna.
„Soarele frumos de toamnă a luminat ducerea la mormânt a rămăşiţelor unuia din cei mai mari, mai iubiţi fii ai poporului românesc. Poet şi prosaist eminent, patriot bun, inimă dreaptă şi fără patimă şi cel mai distins diplomat al ţărilor româneşti, Constantin Negri trăia retras în tîrguşorul Ocnei în reamintirea unei vieţi bogate, închinată întreagă acestui popor, acestei ţări.” (Mihai Eminescu, necrolog, în „Curierul de Iaşi”, 1 oct. 1876).

Scrieri:
„Mémoire avec pièces justificatives présenté à la Commission Internationale pour les couvents dédiés” par M. C. Négri. Contantinople, 1865. VIII p., 1 f., 152 p., 16 f. tab.
„Supplément au Mémoire présenté le I-er Juin 1865” [à la Commission Internationale pour les Couvents dédiés par M. C. Negri]. Réproduction exacte de la première édition. Constantinople (Impr. du Journal Byzantis), 1865. XXIV, 45, 3 p., 5 f. tab. Second supplément au Mémoire présenté le 1-er Juin 1865, par N. Bordéano. Constantinople, 1866.
„Versuri, Proză, Scrisori”. Cu un studiu asupra vieţii şi scrierilor sale de Emil Gârleanu. Bucureşti : Minerva, Institutul de Arte Grafice şi Editură, 1909. XVI, 224 p. (Biblioteca Scriitorilor Români)
„Scrieri. I-II”. Text ales, stabilit, note şi studiu introductiv de Emil Boldan. Bucureşti : Editura pentru Literatură, 1966. („Scriitori români”). Vol. 1: LXXXII, 270 p. Cuprinde: 33 de poezii, din periodice şi postume (reproduse de Al. Papadopol-Callimach), proză („Veneţia”, „Mănăstirea”, „Memoriile unii părechi de foarfici”), traduceri, corespondenţă, 1845-1876 (către V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Costache Filipescu) ; Vol. 2: 512 p. Cuprinde: corespondenţă, 1939-1876 (către Ion Ghica, A. G. Golescu-Negru, Mihail Kogălniceanu, Iosefina Negri, A. Zane şi soţia), note şi comentarii (care arată sursa documentelor, lămuriri asupra unor evenimente şi persoane).
„Scrieri social-politice”. Studiu introductiv, antologie, note şi comentarii de Emil Boldan. București : Editura Politică, 1978, 279 p.
„Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri. Corespondenţă”. Text ales şi stabilit, traducere, studiu introductiv şi note de Emil Boldan. Bucureşti : Minerva, 1980, XLVIII, 571 p. (Documente literare).
Baligot de Beyne, Arthur. „Corespondenţă cu Alexandru Ioan Cuza şi Costache Negri”. Studiu introductiv, selectarea şi traducerea textelor, note, comentarii şi indici de Emil Boldan. Iaşi : Junimea, 1986, XXXVI, 403 p.
Colaborator cu versuri şi proză la publicaţiile: „Propăşirea, Foaie ştiinţifică şi literară”, „România literară”, „Steaua Dunării” și „Foaia Soţietăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina”, „Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845”, „Calendar pe 1853”. Postum, i s-au publicat poezii în „Revista nouă”.

Scrieri despre C. Negri:
Munteanu-Bârlad, Gh. N. „Costache Negri. Viaţa şi vrednicia lui”. Bucureşti : Editura Librăriei Universala Alcalay & Co; Tipografia Fortuna.
„Eroii Unirei. Jertfa lui C. Negri”. Bucureşti : Tipografia Profesională Dim. C. Ionescu, 1912.
Martinescu, Pericle. „Costache Negri”. Bucureşti : Editura Tineretului, 1966.
Stoica, Corneliu. „Bicentenar Costache Negri (1812-2012)”. Oneşti : Magic Print, 2012.
„Om de stat, primul nostru diplomat de carieră, scriitor, pasionat colecţionar de artă şi numismatică, dar şi horticultor şi grădinar renumit, „apostolul” faptelor bune pentru prietenii şi vecinii săi, „Uncheşul” sau „Moş Costachi” cum îl alintau prietenii, de o modestie, simplitate, blândeţe, ospitalitate desăvârşită, a căpătat un prestigiu moral pe care niciun om politic din epoca sa şi până astăzi nu l-a mai atins. Cel pentru care „a munci şi a trăi” era singura „dorinţă”, elogiind faptele străbunilor, la Paris, în 1847, declara că în „visurile mele de nădejde, fraţi români, înflorit să arată viitorul României”, care nu putea fi decât unirea românilor într-un singur stat, vis pentru care s-a luptat să-l vadă înfăptuit cât a trăit.” (Corneliu Stoica, în vol. „Bicentenar Costache Negri”, 2012, p. 3).