Furtuna barocă: poemul unei epoci – Bogdan Suceavă

Constituită dintr-o serie de paradoxuri, deopotrivă poem și narațiune, eseu și confesiune, Furtuna barocă îi oferă cititorului o radiografie a secolului al XVII-lea, marcat de Războiul de Treizeci de Ani și de revoluția științifică. Conflagrații motivate cultural și religios aveau să pună stăpânire pe Europa timp de decenii, schimbându-i pentru totdeauna înfățișarea. Însă tot atunci a fost și începutul unei perioade în care au avut loc unele dintre cele mai importante descoperiri științifice și o înflorire a artelor, a științelor și a filosofiei. Pornind de la aceste realități, autorul propune o reflecție asupra naturii mecanismelor istoriei și a felului în care punctele de turnură de altădată se pot dovedi a fi relevante chiar și astăzi, într-o epocă în care tehnologia pare că i se poate substitui omului în orice domeniu, inclusiv în arta scrisului. Un text profund personal, ce invită la multiple analize și avertizează asupra pericolului dispariției originalității, încheiat cu o serie de considerații despre importanța literaturii azi și în deceniile viitoare.

Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici: