PAUL TEODORESCU

by ·

General, academician

N. 28 iunie 1888, în Bacău – m. 17 ianuarie 1981, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, comuna Frâncești, județul Vâlcea.
Pavel Teodorescu (în actele civile) s-a născut în familia cu șase copii a unui ofițer din Bacău, care luptase în Războiul de Independență din 1877. Mama lui era de viță nobilă, descendentă a familiilor Sturdza (după tată) și Rosetti (după mamă).

Cariera militară: a urmat cursurile Liceului Militar din Iaşi și ale Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie din București. În 1908, la absolvire, a primit gradul de sublocotenent.
În timpul Primului Război Mondial, a îndeplinit misiuni pe frontul Carpaților Răsăriteni. Pentru faptele de arme, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, în 1917.
La 1 aprilie 1918, a fost mutat în Regimentul Vânătorii de Munte, cu funcţia de comandant de batalion şi ajutor al locotenentului-colonel Carol, comandantul unităţii. Impresionat de activitatea desfăşurată de subordonatul său, principele Carol avea să noteze în foaia calificativă pe anul 1918: „Ofiţer foarte distins şi de care n-am avut decât să mă laud în tot timpul cât a servit în regiment. Are o cultură militară foarte dezvoltată şi prin intrarea sa în Şcoala Superioară de Război va deveni un ofiţer eminent. Educaţiunea şi pregătirea profesională o are foarte bună. Este ajutat de o creaţie foarte bună şi de o cultură dezvoltată. Serviciul şi l-a îndeplinit cât se poate de bine. A comandat cu mult tact şi energie Batalionul II în tot timpul cât a fost în serviciul de pază al Bucureştilor. Foarte conştiincios şi cinstit mi-a fost de cel mai mare ajutor cât timp a înlocuit pe titularul ca ajutor de corp. E un ofiţer dintre cei mai distinşi. Cu ocazia unui consiliu de onoare şi-a arătat spiritul de echitate şi camaraderie”.
Din anul 1919, a făcut studii universitare la Școala Superioară de Război din București (unde a dobândit gradul de maior) și la Școala Specială Militară Saint-Cyr din Franţa, unde a fost coleg cu viitorul președinte Charles de Gaulle.
La revenirea în țară, în 1923, a fost instalat ca șef de stat major la Inspectoratul General al Aeronauticei regatului României Mari. Rezultatele deosebite obţinute de locotenent-colonelul Paul Teodorescu au fost apreciate de principele Carol în foaia calificativă pe anul 1924: „A devenit un ofiţer eminent. Ofiţer de Stat Major de o mare valoare, muncitor exemplar, bun camarad, educaţie militară şi civică perfectă, a fost ajutătorul meu cel mai nepreţuit şi cel mai ideal ce a-şi fi putut visa. Graţie puterii sale de muncă şi adâncii sale priceperi, a putut ca în scurt timp ca şef de Stat Major să-mi organizeze tot serviciul la perfecţie. La orice moment pot să mă razim complet pe el. Într-un cuvânt este un ofiţer desăvârşit din toate punctele de vedere”. Iar într-un carnet de însemnări personale din 1925, nota: „Șef de Stat Major ideal, colaborator fără pereche, n-am avut decât să mă laud de concursul nepreţuit pe care mi l-a dat la orice clipă. Timp de 3 ani de când colaborăm împreună la aceeaşi operă am învăţat să cunosc calităţile acestui eminent ofiţer. Am putut cunoaşte şi aprecia înalta valoare, cu multă judecată, putere de muncă. Fie la pregătire sau la concentrare, organizare, fie la pregătirea instrucţiei, a tinerilor, pe la discuţia cu şefii de corpuri, peste tot aceeaşi râvnă, acelaşi devotament fără preget. Muncitor neobosit a condus la perfecţie serviciul de Stat Major. Merită cu prisosinţă înaintarea excepţională”.
În perioada 1929-1932, i-a fost încredințată comanda Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” din garnizoana București, care asigura paza permanentă a Palatului Regal și dădea onorul la toate manifestările festive de stat, din București și Sinaia.
În 1932, a fost trimis atașat militar la Paris (cu acreditare pentru Spania şi Belgia), timp în care şi-a redactat teza de doctorat în istorie la Sorbona, „Opinia publică europeană despre Războiul de Independenţă al României din 1877-1878”, nesusţinută însă.
După încheierea acestei misiuni, colonelul Teodorescu a fost numit, pe 1 decembrie 1936, la comanda Şcolii Superioare de Război din Bucureşti (instituţie unde predase cursuri şi pe care dorea să o reformeze), funcție deținută pînă la 1 decembrie 1937. Aici, a inițiat construcția unui nou campus, care va fi inaugurat pe 6 decembrie 1939, în prezenţa regelui Carol al II-lea.

