MATEI ALEXESCU

Astronom

N. 6 septembrie 1929, în Bucureşti – m. 23 ianuarie 1993, la Bacău.
Studii: Liceul „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti (1940-1948). Facultatea de Matematică şi Fizică, Universitatea Bucureşti (1950-1955).
Activitate profesională:
În 1950 a fost încadrat la Observatorul Astronomic Popular din Bucureşti (inaugurat în acelaşi an).
1957-1968: director al Observatorului Astronomic din Bucureşti devenit, în anii ’60, Muzeul Științelor Experimentale.
1968-1975: angajat în Consiliul Culturii din Bucureşti.
1975-1979: angajat la Observatorul Astronomic din Bucureşti.
1979: s-a transferat la Muzeul Judeţean Bacău, unde a pus bazele Observatorului Astronomic, ale expoziţiei permanente de astronomie şi ale Planetariului. În anul 1991, expoziţia de bază este reactualizată, devenind cea mai mare expoziție de astronomie din ţară.
Membru al Asociaţiei Observatorilor de Lună şi Planete din S.U.A. (din 1975) şi membru al Societăţii Britanice de Astronomie (din 1987).
A scris cărți de popularizare a astronomiei și a organizat peste 3000 de conferințe despre astronomia practică.

Volume publicate:
– De la Soare la Pluton. Bucureşti : Editura Tineretului, 1955, 118 p.
– Să facem observaţii astronomice. Bucureşti : Editura tineretului, 1957, 104 p.
– Familia Soarelui. Bucureşti : Consiliul pentru răspândirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice, 1962, 32 p. (Cunoştinţe folositoare).
– Calea Lactee. Bucureşti : Editura Ştiinţifică, 1963, 48 p. (Natura fără taine).
– Soarele, cea mai apropiată stea. Bucureşti : Editura Ştiinţifică, 1964, 80 p. (Natura fără taine).
– Cu mijloace simple, observaţii astronomice. București : Editura Știinţifică, 1965. 72 p. (în colab cu Victor Nadolschi)
– Harta cerului. Bucureşti : Editura Ştiinţifică, 1967, 111 p. (Orizonturi).
– La izvoarele astronomiei. Bucureşti : Editura enciclopedică română, 1969, 104 p. (Orizonturi) (în colab. cu Mihai Macavescu)
– Atenţiune, vorbeşte Luna ! Bucureşti : Editura enciclopedică română, 1970, 184 p. (Orizonturi ; 11) (în colab. cu Mihai Macavescu)
– Cerul, o carte pentru toţi. Bucureşti : Albatros, 1974, 328 p. (Cristal).
– Enciclopedia practică a copiilor. De la pămînt la stele. Bucureşti : Editura Ion Creangă, 1983, 333 p. (coautor)
– Laboratorul astrofizicianului amator. Bucureşti : Albatros, 1986, 264 p. (Cristal).
– Invitaţie la Planetariu. Bucureşti : Editura Ion Creangă, 1989, 182 p. (Alfa).
În 1974, Societatea Astronomică Franceză i-a oferit medalia „Henry Rey” şi titlul de laureat, pentru observațiile sale astronomice deosebite.
Asteroidul cu numărul 263.516, aflat în centura principală dintre Marte și Jupiter şi descoperit în 2008, a primit numele „Alexescu” (pentru că a fost unul dintre cei mai iubiți și talentați popularizatori ai astronomiei din țara noastră).

„Într-o seară senină de vară sau de toamnă, de iarnă sau de primăvară, ridică-ţi privirea, tinere cititor, către bolta înstelată: câte astre! Unele mai luminoase, altele mai palide, în timp ce o mulţime abia dacă se pot zări. Oare cum să faci, să le recunoşti? E adevărat că la şcoală, la o lecţie de geografie, ai învăţat cum să găseşti Steaua Polară, cu ajutorul Carului Mare: prelungeşti linia care uneşte roţile din urmă ale „Carului”, cu de cinci ori distanţa dintre cele două stele, ce închipuie roţile şi dai peste Steaua Polară. Dar unde o fi „Carul”? Şi, în general vorbind, cum poţi să recunoşti şi celelalte constelaţii sau măcar stelele lor principale – Orion (despre care scriitorul Geo Bogza a scris o minunată poezie), Leul, Lebăda, Lira, Balanţa…? Oare de la cine şi de unde provin toate aceste denumiri atît de variate şi cum au fost date?” (în „Invitaţie la Planetariu”, Ed. Ion Creangă, Bucureşti, 1989, p. 6-7).