ALEXANDRU PIRU

by · Published · Updated

Critic şi istoric literar, academician

N. 22 august 1917, în Mărgineni, judeţul Bacău – m. 6 noiembrie 1993, la Bucureşti (înhumat, pe 10 noiembrie, la Cimitirul Bellu).

Studii: Liceul „Principele Ferdinand” din Bacău (1928-1936); Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1936-1940, profesori: G. Călinescu, Iorgu Iordan, Dan Bădărău; licenţiat în filologie modernă).
Şcoala Normală Superioară din Iaşi, Academia Pedagogică şi Seminarul Pedagogic Universitar din Bucureşti (1941).
Examen de capacitate în învăţământul secundar, la Bucureşti – clasat primul pe ţară (1942).
Doctor „Magna cum laude”, cu teza „Opera lui G. Ibrăileanu”, îndrumător G. Călinescu (1947).

Activitate profesională:
Profesor la Liceul Naţional din Iaşi (1943-1944) şi la Liceul de Construcţii din Bucureşti (1944-1945).
Asistent la Catedra de Istorie a literaturii române moderne a Facultăţii de Litere din Bucureşti (titular G. Călinescu), de la 1 ianuarie 1946, până la 1 octombrie 1949, când a fost scos din învăţământul universitar pe motive politice.
Timp de 7 ani lucrează ca topometru şi muncitor necalificat.
În 1956, este reintegrat ca asistent universitar la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Lector universitar (din 1957), conferenţiar (1963) şi profesor universitar (1966).
Prodecan şi decan la Universitatea din Craiova, Facultatea de Filologie (1966-1974).
Redactor-şef al revistei „Ramuri” din Craiova (1969-1976).
Fondator şi director al cotidianului „Dimineaţa” din Bucureşti (1990-1993).

Activitate literară:
Debut publicistic în „Jurnalul literar” (1 ianuarie 1939, p. 3).
A colaborat la publicaţiile: „Lumea”, „Însemnări ieşene”, „Curentul literar”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Curierul ieşean”, „Bacăul”, „Tribuna poporului”, „Limbă şi literatură”, „Caiete critice”, „Viaţa Românească”, „Iaşul literar”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „Ramuri”, „Scânteia” ş.a.

OPERA

  • Viaţa lui G. Ibrăileanu, 1946
  • Opera lui G. Ibrăileanu, 1959
  • Literatura română veche, 1961
  • Literatura română premodernă, 1964
  • Liviu Rebreanu [monografie], 1965
  • Negruzzi [monografie] 1966
  • Ibrăileanu. Viaţa şi opera, 1967
  • Poeţii Văcăreşti [monografie], 1967
  • Panorama deceniului literar românesc (1940-1950), 1968
  • Cearta [roman], 1969
  • Istoria literaturii române. I-II, 1970
  • Introducere în opera lui I. Eliade Rădulescu, 1971
  • I. Preciziuni şi controverse, 1972 ; II. Studii şi observaţii, 1973
  • Analize şi sinteze critice, 1973
  • Reflexe şi interferenţe, 1974
  • Poezia românească contemporană (1950-1975). I-II, 1975
  • Istoria literaturii române de la origini până la 1830, 1977
  • Introducere în opera lui Vasile Alecsandri, 1978
  • Permanenţe româneşti, 1978
  • Valori clasice, 1978
  • Marginalia [critică literară], 1980
  • Debuturi, 1981
  • Istoria literaturii române de la început până azi, 1981
  • Discursul critic, 1987
  • Critici şi metode, 1989
  • Surâzătorul Alecsandri, 1991
  • Eminescu azi, 1993.

Ediţii, antologii, prefeţe, postfeţe, cronologii (selectiv):