Grade militare: locotenent (3 octombrie 1912), locotenent-colonel (1 iulie 1923), colonel (10 mai 1929), general de brigadă (1 februarie 1937), general-maior (8 iunie 1940), general-locotenent (15 februarie 1945).
Posesor al brevetului nr. 50 de ascensiune pe vârful muntos Mont Blanc.

Funcții politice:

  • Subsecretar de Stat la Ministerul Apărării Naționale, în perioada 17 noiembrie 1937 – 30 martie 1938, în guvernele: Gheorghe Tătărescu, Octavian Goga și Patriarhul Miron Cristea.
  • Ministrul Aerului și Marinei, în perioada 30 martie 1938 – 11 mai 1940, în guvernele: Patriarhul Miron Cristea, Constantin Argetoianu și Gheorghe Tătărescu.

În mandatul său s-a construit nava port-mine „Amiral Murgescu”, au fost asamblate submarinele „Rechinul” și „Marsuinul”, iar la șantierul Blohm & Wass din Hamburg, a fost construită nava-școală „Mircea”. A reparat școli și a biserici din comunele Fundeni, Toamna și Joița (Ilfov), Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Bacău, a înființat spitale și cantine pentru copiii săraci, a construit locuințe pentru salariații Fabricii de Avioane I.A.R. Brașov, iar în colaborare cu Ministerul Agriculturii, a inițiat construirea a 76 de silozuri (pe traseul căii ferate Bucureşti-Feteşti-Constanţa). Prin lucrările de restaurare pe care le-a coordonat la Mănăstirea Dintr-un Lemn din Vâlcea, între anii 1938-1940, a fost recunoscut drept ctitor al ei, ansamblul monahal devenind în mod simbolic altar de închinare al aviatorilor și marinarilor români.

Lucrări publicate:

  • Războiul de mişcare. Teme şi soluţiuni, Hărţi şi crochiuri, vol. I şi II, București, Tiparul Cultura Naţională, 1923 (în colaborare cu lt. col. Romulus Ţupa)
  • Ce trebuie să ştie orice ofiţer din tactica generală (cu 5 crochiuri și 20 figuri anexă), București, Institutul de Arte Grafice, 1930, 199 p.
  • Instrucţia într’un regiment de infanterie, București, Tipografia „Lupta”, 1931, 495 p.
  • Întrebuinţarea jandarmeriei teritoriale și operative în răsboi (8 aplicaţiuni, 2 hărţi şi una schiţă), București, Tipografia Jandarmeriei, 1932, 244 p.
  • Rostul marinei în viaţa naţiunii. Conferinţă ţinută în cadrul Asociaţiei Scriitorilor Militari, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Marvan, 1933 (Liga Navală Română)
  • Două manevre: manevra de aripă, manevra defensivă de L. Loizeau [traducere], București, Universul, 1934, 144 p.

A fost ales membru corespondent al Academiei de Științe din România (21 decembrie 1935), membru titular (20 decembrie 1936) și membru corespondent al Academiei Române (27 mai 1938); exclus din Academia Română la instaurarea regimului comunist, a fost repus în drepturi pe 3 iulie 1990.
A fost distins cu medalia Legiunii de Onoare (dispărută în urma confiscării casei sale de către comuniști, în 1948).
La instaurarea regimului comunist, a fost arestat și averea i-a fost confiscată. În octombrie 1949, a fost condamnat și trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde avea să ispăşească o pedeapsă de 5 ani de muncă silnică; a fost eliberat pe 28 martie 1954.
Prigoana a continuat şi după aceea, când i s-a refuzat dreptul la pensie. Doar sosirea în România a fostului său coleg de academie militară, Charles de Gaulle, în vizita oficială din mai 1968, a determinat autorităţile să îi acorde urgent pensie şi o locuinţă la bloc.
În ultima parte a vieții s-a retras la ctitoria de suflet, Mănăstirea Dintr-un Lemn din Vâlcea, unde și-a scris memoriile, lucrarea de doctorat în istorie la Universitatea din București (pe care nu a mai susținut-o) și a pregătit mormântul în care a fost așezat după ce a trecut la cele veșnice, în 1981.
Forțele Aeriene și Forțele Navale Române, împreună cu Biserica Ortodoxă, îl cinstesc cum se cuvine în fiecare an, pe 29 iunie, de praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Bibliografie:

Mărghitan, Liviu; Mitrea, Ioan. Membrii Academiei Române din judeţul Bacău, Ed. Vicovia, Bacău, 2008, p. 97-100.
Rusu, Dorina N. Membrii Academiei Române. Dicţionar (1866-2003), Editura Academiei Române; Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 824.
Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu (1888-1981). Vocaţia creativităţii. 125 ani de la naştere, editor: prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, Universitatea „Ovidius” din Constanţa,  Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2013, 439 p.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Theodorescu