BERNARD V. VERMONT

by · Published · Updated

Astronom, traducător

N. 1849, în Moinești, județul Bacău – m. 26 martie 1907, la București.
Fiul profesorului Iosif Grünberg. Pseudonimul Vermont este traducerea din germană a numelui Grünberg (grün Berg = munte verde). Fratele pictorului Nicolae Vermont (1866-1932) și al actriței Lea Ventura (Fanchette Vermont, 1864-1895).
A început studiile în localitatea natală, fiind rând pe rând atras de chimie și astronomie, apoi de ziaristică și literatură, devenind unul dintre cei mai prolifici traducători ai deceniului 1870-1880.

Activitate publicistică:
În revista „Albina Pindului” (București) a publicat traduceri din „Teatrul ca instituție morală” de Friedrich Schiller și fragmente din piesa „Don Carlos” de același autor (1869).
În revista „Pressa” (București) a publicat fragmente din „Moștenitorul unui tron” de W. Uhde (1869), „Un criminal din cauza onoarei pierdute” (1870) și „Stăpânul lumei” de Adolf Mützelburg (1870-1871). Începând din 1870 a făcut parte din administrația ziarului, preluând conducerea de la C.D. Aricescu și transferând-o mai târziu ziaristului băcăuan, Gr. H. Grandea.
De asemenea, a publicat în foileton romanul „Wilhelm Meister. Anii de învățătură” de Goethe (1872).
În 1898, în „Convorbiri literare” i-a apărut articolul „Despre religiune” de Arthur Schopenhauer (1898).

Traduceri:

  • Le Prince, F. Mâna de mort. Urmare la Contele de Monte Cristo, Vol. I-IV, Bucureşti, Tipografia Weiss, 1869.
  • Hahn, Edmond. Contesa falsă, Bucureşti, Noua Tipografie a Laboratorilor români, 1873.
  • Misterele unui haremu. Istorie criminală tucească, Bucureşti, Noua Tipografie a Laboratorilor români, 1873.
  • Zschokke, Heinrich. Blondinul din Namur și Pașa de la Buda, Bucureşti, Noua Tipografie a Laboratorilor români, 1873.
  • Gerstäcker, Friedrich. Plutaşul. Narațiune americană, Bucureşti, Ed. Socec, 1874.
  • Goethe, Johann Wolfgang. Patimele junelui Werther, prefață de Gr. H. Grandea, Bucureşti, Ed. Socec, 1875.
  • Hauff, Wilhelm. Othelo, Bucureşti, Tipografia Laboratorilor Români, 1875.

Activitate științifică:
Autodidact, a studiat cu cea mai mare seriozitate fizica, matematica, chimia, meteorologia și astronomia. Cercetările le-a făcut în propria locuință și la Observatorul Meteorologic de la Filaret (înființat în 1884), devenind mai târziu șeful Stațiunii Meteorologice din București.
Prima efemeridă astronomică scrisă în românește (1888) îi aparține și impresionează prin rigoarea științifică cu care a calculat diverse coordonate. Fără să posede instrumente ultraperformante, a calculat răsăritul și apusul soarelui cu precizie de minut, timpul oficial cu precizie de sutime de secundă, la fel ascensia dreaptă a Soarelui iar declinația până la zecimea de secundă de arc. Toate aceste date au fost incluse în Analele Institutului Meteorologic al României.
Efemeridele sale au fost raportate la coordonatele clopotniței Mitropoliei, deduse din triangulația austriacă în 1854. Colina Mitropoliei i-a servit și ca loc de observație a eclipsei de Soare din 6 iunie 1891. Cele 7 desene făcute în 1898 prezintă poziția petelor solare, dimensiunile, distanțele și evoluția acestora.
Este singurul astronom al vremii care determină ora exactă, din observarea ocultațiilor sateliților lui Jupiter, într-o epocă în care „instrumentele astronomice ale Depozitului de Rezbel rugineau în magazie și nicăieri nu se determina ora”, așa cum menționa în 1902 academicianul Ștefan C. Hepites, directorul Institutului Meteorologic al României.
A observat și trecerea unor meteoriți pe cerul Bucureștiului: pe 25 septembrie 1898 (când a văzut un bolid violaceu deplasându-se în direcția Altair – Vega) și pe 1 ianuarie 1906 (când deasupra Capitalei, în plină zi, a explodat un uriaș glob de foc, luminând ca Soarele).
A studiat și alte fenomene meteorologice, seismologice, vulcanice.
Observațiile sale au fost publicate în revistele „L’Astronomie”, „Bulletin de la Societé Astronomique de France”, „Connaissance des Temps”.

Scrieri:

  • Calendarele noastre. Studiu [de B.V. Vermont]. Bucuresci, Tip. Curţii Regale, F. Göbl Fii, 1890 (Extras din „Revista Politecnică”, Noembre-Decembre).
  • Efemeridă astronomică pentru Bucureşti pentru anul 1906 [de] B.V. Vermont, Şeful Staţiunei Meteorologice din Bucureşti-Oraş. Bucureşti, Tip. Curţii Regale, F. Göbl Fii, 1905 (Extras din „Analele Institutului Meteorologic al României”, Tom. XVII, 1901)

Membru încă de la înființare al Societé Astronomique de France (1892), a atras către aceasta un numeros cortegiu de membri din România, fapt pentru care în 1906 a primit medalia comemorativă a societății. În raportul făcut în 1906 de astronomul Camille Flammarion, despre vizita sa în România,  activitatea lui Vermont este apreciată astfel: „mulțumesc în mod cu totul special pentru devotamentul fără margini față de Societatea noastră al fondatorului ei, dl. Bernard Vermont, unul din cei mai vechi colegi, la care munca neobosită nu i-a uzat forțele, cel care îmbină atât de bine măreția morală și filozofia Astronomiei și care ar dori să vadă că lumea întreagă o înțelege ca și el!”.

Notele vremii păstrează impresiile contemporanilor asupra personalității sale. Modest, cu voce caldă dar sigură, reușea să-i captiveze pe cei din jur. Împătimit al aștrilor, era gata să explice tuturor tainele cerului, să pună tot ce avea la dispoziție iubitorilor stelelor.

 „Retras în lumea aștrilor, Vermont spera să găsească un loc în Univers unde să se așeze sufletul lui. Speranța în nemurirea spiritului l-a apropiat de marele B.P. Hașdeu, căruia îi dedică o lucrare cu doar două cuvinte: „Omagiu, iubire”. Dacă sufletul lui mai rătăcește undeva printre aștri, nu vom mai ști niciodată. Dar că opera și gândurile lui au rămas aici, printre noi, suntem siguri. Nu ne rămâne decât să le căutăm: scrierile sale și, poate, chiar luneta pe care „Orion” a scos-o la vânzare după plecarea sa dintre noi. Și răsplata va veni: reconsiderarea unuia dintre cei mai credincioși slujitori ai Uraniei: Bernard V. Vermont.” (Magda Stavinschi).

Bibliografie:
Budău, Eugen. Bacăul literar, Ed. Universitas XXI, Iaşi, 2004, p. 65-66.
Galben, Cornel. Personalități moineștene, Ed. Corgal Press, Bacău, 2011, p. 232-234.
Galben, Cornel. Scriitori băcăuani, Ed. Corgal Press, Bacău, 2012, p. 362-363.
Stavinschi, Magda. Bernard V. Vermont (Oameni care au fost), în „Ateneu”, nr. 2, febr. 1996, p. 9.
Bibliografia românească modernă (1831-1918), Vol. 4: R-Z, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1996.