BAC-FEST 2025. PROGRAMUL OFICIAL

Doamnelor și domnilor, dragi prieteni, iată programul final al ediției de anul acesta a Festivalului Național „George Bacovia”, organizat de Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău, cu finanțare de la Consiliul Județean Bacău și cu ajutorul a numeroși parteneri și parteneri media, cărora le mulțumim pentru că ne sunt alături și în acest an, ajutându-ne să promovăm moștenirea spirituală bacoviană.
Am pregătit pentru dumneavoastră 4 zile cu evenimente diverse, la care participă scriitori și artiști reprezentativi pentru cultura română contemporană, dar și tineri creatori, aflați la început de drum. Vom avea, la această ediție, lansări de carte, conferințe, dezbateri, dialoguri, promovarea patrimoniului cultural, spectacole, recitaluri, lecturi, vernisaje, podcasturi și alte surprize.
Vă amintim că intrarea la toate evenimentele este gratuită, în limita locurilor disponibile. Invitațiile pentru Gala Festivalului și recitalul susținut de Ada Milea și Berti Barbera vor putea fi ridicate de la secretariatul bibliotecii, începând de vineri, 12 septembrie 2025.
Vă așteptăm cu drag!

P.S. De mare ajutor ne-ați fi distribuind programul. Vă mulțumim!