NICOLAE IONESCU

by · Published · Updated

Academician, politician, profesor universitar

N. 1820, în Roman, județul Neamț – m. 24 ianuarie 1905, la Brad, comuna Negri, județul Bacău.
Nume la naştere: Ion Isăcescu. Fiul preotului Ion Isăcescu și al Elisabetei (fiica preotului Toader Cima, de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Roman). La Școala Domnească din Roman, unde a învățat, a fost numit Ionescu (adică fiul lui Ion). Aşa i-a rămas numele, atât lui cât şi fratelui său, Ion Ionescu de la Brad (1818-1891).
Studii: Academia Mihăileană din Iaşi și Facultatea de Drept din Paris (din 1846, neterminată). La Paris s-a alăturat Societăţii Studenţilor Români şi a luat parte la diferite acţiuni de susţinere a culturii române. Și-a reluat studiile în octombrie 1850, beneficiind, până în aprilie 1852, de o bursă de studiu în domeniul literaturii, cu obligaţia de a trimite semestrial certificate cu privire la situaţia sa şcolară şi de a reveni în Iași la finalul studiilor, pentru a preda la Academia Mihăileană.
Activitate revoluționară: surprins în capitala Franţei de „primăvara popoarelor” (Revoluția de la 1848), a luat parte la acțiunile de luptă din Paris după care, în luna martie, a încercat să meargă în Moldova, dar fără succes. Pe 3/15 mai 1848 a fost prezent la Marea Adunare Naţională de la Blaj. S-a numărat printre semnatarii documentului „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”, redactat la Braşov pe 12/24 mai 1848, care prevedea, printre altele, Unirea Principatelor. În momentul izbucnirii revoluţiei din Ţara Românească (iunie 1848), se afla la Câmpina pentru ca mai apoi să se îndrepte spre Bucureşti. În aceeaşi lună, îl regăsim pe lista semnatarilor „Proclamaţiei Partidului Naţional din Moldova către români”, un atac virulent la adresa domnitorului Mihail Sturdza. De la Bucureşti a pornit spre Moldova, iar de aici a trecut granița în Bucovina. A rămas la Cernăuți până la sfârșitul anului 1848, apoi a plecat la Paris (trecând prin Ungaria, Viena şi Frankfurt), unde şi-a reluat o parte din relaţiile stabilite în perioada studenţiei. S-a întors în țară în aprilie 1853.
Activitate jurnalistică: în 1855 colabora cu trei publicaţii importante din Iaşi: „România literară”, redactată de Vasile Alecsandri (pentru care scria „Chronica politică”), „Steaua Dunării”, redactată de Mihail Kogălniceanu şi gazeta politică și literară „Zimbrul”. Pentru a obține sprijin politic extern în favoarea Unirii Principatelor, s-a considerat necesar ca revista „Steaua Dunării” să fie tipărită și la Bruxelles, în limba franceză. În acest scop, Nicolae Ionescu a fost desemnat redactor al gazetei „L’Etoile du Danube”, care a apărut în perioada 4 decembrie 1856 – 1 mai 1858. Activitatea sa a fost apreciată de contemporani, cu toate că lipsa fondurilor era o problemă majoră. Misiunea acestei publicații, așa cum se preciza în primul număr, era aceea de „a ţinea cititorii noştri din Occident la curent cu tot ceea ce se întâmplă important în Principate în timpul şederii la Bucureşti a comisiei delegate de Congresul de la Paris pentru a se încredinţa de nevoile şi dorinţele populaţiilor româneşti de la Dunăre”.
Activitate didactică: revenit din Belgia la Iași, a fost numit profesor de istorie la Școala Militară (pe 15 noiembrie 1858), apoi inspector general al Şcoalelor (pe 25 mai 1859), continuând să dețină catedra de istorie, susținând și cursuri de statistică. În 1860 a devenit profesor de istorie critică universală la Universitatea din Iaşi, unde a activat timp de 30 de ani, ocupând și funcţia de decan al Facultăţii de Litere.
Activitate politică: om politic cu vederi liberale, pe 2 iunie 1867 a pus bazele partidului naționalist Fracţiunea Liberă şi Independentă, pe care l-a reprezentat ca deputat (1867-1868, 1870-1876, 1879-1899) și senator (1868-1870, 1876-1879). Pe 24 mai 1875, a participat la unificarea grupărilor liberale în Partidul Naţional Liberal. În perioada 24 iulie 1876 – 6 aprilie 1877, a ocupat funcția de Ministru al Afacerilor Străine. A.D. Xenopol a lansat ipoteza conform căreia numirea s-ar fi datorat poziţiei sale ferm neutraliste: „Sub un astfel de paravan, Ion C. Brătianu putea negocia cu Rusia, fără a stârni suspiciunile Europei”. Pentru Nicolae Ionescu susţinerea principiului neutralităţii însemna, la momentul respectiv, singura cale prin care România putea progresa pe plan intern, singura manieră de a păstra bune raporturi diplomatice cu Marile Puteri.
Activitate științifică: pe 20 mai 1867, s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Academice Române (denumită ulterior Academia Română), iar pentru bogata sa contribuţie la dezvoltarea culturii a fost ales vicepreşedinte al acestui for (1 aprilie 1889 – 1 aprilie 1892). A excelat în arta oratoriei, îndeosebi prin compunerea și rostirea unor discursuri pe teme legate de trecutul istoric al poporului român.

