Dimineți în Jenin – Susan Abulhawa
Locuitorii din Ein Hod, vechi sat palestinian, duc o viață liniștită, cultivând măslini și smochini. Până în 1948, când sunt forțați să-și părăsească pământul și căminele și să-și găsească adăpost într-o tabără de refugiați din preajma orașului Jenin. Ceea ce urmează este saga unei familii palestiniene, desfășurată pe patru generații prinse în vârtejul evenimentelor din Orientul Mijlociu. După cum ea însăși mărturisește, autoarea și-a propus să recurgă la literatură pentru a arunca o lumină nouă asupra evenimentelor petrecute în Palestina în perioada 1941-2002. Urmărind viețile unor oameni obișnuiți, dar care se dovedesc a fi caractere puternice, convingătoare, ea spune de fapt povestea unei întregi naţii şi pledează pentru dreptul la istorie al celor ajunși în condiția de refugiați ca urmare a evacuărilor masive cauzate de conflictul israeliano-palestinian. Roman cu un puternic impact emoțional, narațiune ritmată de episoade dramatice, spusă deseori chiar de eroii întâmplărilor, nu lipsită de întorsături spectaculoase, dar pline de tâlc, Dimineți în Jenin este o lectură pasionantă.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici: