Celan. Am trăit, da – Cristian Fulaș
„Gisele a țipat, a sărit la mine, a început să tragă de cuțit, am văzut sângele meu pe mâinile ei, mi-am văzut sufletul de-un vișiniu strălucitor mânjit pe unghiile ei, o clipă mi-a trecut prin minte că așa trebuia să fie, iubirea e sânge care curge, iubirea e sânge care moare, atât a fost. M-am trezit la spital, operat. Cu ea lângă mine, așa cum eu fusesem lângă ea în acele trei zile de demult, de atât de demult.
De asta data eu eram cel suferind, eu încercasem să mă sinucid și ratasem inima, înfipsesem acel cuțit într-un plămân. Ca și atunci, nu aveam mare lucru să ne spunem. Ea mă îngrijea, eu zăceam și nu înțelegeam exact ce se petrecuse, totul se întâmplase atât de repede, totul fusese atât de neașteptat, ce mi-aș fi putut aminti?
O izbucnire de furie, mâna apucând mânerul acelui lucru, nici măcar durere, mâna ei plină de sânge luptându-se să-mi oprească mâna, moartea e un meșter tare nepriceput uneori, cel puțin în cazul meu, mi-am spus la un moment dat. Dar poate că de atunci decizia mea era deja luată, poate dinainte, nu aș putea să spun și nici nu trebuie să spun când am decis că totul trebuie să se termine.”
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