Lucrări publicate (selectiv):

  • Cestiunea Dunărei. Discurs ţinut în întrunirea convocată la clubul „Binele public” în séra de 17 Maiu. Bucureşti (Tip. Luis), 1881. 30 p.
  • „Cronica politică”. Extrasă din „România Literară” – Fóie periodică editată de Vasile Alecsandri, 1855. Bucuresci (Inst. de Arte Grafice „Carol Gobl” S-sor Ion St. Rasidescu), 1902. 48 p. Cu un cuvînt înainte semnat de autor la p. 3.
  • Cuvântări parlamentare ale lui Nicolae Ionescu. Cuvéntu asupra votului pentru principele străinu. Bucuresci (Typariulu Tribunei Române), 1879. 15 p.; 24 p. (Retypărite dupre „Monitorul Official”).
  • Despre împěrăţia româno-bulgară de Nicolae Ionescu, Membru al Academiei Române. Conferinţă ţinută la 7 Decembrie 1886. Bucuresci, Ig. Haimann, Librar-Editor, 1888. 44 p. (Atheneul Român).
  • Despre uciderea lui Mihaiu-Vodă Viteazulu şi despre crudzimile lui Vlad Draculu. Douě documinte nouě istorice citite în Academiă de Nicolae Ionescu, Membru alu Academiei Române. Bucuresci (Tipografia Academiei Române (Laboratorii români)), 1883. 1 f. + 14 p. (Extrasă din Analele Academiei Române, Seria II, Tom. VII, Secţ. II. Memorii şi notiţe).
  • Discurs asupra alegerilor actuale de Nicolae Ionescu rostit în întrunirea publică ţinută de partidul „Naţional-Liberal” în sala băilor Eforiei, Duminecă 24 Martie 1891. Bucuresci (Tip. „Voinţa Naţională”), 1891. 28 p.
  • Discursu asupra epocei lui Mateiu Basarabu şi Vasile Lupu de Neculae Ionescu. Iassi (Tipariulu Tribunei Române), 1868. 2 f. + 95 p.
  • Essai d’histoire politique. L’état roumain et la paix de l’Orient. Neutralisation de la Roumanie. Par Frédéric Damé [= Nicolae Ionescu, Ministru de Externe]. Bucarest, Szölloszy, Libraire-Editeur (Impr. Dor. P. Coucou), 1877. X + 62 p. Cu o scrisoare dedicată: à M. Edouard Laboulaye, Sénateur, Professeur au Collège de France, membre de l’Institut semnată Frédéric Damé.
  • Interpelări despre restaurarea monumentelor de Nicolae Ionescu. I. Biserica română de la Paris. II. Biserica Sântului Nicolae domnesc din Iaşi. Bucuresci (Tipografia Curţei Regale, F. Göbl Fii), 1891. 43 p.
  • Libera navigaţiune pe Dunăre, cuvântare rostită de N. Ionescu în şedinţa Adunărei Deputaţilor de la 26 Maiu. Bucuresci, 1881. 48 p.
  • Pledoaria în procesul Nifon d’inaintea Curtiei de Appellu de N. Ionescu. Iassii (Tipariulu Tribunei Romane), 1874. 46 p.

A murit în ziua de 24 ianuarie 1905, fiind înmormântat alături de părinții, fratele și singurul său fiu Eugen (1860-1902), în necropola Isăceștilor și Ioneștilor de la Brad. Despre el au fost scrise în „Analele Academiei” următoarele cuvinte: „Nicolae Ionescu, unul din rarii intelectuali, din acei cari au luptat contribuit la unirea ţerilor şi cari se mai aflau în viaţă, s-a înălţat cu deosebire prin vorbirea sa aleasă, cu care a ilustrat tribuna română, fiind în tot timpul un patriot convins şi gata de orice sacrificii”.

Bibliografie:
Mărghitan, Liviu; Mitrea, Ioan. Membrii Academiei Române din judeţul Bacău, Editura Vicovia, Bacău, 2008, pp. 39-44.
Rusu, Dorina N. Membrii Academiei Române. Dicţionar (1866-2003), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003, p. 403.
Neagoe, Stelian. Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 377-379.
Prangati, Constantin. Oameni politici şi de stat din judeţul Neamţ (1864-2003), Editura Babel, Bacău, 2004, pp. 184-185.
Gafița, Irina. Nicolae Ionescu şi gruparea fracţionistă ieşeană – studiu monografic [teză de doctorat], Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, 2016 ; „Nicolae Ionescu și contemporanii săi”, în Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, nr. 17-18, 2011, p. 91-108.
Burlacu, Gheorghe; Rădulescu, Mihai Sorin. „Ioneştii de la Brad, studiu genealogic și istoric”, în Carpica, XXI, 1990, pp. 57-94.
Bibliografia românească modernă (1831-1918). Vol. II (D-K), coord. Gabriel Ștrempel, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, pp. 720-721.
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Ionescu