  • Vasile Alecsandri. „Drame”, prefaţă de Al. Piru, 1962; „Fântâna Blanduziei”, prefaţă de Al. Piru, 1962; „Iaşii în carnaval”, tabel cronologic de Al. Piru, 1988; „Teatru”,  prefaţa şi tabel cronologic de Al. Piru, 1973.
  • George Călinescu. „Iubita lui Bălcescu”, text îngrijit şi adnotat de Al. Piru, 1965; „ Eliade Rădulescu şi şcoala sa”, 1966; „Studii şi comunicări”, prefaţa editorului, 1966; „Principii de estetică”, postfaţa editorului, 1968; „Universul poeziei”, postfaţa editorului, 1971; „Literatura nouă”, prefaţa editorului, 1972; „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, prefaţa editorului, 1982.
  • Mihai Eminescu. „Numai poetul. Memento mori. Înger şi demon. Melancolie. Noi amândoi avem acelaşi dascăl. Luceafărul”, prefaţa editorului, 1973; „Aur, mărire şi amor”, prefaţă de Al. Piru, 1992; „Geniu pustiu. Aur, mărire şi onor”, prefaţă, curriculum vitae şi bibliografie de Al. Piru, 1993; „Poezii”, 6 volume, ediţie de Al. Piru, 1993.
  • Ibrăileanu. „Opere”, 10 volume, 1974-1981; „Privind viaţa. Adela. Amintiri”, prefaţa editorului, 1987.
  • Ion Heliade-Rădulescu. „Opere”, 4 volume, cu un studiu introductiv de Al. Piru, 1967, 1968, 1975, 1985.
  • Gib I. Mihăescu. „Zilele şi nopţile unui student întârziat”, prefaţă, curriculum vitae şi bibliografie de Al. Piru, 1994.
  • Virginia Muşat. „Mihail Sadoveanu, povestitor şi corespondent de război”, cuvânt înainte de Al. Piru, 1978.
  • Ion Pillat. „Poezii”, prefaţa editorului, 1992.
  • Poeţii Văcăreşti. „Versuri alese”, prefaţă de Al. Piru, 1997.
  • „Poezia română clasică (De la Dosoftei la Octavian Goga)”, I-III, prefaţa editorului, 1970 (în colaborare cu Ioan Şerb);
  • Constantin Negruzzi. „Negru pe alb”, prefaţă şi note de Al. Piru, 1967.
  • Liviu Rebreanu. „Răscoala”, cuvânt înainte Al. Piru, 1973.
  • Puia Florica Rebreanu. „Pământul bătătorit de părintele meu”, cuvânt înainte de Al. Piru, 1980.
  • Vasile Voiculescu. „Poezii”, antologie şi cuvânt înainte de Al. Piru, 1966.

Premii: Premiul Ministerului Învăţământului (1961); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1973); Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române (1977); Premiul „George Bacovia” al revistei „Ateneu” (1986).

Membru al Academiei Române (ales post-mortem, în 2006). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1963). Senator (1990-1992).

            „Al. Piru trece în lumea de azi a literelor drept un critic dur, sever, un pamfletar, un ironist neiertător care a zdruncinat cîteva reputaţii de-ale contemporanilor. Amatorii de opinii juste, rezonabile, de delicii stilistice vor fi mereu contrariaţi de cărţile sale. Ceea ce trebuie să intereseze, în oricare studiu critic, e, însă, coerenţa demonstraţiei, densitatea observaţiilor, expresivitatea părerilor. Meritul studiilor semnate de Al. Piru e de a se naşte vii, viguroase, de a nu-i lăsa indiferenţi nici pe amici nici pe adversari. Deşi fraza criticului, anunţînd adesea un diagnostic definitiv, are un sunet metalic, deşi ştii că vei asista la cîteva „execuţii” şi vei vedea idoli demontaţi bucată cu bucată, nu te desparţi de autor, care, astfel, te provoacă să-l aprobi sau să-l contrazici. Ceea ce nu i se poate nicidecum nega lui Al. Piru e cutezanţa de a aborda probleme literare dificile şi de a se detaşa de simpatiile şi antipatiile contemporanilor.” (Constantin Călin, în „Ateneu”, nr. 3, martie 1970, p. 8-9).

            „În ultimul deceniu a venit de mai multe ori la Bacău şi Oneşti, pentru a evoca «valori clasice» şi pentru a lansa autori. Fără a aluneca în sentimentalism, era ataşat de aceste locuri, unde îşi petrecuse copilăria şi adolescenţa. În general, nu ezita în faţa nici unei solicitări. Singurul refuz pe care l-am înregistrat a fost acela de a-şi scrie memoriile, din care să public un lung serial în «Sinteze». «Mă vezi ajuns la vîrsta memoriilor?» m-a întrebat zîmbind. Nu ştiu dacă brava ori simţea încă într-însul destulă forţă. Tatăl lui depăşise suta de ani!” (Constantin Călin, A murit un mare critic, în „Deşteptarea”, nr. 1041, 10 noiembrie 1993, p. 7).