GHEORGHE VRĂNCEANU

Matematician, academician, profesor universitar.

N. 30 iunie 1900, în satul Valea Hogei, comuna Lipova, judeţul Bacău – m. 27 aprilie 1979, la Bucureşti.

Întemeietorul geometriei moderne româneşti şi descoperitorul „Spaţiilor neolonome”, numite şi spaţiile Vrănceanu.
Membru titular al Academiei de Științe din România (1935).
Membru corespondent (1948) şi membru titular al Academiei Române (1955); preşedintele Secţiei de Ştiinţe Matematice (1964-1979).
Doctor honoris causa al Universităţii din Bologna (1967).
Membru corespondent al Academiei Peloritană dei Pericolanti din Messina – Italia (1968).
Profesor universitar emerit al Republicii Socialiste România „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățămîntului și culturii din patria noastră” (1969).
Doctor honoris causa al Universităţii din Iaşi ; membru al Academiei de Ştiinţe din Belgia (1970).
Membru al Academiei Regale din Liege (1972).
Vicepreşedinte al Uniunii Matematice Internaționale (1975-1978).

Studii: Şcoala din Valea Hogei (1908-1912); Gimnaziul din Vaslui (azi, Liceul „Mihail Kogălniceanu”) (1912-1916); Bacalaureat (1919); Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, Secţia matematică (cu bursa „Adamachi“, 1919-1923); Universitatea Göttingen din Germania (1923); Universităţile Harvard şi Princeton din Statele Unite (cu o bursă a Fundaţiei Rockeffeler, 1927-1928). Doctorat, „Con Lode”, în Italia, la Roma, cu teza „Sopra un teorema di Weierstrass e le sue applicazioni alla stabilita”, sub îndrumarea lui Tullio Levi-Civita (1924).

Activitate profesională:
1921-1929: preparator, asistent, conferenţiar universitar la Universitatea din Iaşi, catedra de Algebră superioară;
1929-1939: profesor universitar la Universitatea din Cernăuţi, catedra de Geometrie şi cea de Calcul diferenţial şi integral;
1939-1970: profesor universitar la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Matematică, catedra de Geometrie (succesorul lui Gheorghe Ţiţeica); decan (din 1947);
1939-1949: director („fără salariu al Bibliotecii matematicii din Bucureşti, timp în care am mărit volumul de cărţi şi reviste de la 3000 la 10000”);
1954-1963: director adjunct al Institutului de Matematică al Academiei Române.

Volume publicate:
„Sui teorema di Weierstrass” (Roma, 1924)
„Les espaces nonholonomes et leur applications mecaniques” (Paris, 1936)
„Curs de geometrie analitică şi proiectivă”, vol. I-II (Bucureşti, 1944-1945)
„Leçons de géométrie différentielle”, vol. I-IV (Bucureşti, 1947-1975)
„Teoria relativităţii generale şi teoriile unitare” (Bucureşti, 1948)
„Lecţii de geometrie diferenţială”, vol. I-IV (București, 1952-1968)
„Geometrie analitică şi proiectivă” (Bucureşti, 1954)
„Gheorghe Ţiţeica (1873-1939)” (Bucureşti, 1955) – studiu introductiv
„Opera matematică a lui Alexandru Pantazi” (Bucureşti, 1956) – ediţie şi prefaţă
„Geometrie analitică, proiectivă şi diferenţială” (Bucureşti, 1963)
„Elemente de geometrie integrală” (Bucureşti, 1967) (în colab. cu Dumitru Filipescu)
„Geometrie elementară din punct de vedere modern” (Bucureşti, 1967) (în colab. cu Theodor Hangan şi Costache Teleman)
„Geometrie euclidiană, geometrii neeuclidiene, teoria relativităţii” (Bucureşti, 1967) (în colab. cu Costache Teleman)
„Ion Barbu. Opera matematică”, vol. I-III (Bucureşti, 1967-1970) – îngrijitor de ediţie
„Opera matematică”, Vol. I-IV (Bucureşti, 1969, 1971, 1973, 1977)
„Geometrie analitică cu elemente de algebră liniară” (Bucureşti, 1973) (în colab. cu George Gr. Mărgulescu)
„Geometrie diferenţială globală” (Bucureşti, 1973)
„Geometrie analitică, proiectivă şi diferenţială” (Bucureşti, 1974)
„Lecţii de geometrie diferenţială”, vol. I-III (Bucureşti, 1976, 1977, 1979)
„Introducere în teoria relativităţii” (Bucureşti, 1978) (în colab. cu Nicolae Mihăileanu)
„Probleme de cercetare operaţională” (Bucureşti, 1978) (în colab. cu Şt. Mititelu)

A publicat articole şi memorii în reviste de prestigiu; a organizat manifestari matematice naţionale şi internaţionale; a conferenţiat la institute academice şi mari universităţi (Roma, College de France, Princeton, Moscova, Pekin, Berlin, Londra etc).

În 1990, Liceul „Lucretiu Pătrăşcanu” din Bacău a primit numele „Gheorghe Vrănceanu”; în 1998 a apărut monografia „Gheorghe Vrănceanu. Demiurgul spaţiilor neolonome” de Georgeta Simion-Potângă, cu ediţiile a II-a şi a III-a în 2001 şi 2004.

„Acad. Prof. Gh. Vrănceanu a fost un pasionat al literaturii, autorii săi preferaţi fiind Eminescu, Sadoveanu, Dostoievschi, Lev Tolstoi, Turgheniev. La capătul patului întotdeauna se găsea un volum de poezii al lui Eminescu din care îmi citea în fiecare seară câte o poezie. Poate şi de aceea, cercetând îndeaproape viaţa lui Eminescu, a descoperit că pe vremea când Eminescu era revizor şcolar, în aprilie 1876, acesta a inspectat şcoala din satul lui natal, Lipova Mănăstirei. Si mai mult decât atât, făcând o paralelă între matematică şi poezie (cercetând ediţia „Poezii” din 1971 a Editurii Eminescu), va ajunge la concluzia că poezia „Melancolie” scrisă in 1876, are elemente specifice satului său natal, Lipova. Va continua să scrie articole legate de viaţa sa, memorii pe care le-am reunit într-un manuscris în speranţa că într-o bună zi vor vedea lumina tiparului şi astfel vom putea descoperi, vedea, simţi, o altă faţă a celui care a fost tatăl meu, Acad. Prof. Gheorghe Vrănceanu. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o frumuseţe interioară, deosebită, cu acel simţ al dreptăţii care l-a făcut să nu tacă niciodată, cu acel simţ al umorului, specific moldovenesc, când ne încânta cu anecdotele şi întâmplările sale din copilărie sau din tinereţe. Şi va mai rămâne în memoria noastră ca un profesor deosebit, care a avut întotdeauna încredere în elevii săi pe care i-a încurajat şi sprijinit profesional. Şi nu în ultimul rând, va rămâne în amintirea mea, ca un părinte de excepţie şi un prieten de nădejde”. (Ilinca Adina Vrănceanu, „Gheorghe Vrănceanu şi mass-media”, în „Analele Universităţii Bucureşti. Matematică”, LIV, 2005, pp. 41-42)