CORNELIU BUZINSCHI

Prozator

N. 25 februarie 1937, în Bacău – m. 27 mai 2001, la București. Nume la naștere: Corneliu Carol. Fiul subofițerului Vasile Ioan Buzensche și al Anei, casnică.
Studii: Școala Medie Nr. 1 din Bacău (1956), Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1961).
După absolvire a fost angajat în instituții de cultură din Bacău. În 1968 s-a transferat ca lector principal la Editura „Ion Creangă” din București. A fost urmărit de Securitate (prin D.U.I. din 20 septembrie 1973), după ce a încercat să publice, în revista ieșeană „Cronica”, sceneta „Nastratin Adivăratu”, care „datorită conținutului dușmănos, a interpretărilor ideologice eronate, a fost intezisă și eliminată de Comitetul județean P.C.R. Iași”. În 1974 a fost îndepărtat din activitatea editorială pentru că „se manifestă ostil la adresa politicii de partid și de stat, iar în lucrările sale literare, în mod premeditat, strecoară afirmații denigratoare, interpretări dușmănoase la adresa unor persoane și evenimente social-politice din țara noastră” (v. „Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice 1969-1989”, Serviciul Român de Informaţii, Ed. Presa Românească, 1996, p. 50).
A fost căsătorit cu Florica Buzinschi (redactor la Editura Didactică și Pedagogică din București) și a avut o fiică, poeta Anta Raluca Buzinschi (n. 1964), care a murit la numai 19 ani.

Activitate literară:
Debut publicistic în 1953, în ziarul „Steagul roșu” din Bacău. Debut literar în 1962, cu povestirea „Fiul”, în revista „Tribuna” din Cluj.
În 1963 și 1964, a fost inclus în antologiile „Imn în mers” și „Pagini literare”, ambele editate de Casa Regională a Creației Populare din Bacău.
A colaborat cu proză la revistele Arc, Ateneu, Cronica, Cutezătorii, Gazeta literară, Iașul literar, Luceafărul, Lumea copiilor, Luminița, Orizont, Scrisul bănățean, Sinteze iar, după 1990, cu articole politice la publicațiile Alianța civică, Baricada, Cuget, Contrast, Cuvântul, Dreptatea, România liberă, Viitorul românesc ș.a.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1967).

OPERA

  • Secvențe dintr-o margine de lume, povestiri, Editura Tineretului, 1965.
  • Sfinții se vând cu bucata. Roman, Editura pentru literatură, 1967.
  • Strigătul. Proză, Editura Tineretului, 1967.
  • Numiţi-mă Varahil. Roman, Editura Tineretului, 1969.
  • Ochiul alb al visului. Povestiri, Editura Tineretului, 1969.
  • Porunca cea mare. Povestire istorică din vremea lui Ştefan cel Mare, Editura Ion Creangă, 1970.
  • Nuanța albastră a morții. Roman, Editura Albatros, 1971.
  • Hoții de vise. Roman, Editura Ion Creangă, 1972 (premiul I al Uniunii Scriitorilor din România, pentru literatură destinată copiilor şi tineretului, în 1973).
  • Păcală și Tândală. Roman, Editura Cartea Românească, 1973; ed. a II-a, Editura Didactică și Pedagogică, 1997.
  • Vina noastra cea de toate zilele, Roman, Editura Junimea, 1973.
  • Nuanța albastră a căderii. Roman, Editura Militară, 1974.
  • Ulise trece pe Strada Mare. Roman, Editura Albatros, 1974.
  • Duhul pământului. Roman despre Ion Creangă, Editura Cartea Românească, 1976.
  • Roman, Editura Eminescu, 1978.
  • Divertisment cu măști. Roman, Editura Militară, 1980.
  • Aventuri cu Varahil. Roman, Editura Didactică și Pedagogică, 1996.
  • Duhul pământului. Romanul vieții lui Ion Creangă, Editura Didactică și Pedagogică, 1998.
  • Noaptea umbrelor. Nuvele, Editura Eminescu, 1998.
  • Noaptea ușilor deschise. Nuvele şi povestiri, Editura Universal Dalsi, 1999.
  • Ocultism și harababură. Articole de presă din perioada 1990-1997, Editura Oscar-Print, 2005 (redactor: Florica Buzinschi).

Evocator al vieții comune, al nuanțelor sufletești perene, al evenimentelor cu istorică pecete, a rămas fidel structurii sale date. Cu orgolioasă modestie, s-a voit și a rămas purtătorul de voce al umanității, nu mai puțin bogată în zăcăminte ca oricare alta de pe fața pământului, dintre Bistrița și Siret.” (Gheorghe Grigurcu, în vol. Noaptea umbrelor, Ed. Eminescu, 1998, cop. IV).

Bibliografie:
Eugen Budău, Bacăul literar, Ed. Universitas XXI, Iaşi, 2004, p. 479-482.
Cornel Galben, Scriitori băcăuani, Ed. Corgal Press, Bacău, 2012, p. 95-98.