Lecții – Ian McEwan

Pe când lumea încă evaluează consecințele celui de-Al Doilea Război Mondial şi Cortina de Fier coboară, viața lui Roland Baines, în vârstă de unsprezece ani, e dată peste cap. Departe de casă și de dragostea protectoare a mamei, abandonat într-o școală cu internat neobișnuită, vulnerabilitatea lui o atrage pe profesoara sa de pian, Miriam Cornell, lăsând cicatrici, precum și amintirea unei iubiri care nu se va estompa niciodată. Peste ani, când soția lui dispare, lăsându-l singur să-și crească fiul încă bebeluș, Roland se vede obligat să-și înfrunte existența neliniștită.
În timp ce norul radioactiv de la Cernobîl se răspândește peste întreaga Europă, Roland începe să caute răspunsuri – o căutare ce va sonda istoria familiei și care va dura tot restul vieții sale. Călătoria lui pune întrebări cruciale pentru noi toți. Ne putem controla cursul vieții fără a le face rău altora? Cum ne modelează existența și amintirile evenimentele globale aflate dincolo de controlul nostru? Și ce putem învăța cu adevărat din traumele trecutului? Amplă, fascinantă și profund umană, Lecții este cronica epocii noastre – o meditație remarcabilă despre istorie și umanitate prin prisma vieții unui singur om.

Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici: