Cartea plantelor și animalelor – Simona Popescu

După 15 ani, Simona Popescu revine cu un nou volum de poezie. E un prim motiv de bucurie. Al doilea e dat de șansa oferită cititorului de a se (re)întâlni cu frapanta sa originalitate. Având certe rădăcini în volumele ei anterioare, imaginarul naturii ajunge în Cartea plantelor și animalelor la desăvârșire, într-o structurare savantă, subtilă și îndeaproape supravegheată. Cu precizarea imediată că e un imaginar al naturii aparținând unei poete care vine din cultură și care a citit cărțile care o glorifică, a văzut tablourile și filmele care i-au fost consacrate, a ascultat muzica dedicată temei, de unde dimensiunea culturală a volumului. Un volum care, pe de o parte, celebrează felurimea lumii și a sonorităților sale, iar, pe de altă parte, înscenează vulnerabilitatea existențială și etică a omului, propunând, sub un titlu aparent atât de simplu, o complicată ecologie a eului.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici: