SORANA ŢOPA

Actriţă, scriitoare

N. 14 februarie 1898, în comuna Podu Turcului, judeţul Bacău (nume la naştere: Anica) – m. 1 noiembrie 1986, la Bucureşti.
Studii: Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi, clasa profesor State Dragomir (1918-1920).
Stagiară la Teatrul Naţional din Iaşi (1918-1926), societară a Teatrului Național din București (1926-1949).
Roluri: „Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu (rol principal, 1927), Amalia („Hoții”, de Schiller), Hilda („Constructorul Solness”, de Henrik Ibsen), Anca („Năpasta”, de I.L. Caragiale), Tofana („Patima roșie”, de Mihail Sorbul), Alta („Act venețian”, de Camil Petrescu), Vidra („Răzvan şi Vidra”, de B.P. Hasdeu), Doamna Maria („Apus de Soare”, de B. Delavrancea), „Cleopatra” de N. Iorga (rol titular), Iuditha („Iuditha şi Holofern”, de Hebbel) ş.a.

Activitate literară: a frecventat cenaclul „Sburătorul” (condus de Eugen Lovinescu, unde încheagă prietenie cu scriitoarea Ioana Postelnicu) şi cenaclul „Criterion”, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Comărnescu, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade, Mircea Vulcănescu ş.a. În perioada 1931-1933, a publicat versuri, eseuri şi articole în revistele literare „Adevărul literar şi artistic”, „Facla”, „Viaţa”, „Vremea”.

Scrieri:
Călătorie-n întuneric (piesă în 4 acte), Bucureşti, Ed. Socec, 1943 (Marele Premiu al Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1943).
Omul ascuns (piesă în 4 acte), Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1947.
În manuscris: Neguţătorul de iluzii (1929), Appasionata (1944), Vila tăcerii (1946), Adevărata moarte, Noi, urmaşii lui Iuda (1978).
Membră a Uniunii Scriitorilor din România (până în 1949, când a fost exclusă).
„Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaștri, chip rotund de prosperități campestre. Deşi vine din Podu Turcului, originea sa trebuie să meargă mai sus, mai spre răsărit, în stepele Katiușelor cu cosiţe blonde şi priviri de peruzele, cu obrazi de porţelani pictaţi cu tandre luciri de roz, înăuntrul cărora veghează un suflet și numeroase cazuri de conștiință.” (Eugen Lovinescu, în vol. „Memorii. Aqua forte”, Bucureşti, Ed. Minerva, 1998, p. 245)
„A fost un intelectual exemplar, autentic. Și-a depășit curând condiția de simplu slujitor al scenei, ca actriță, și a îmbrăţişat cariera scriitoricească. (…) A înzestrat-o Dumnezeu nu doar cu harul cuvântului rostit din conul străluminat al sălii de teatru, ci şi cu acela al scrisului, încât istoricii literari și cei de teatru ar trebui să se întreacă în a-i fixa locuri de mare stabilitate în ierarhia valorică a fiecăreia dintre cele două arte.” (Ioan Dănilă, „Sorana Țopa sau biruința spiritului și a creației”, în revista „Ateneu”, nr. 2, febr. 1999, p. 8)

Bibliografie:
Eugen Budău, Bacăul literar, Ed. Universitas XXI, Iaşi, 2004, p. 210-213.
Mircea Ghiţulescu, Istoria literaturii române. Dramaturgia, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2008, p. 352.
Ioan Baban, Univers cultural şi literar vasluian. Dicţionar, Ed. PIM, Iaşi, 2008, p. 419