NICU ENEA

Pictor
N. 28 mai 1897, în satul Valea Arinilor, comuna Măgireşti, judeţul Bacău – m. 16 septembrie 1960, la Bucureşti.
Repere biografice:
1904-1908: elev al şcolii din comuna Lucăceşti.
1911-1918: elev la Şcoala Normală din Piatra Neamţ.
1921-1928: a studiat, cu întrerupere între anii 1923-1925, la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti (desenul cu Constantin Artachino, pictura cu George Demetrescu Mirea şi Camil Ressu, sculptura cu Frederic Storck); în paralel, frecventează cursurile Academiei libere de Pictură din Bucureşti.
1925: debut expoziţional la Primăria Bacău.
1926: trei expoziţii „cu subiecte rustice” în oraşele Focşani, Roman şi Bacău; a expus pentru prima oară la Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură din Bucureşti; s-a căsătorit cu Elvira Paloşanu Gârleanu, nepoata scriitorului Emil Gârleanu.
1927, 1928: a expus la Salonul Oficial de la Bucureşti.
februarie 1929: a deschis prima sa expoziţie personală, cu 80 de lucrări, la Ateneul Român.
februarie 1930: a deschis cea de-a doua expoziţie personală la Ateneul Român (premiată cu suma de 40.000 lei de către Ministerul Instrucţiei şi Cultelor).
1931-1932: expoziţii personale la Sala „Ileana” a Librăriei „Cartea Românească” din Bucureşti. Ulterior, aceeaşi expoziţie este deschisă la sala „Exarcu” de la Ateneul Român; participă la Salonul Oficial cu lucrările „Portret” şi „Autoportret” (lucrare premiată).
1933: expoziţie personală la Sala „Universul” şi la Sala „Mozart” din Bucureşti, cu 80 de picturi (dintre care 20 au fost pictate la Balcic, în vara anului 1932).
1933-1934: călătorie în Serbia de Sud, Muntenegru şi Dalmaţia; perioadă prolifică din punct de vedere artistic (peste 200 de peisaje).
1934: expoziţie personală la Belgrad, în Sala „Au cercle des amis de la France”; ulterior, expoziţia s-a deschis şi la Zagreb, în sala „Eddo Ulrich”.
1935: a primit Medalie de argint la Expoziţia internaţională de la Paris, pentru lucrarea „Portretul soţiei”.
1935, 1936, 1937, 1939: a expus la Salonul Oficial din Bucureşti.
martie 1938: expoziţie personală la Sala „Ileana” din Bucureşti, cu 106 lucrări.
1935, 1938, 1947: a participat la expoziţia Asociaţiei de Artă „Tinerimea artistică”.
1938-1939: a pictat biserica „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril” din Cartierul C.F.R. din Bacău.
1939: premiul Ministerului Cultelor şi Artelor pentru lucrarea „Portretul doamnei G.[eorgeta] M.[ircea] C.[ancicov]”, expus la Salonul Oficial alături de „Portretul domnului ministru M.[ircea] C.[ancicov]”.
1942: a primit premiul „Pictor C. Stahl” la Saloanele Moldovei; face parte din colectivul care pictează Catedrala din Chişinău.
1944-1946: a locuit la Brăieşti, judeţul Buzău.
1945, 1946: a expus la Salonul Oficial din Bucureşti.
1946: a participat, cu 5 lucrări, la expoziţia A.R.L.U.S. organizată la Bacău.
1 februarie-14 martie 1947: ultima expoziţie personală la Sala „Nicolae Cristea” (fosta „Universul”) din Bucureşti, cu 128 de picturi.
martie 1948: a expus în centrul Bacăului o compoziţie reprezentând „un grup de femei progresiste”.
1955-1956: a pictat plafonul Teatrului din Bacău.
1955-1959: a participat ca expozant la „Interregionalele ieşene” şi la „Regionala” de la Bacău.
16 septembrie 1960: a încetat din viaţă la Spitalul „Bernat Andrei” din Bucureşti şi a fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Bacău.
1970: Elvira Enea a donat Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Bacău 133 lucrări de pictură şi 209 desene semnate de pictorul Nicu Enea, precum şi casa din Bacău unde cei doi au locuit.

Bibliografie:
„Pictorul Nicu Enea (Viaţa alcătuită din scrisori, articole şi poze)” de Viorel Savin, Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2015.
„Biografia artistului” de Feodosia Rotaru şi Eugenia Popa; „Nicu Enea-bibliografie” de Liliana Cioroianu, în „Cartea”, nr. 3-4, mai-iun. 2001, p. I-IV.

„Scopul artei este, par să spună pânzele cele mai reuşite ale lui Nicu Enea, apropierea conştiinţelor umane prin incandescenţa resimţirii frumosului din viaţa asta, pe lumea asta, concretă, vie, trăită clipă de clipă, fără spaime, fără zbuciume şi disperări, fără extaze, altele decât ale minunării continui în faţa poeziei profunde ce se degajă pentru ochii şi inima noastră, din răsfrângerea, în ei şi în ea, a naturii, infinit bogate şi diverse, specific resimţite de ins, care e el însuşi nod de intenţii existenţiale a cosmosului întreg, exemplar unicat al unei istorii a vieţii universale, rezumat al umanităţii. […] Enea rezumă general-umanul româneşte, mai exact moldoveneşte. Firea lucrurilor, şi a oamenilor, aroma priveliştilor şi a florilor pe care le-a îndrăgit, el le distilează prin firea lui, reţinând în operă doar ceea ce consumă, din armonia cosmică resimţită în orice, cu acordurile lui interioare.” (Ion Frunzetti, „Despre melosul picturii moldoveanului Nicu Enea”, în „Prietenii mei artiştii”, Ed. Europolis, Constanţa, 1997, p. 151).