Rodica Ojog-Brașoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu – Lilia Calancea
„Încă din liceu am fost terorizată de matematică, pe care mereu am considerat-o o materie infamă și nu înțelegeam sincer de ce era acceptata în programa de învățământ. Și, ca și cum dificultatea materiei nu era suficientă, în fața noastră trona profesoara – o femeie a cărei înfățișare sobră nu făcea decât să-i reflecte sufletul. De fiecare dată, cu o voce lipsită de căldură, repeta ca pe-o dogmă: „Nu poți fi medic, avocat, jurnalist sau actor bun dacă nu deslușești tainele acestei științe divine”. Dar mie această „știință divină” îmi părea mai degrabă o zeitate crudă și distantă, care cerea sacrificii de neînțeles.
Așadar, pentru primul meu personaj literar, care s-a bucurat imediat de un enorm succes, m-am inspirat de la profesoara mea de matematică, spaima a nenumărate generații de liceeni, care era ferm convinsă că lumea începe și se sfârșește cu matematica. Era neînchipuit de exigentă, făcea adevărate crize de isterie la inepțiile unor elevi și în special la ale mele, eu fiind, fără doar și poate, o nulitate în lumea cifrelor.
Concret, maiorul Tutovan. Prenumele, Minerva, divin. La fel ca materia, cum altfel? Cheia succesului mi-o pot lămuri doar parțial. Primo, că n-am fost singura terorizată, am fost mii – Doamne, păzește-ne somnul, o mai visez și azi! E o răzbunare subtilă – se simte, nu-i așa? – sa faci din torționarul din liceu un personaj literar caraghios, deși cu mintea brici. Secundo, orice torționar are nevoie de o victimă pe care să o destabilizeze și să o alimenteze constant prin frică și un nesfârșit complex de inferioritate. Dobrescu c’est moi!”
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:
