GHEORGHE IZBĂŞESCU
Scriitor, profesor, animator cultural
N. 8 septembrie 1935, în satul Lăicăi, comuna Cetăţeni, judeţul Muscel (azi, Argeş) – m. 9 octombrie 2017, la Onești, județul Bacău (înhumat în cimitirul Mănăstirii Viforâta, judeţul Dâmboviţa).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1990). Membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesionişti din România (1994) şi al Filialei Piteşti a U.S.R. (2002).
Cetăţean de onoare al municipiului Oneşti (2018).
Studii: Liceul „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte (1953); Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti şi Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” (1953-1970).
Profesor suplinitor de limba şi literatura română la şcolile din Viişoara şi Oituz, judeţul Bacău (1962-1970); profesor la Liceul Industrial de Chimie Oneşti (1973-1975); din 1975, profesor şi apoi director la Casa Pionierilor din Oneşti (transformată în Clubul Elevilor, după 1989). Înfiinţează aici Cenaclul literar „Zburătorul” şi întemeiază, în 1990, revista cu acelaşi nume, al cărei redactor-şef este pe toată durata apariţiei.
Debut publicistic cu grupajul de poeme „Ulise al oraşului”, în revista „Ateneu” din Bacău (iunie 1979).
Debut editorial cu volumul de versuri „Viaţa în tablouri” (1984).
A publicat articole, versuri şi proză în revistele: „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Argeş”, „Astra”, „Apostrof”, „Arca”, „Aurora”, „Antares”, „Calende”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Contemporanul”, „Dacia literară”, „Euphorion”, „Familia”, „Flacăra”, „Jurnalul literar” (Oneşti), „Luceafărul”, „Limba şi literatura română”, „Orizont”, „Poesis”, „Poezia”, „Ramuri”, „România literară”, „Steaua”, „Tribuna”, „Transilvania”, „Tomis”, „Unu”, „Vatra”, „Viaţa Românească”, „Viaţa studenţească”, „Zburătorul” ş.a.
Opera:
-Viața în tablouri. Poeme (Albatros, București, 1984)
-Garsoniera 49. Poeme (Junimea, Iași, 1985)
-Coborârea din tablouri (Ulise şi Mirianida). Poeme (Plumb, Bacău, 1993)
-Ansamblul de manevre. Poeme (Plumb, Bacău, 1993)
-Ulise al orașului. Poezii (Limes, Cluj-Napoca, 1994; ed a II-a, Marineasa, Timișoara, 1998; ediţie definitivă, Limes, Cluj-Napoca, 2008)
-Melodrama realului. Poeme (Timpul, Iaşi, 1995; ed. a II-a, Marineasa, Timișoara, 1997; ed. a III-a, Limes, Cluj-Napoca, 2006)
-Mâna cu efect întârziat (Helicon, Timișoara, 1997)
-Muza din tomberon (Marineasa, Timișoara, 1998)
-Cântece de mântuire (Axa, Botoşani, 1998; ed. a II-a, Vinea, Bucureşti, 2005)
-Mona-Ra (Timișoara, Augusta, 2000)
-Salonul de vară. Roman – 3 volume (Limes, Cluj-Napoca, 2003-2005)
-Ansamblul de manevre (mica epopee apretată – I). Antologie de autor (Dacia, Cluj-Napoca, 2003)
-Podul de peste Trotuş (mica epopee apretată – II) (Limes, Cluj-Napoca, 2004)
-Scările de marmură (Ulise al oraşului) (Limes, Cluj-Napoca, 2004)
-O călărire în zori (Limes, Cluj-Napoca, 2005)
-Rame captive din Ithaca (Limes, Cluj-Napoca, 2005)
-Jocurile minții (Vinea, București, 2007; ed. a II-a, Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011)
-Experimente mentale (Poemele de la Athena) (Limes, Cluj-Napoca, 2009)
-Pietonii lui Pan. Poeme (Limes, Cluj-Napoca, 2010)
-Un pumnal sub cămașă (Limes, Cluj-Napoca, 2010)
-Râsul galben din adânc. Poeme (Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2012; ed. a II-a, Junimea, Iaşi, 2018)