Dinastii dulci – Aurora Liiceanu
În urmă cu 140 de ani, gândindu-se cu nostalgie la vremea copilăriei, patiserul Louis Lefevre-Utile și-a propus să creeze un produs care să semene cu șervetul de masa cusut de bunica sa. Așa a apărut biscuitul petit beurre, care prelua simbolurile timpului de pe acel șervet: cele patru „urechiușe” reprezentau anotimpurile, cei 52 de „dinți” – săptămânile dintr-un an, iar cele 24 de găurele – orele unei zile. Astăzi biscuitul arată exact ca atunci, dar probabil că foarte puțini îi cunosc istoria. După cum puțini știu istoria cunoscutei cofetării Escriba din Barcelona sau a rahatului turcesc…
Aurora Liiceanu ne spune poveștile unor dulciuri celebre și ale dinastiilor de cofetari și patiseri care și-au legat numele de ele. Alături de bărbați pasionați de meseria lor ca Jean-Romain Lefevre și Antoni Escriba vom întâlni femei puternice precum Pauline Utile sau Jocelyne Tholoniat, care au contribuit la dezvoltarea afacerilor familiilor lor. Iar pentru ca gustul e asociat cu mirosul, vom face o incursiune în lumea parfumurilor, după care vom reconstitui mirosurile de odinioară ale unor orașe ca Amsterdamul, Parisul sau Bucureștiul.
Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici:









