ION I. STOICAN

by · Published · Updated

Scriitor, avocat

N. 18 august 1895, în Răcăciuni, județul Bacău – m. 31 mai 1949, la Bacău.

Studii: Facultatea de Drept și Litere a Universității din Iași (1915).
A profesat avocatura în Bacău: „I.I. Stoican, maestrul Curților cu juri, omul care te scoate nevinovat chiar (și mai ales) dacă ești vinovat; și invers” (Marius Mircu, „Trimis special. Din amintirile unui ziarist”, Ed. Cartea Românească, 1974, p. 148). În 1939, a fost numit de Ministerul Justiției avocat public, cu grad de prim-președinte de tribunal, în contenciosul avocaturii statului din Bacău.

Activitate publicistică:
Debut literar în 1912, în ziarul Unirea din Iași.
A colaborat la revistele lui Nicolae Iorga, Neamul românesc și Ramuri-Drum drept, la Viața Românească, Naționalul, Minerva, Viitorul, Adevărul, Sburătorul, Gândirea, Cultura poporului, Omul, Timpul, Unirea, Dimineața etc.
A fost prieten cu poetul George Bacovia și a colaborat la revista acestuia, Ateneul cultural, cu două poezii („Interior”, „Spleen”) și trei proze („Un câne moare”, „La o gară’n câmp”, „Pe drum”), în perioada 1925-1927.
A semnat și în gazetele băcăuane: Curierul Bacăului, Bacăul, Curentul Bacăului, Gazeta Bacăului, Moldova.
În 1938, a primit titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare iar ziarul Bacăul l-a sărbătorit pentru 25 ani de publicistică.
Membru al Societății Scriitorilor Români (din 1922).

SCRIERI

  • Credinți nemuritoare, publicistică, Ed. Cartea Românească, 1919 (cuprinde articole publicate, în intervalul 30 iunie 1914 – 24 noiembrie 1916).
  • Crâmpee din tragica noastră epopee, impresii de război, Ed. Cartea Românească, 1920.
  • Înfloreau trandafirii, roman, Ed. Cartea Românească, 1920.
  • Suflete, evocări, Cartea Românească, 1920.
  • Tragedia mută, roman, Ed. Cartea Românească, 1921.
  • Eva, roman, Ed. Cartea Românească, 1922.
  • Biserica arsă. Roman liric, Editura Literară a Casei Școalelor, 1923.
  • Pribegind prin deșert… Roman, Ed. Viața Românească, 1923.
  • .. pentru colierul tău, poezii, Ed. Viața Românească, 1923.

Manuscrise: Despre interior (roman), Fluturi albi (comedie în trei acte), Parcul umbrelor (roman în versuri), Culmi în negură (versuri), Drumuri departe (însemnări), La revedere (roman în 2 volume), Viața romanțată a lui Mircea Cancicov.

„I.I. Stoican se înscrie în rîndul prozatorilor lirici, anticipînd în acest gen pe Ionel Teodoreanu avocat ca şi el, care începea să publice trilogia sa «La Medeleni» abia în 1925. Abordînd formula romanului sentimental, Stoican nu renunţă la accentele de critică socială întîlnite şi la alţi prozatori ai epocii. El se mişcă dezinvolt în lumea intelectualilor din Capitală ca şi din provincie, supunîndu-i unei analize lucide şi sarcastice mai ales prin intermediul femeilor. Foloseşte modalităţi specifice romanului modern: pagini de jurnal scrisori şi motto-uri din poeţii francezi: Sully Prudhomme, Edmond Rostand, Albert Samain, Baudelaire, precum şi din alţi scriitori străini sau români. (…) În faţa unei activităţi literare şi publicistice atît de bogate cu vădite calităţi de romancier şi poet, cercetătorul de azi rămîne surprins şi intrigat de indiferenţa şi nedreapta ignorare cu care a fost tratat scriitorul băcăuan I.I. Stoican, dar după o cunoaştere cît de sumară a operei sale, ajunge la convingerea că el merita o soartă mai bună şi că o parte din cărţile sale ar putea să fie restituite cititorilor de azi.” (Marin Cosmescu, „I.I. Stoican – un nume de restituit literaturii”, în Ateneu, nr. 8, aug. 1985, p. 10).

„Jurist ca pregătire, Stoican era un ins neliniștit, patetic, înclinat spre retorism, fapt care se reflectă și în stilul său, același în «Credinți…» și în «Crîmpee… ». Devenea repede incandescent, se înflăcăra și dispera la fel de dramatic. Era, după cum îi cereau împrejurările și temele, hortativ sau sarcastic, prodigios în definiții și în epitete. Totul în scrisul său denotă o intensă participare emoțională și intelectuală, acuitate în modul de a simți și în cel de a se exprima.” (Constantin Călin, „Jurnalul unui fantezist sentimental”, în Ateneu, nr. 567-568, nov.-dec. 2016, p. 14-15).

Bibliografie:
Eugen Budău, Bacăul literar, Ed. Universitas XXI, Iaşi, 2004, p. 190-192.