Războiul s-a sfârșit – David Almond

„O pledoarie pentru valorile profunde pe care omenirea nu are voie să le piardă.” – Kirkus Reviews
Este anul 1918. Marele Război a pus stăpânire pe lumea întreagă. Și John, la fel ca mulți alți copii, suferă de pe urma acestui flagel teribil: tatăl lui luptă în Franța, iar mama lucrează la fabrica de armament din oraș. Într-o zi, domnul McTavish, directorul școlii, îi duce pe John și pe colegii lui să viziteze acel loc uriaș și amenințător unde se fabrică armele. Pe drum, John are parte de o întâlnire neașteptată: îl cunoaște pe lan, un băiețel german, unul obișnuit, aidoma lui. Deși nu e tocmai o întâlnire, John îl declară prietenul lui și se apucă să-i scrie o scrisoare.
În timp ce copiilor li se spune răspicat că și ei sunt în război, John refuză să se lase învrăjbit și, mânat de o dorință secretă, se refugiază în lumea viselor. Acolo pacea, iubirea și bunătatea îi călăuzesc pe oameni, iar porumbeii nu se preschimbă niciodată în obuze.

Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici: