Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată – Suleika Jaouad
„O carte uluitoare, scrisă impecabil, pe care ți-e imposibil s-o lași din mână.“ — Publishers Weekly
„O poveste scrisă cu măiestrie, care te emoționează și te marchează. Observațiile lui Suleika Jaouad despre sine, despre comuniunea cu cei din jur, despre incertitudinea viitorului pot rezona cu oricare dintre noi, fie că ne-am confruntat cu un astfel de diagnostic sau nu.“ — The Washington Post
La numai douăzeci și doi de ani, Suleika Jaouad are în față un viitor strălucit. Visurile îi sunt însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Vor urma ședințe îndelungate de chimioterapie și o operație foarte riscantă: transplant de măduvă. În ciuda suferinței fizice și psihice extreme, Suleika Jaouad găsește puterea de a ține un jurnal, în care consemnează amănunțit încercările la care o supune boala. Când, după patru ani, primește în sfârșit vestea că nu mai suferă de cancer, descoperă că vindecarea sufletească de abia acum începe. Dorința de a se reintegra în lumea celor sănătoși o îndeamnă să pornească într-o lungă călătorie cu mașina, împreună cu terierul ei. Pe drum, îi întâlnește pe câțiva dintre noii prieteni cu care corespondase despre boală și nu numai. În comuniunea cu ei își găsește speranța și puterea de a începe o nouă viață.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici: