Maiorescu: confesiunile unui stoic – Adrian Jicu

„E o carte care intră în intimitatea unui personaj, Maiorescu, unul dintre numele esențiale ale culturii române, pentru că el e una dintre interfețele modernizării României”, spune criticul Bogdan Crețu.
„Hotărâtoare pentru devenirea mea a fost excursia pe care am făcut-o, după absolvirea Academiei Theresiene, în iulie 1859, la Köln. Orașul m-a fascinat încă de la sosire, când, din trăsura în care călătoream, am văzut strălucind, în soarele arzător al amiezii, impunătoarele turle ale Kölner Dom. După ce am traversat Hohenzollernbrücke, am coborât cu inima bubuindu-mi în piept. E și acum vie acea impresie copleșitoare dată de curgerea năvalnică a Rhinului, de zgomotul potcoavelor pe caldarâm, de vuietul mulțimii adunate în fața catedralei și, mai ales, de imaginea strivitoare a fațadei gotice, pe care am încercat să o cuprind dintr-o privire. Înălțându-mi ochii, m-a lovit o senzație stranie, un vertij inexplicabil. M-am așezat pe o bancă și mi-au trebuit minute bune să-mi revin din acea stare ciudată, amestec de amețeală și beatitudine. Așa ceva nu mai trăisem vreodată. Auzisem de acest edificiu impunător, însă realitatea întrecea orice închipuire. Am avut, atunci, revelația Frumosului. Nu credeam că există pe lumea asta o asemenea construcție. Ea întruchipa măreția spiritului uman și priceperea unor oameni capabili să înalțe o asemenea minunăție.

Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici: