Frica și libertatea. Cum ne-a schimbat viețile al Doilea Război Mondial – Keith Lowe

Al Doilea Război Mondial nu a fost un eveniment ca oricare altul – el a schimbat o lume. Lumea care a luat naștere în 1945 a fost una cu totul diferită de cea care începuse războiul. Pe de o parte, fizic rămăsese cu nenumărate cicatrici și era traumatizată psihologic: multe orașe fuseseră distruse, sate pustiite și, în cea mai mare parte a Europei și a estului Asiei, comunități întregi au fost nimicite sau dislocate. Pe de altă parte, în 1945 lumea era probabil mai unită decât fusese vreodată. În focul războiului, s-au făurit prietenii și, pentru o vreme, a existat cu adevărat speranța că acestea vor putea dăinui și în timp de pace. Cartea lui Keith Lowe își propune să inventarieze diversele moduri în care al Doilea Război Mondial și consecințele lui materiale și psihologice ne-au transformat viețile. Au apărut eroi, monștri și martiri și, odată cu ei, s-a creat o întreagă mitologie a războiului. Oamenii și-au imaginat utopii pentru a edifica o lume mai bună, inclusiv una guvernată la nivel mondial. S-au prăbușit imperii și în locul lor au luat naștere două superputeri aflate într-o acerbă cursă a înarmării nucleare. S-au format blocuri pe baze ideologice și geopolitice, antrenate vreme de decenii într-un costisitor Război Rece. S-au amplificat mișcările naționale și naționalismul a luat amploare, dar, în paralel, statele și națiunile au început să se scindeze, la fel comunități și chiar familii, provocând astfel traume și sentimente de pierdere care mai macină încă multe dintre societățile de azi.

Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici: