Arta de a dărui libertate – Veronique Aiache

Un demers sclipitor și alert pentru o libertate autentică, la care râvnim fără să ne gândim o clipă că de fapt o avem, și am avut-o dintotdeauna, dar nu am știut cum arată, nici ce să facem cu ea și nici unde să o căutaă, când, în realitate, ea se află atât de aproape. Mai precis, în fiecare alegere pe care o facem. Iar dacă alegerea este bună, libertatea va căpăta aripi.
… Din asta se alcătuiește viața. Din mici alegeri anodine și din mari alegeri justificate. Și într-un caz, și în celălalt, chiar dacă sufletul se luptă fără încetare cu conștiința, și simțul datoriei te îngenunchează, alegerea, oricare ar fi ea, poate fi considerată singura libertate pe care o ai, dar numai în respectul de sine și pentru cei din jur.
Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor sa audă.  George Orwell.

Disponibilitatea titlului poate fi consultată aici: