GEORGE APOSTU
Sculptor
N. 20 decembrie 1934, în Stănişeşti, judeţul Tecuci (azi, în judeţul Bacău) – d. 13 octombrie 1986, la Paris (înhumat în cimitirul Père-Lachaise).
Studii: Şcoala primară din Stănişeşti, Liceul de Băieţi „Dumitru Sturza” din Tecuci, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, clasa de sculptură, profesori: Ion Lucian Murnu, Constantin Baraschi, Boris Caragea (1959).
Începând cu 1964 și până când s-a stins din viață, a avut numeroase expoziții personale în România și în străinătate. În 1982 se stabileşte în Franţa. În 1983, Primăria Parisului îi atribuie un atelier de creație.
A fost distins cu premiul Ioan Andreescu al Academiei Române (1966), Marele premiu pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România (1970), Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971), „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
Expoziții personale:
1964 – Grădina Casei Ziariștilor, București;
1966 – Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Cluj-Napoca;
1967, 1973 – Galeria Raymonde Cazenave, Paris, Franța;
1968 – Castelul Charlottenburg, Copenhaga, Danemarca;
1969 – Vrö, Danemarca;
1970 – Fine Arts Palace, Bruxelles, Belgia;
– Galeria Vysokie Myasto, Praga, Cehia;
– Galeria Apollo, București;
1971 – Galeria Taidehalli, Helsinki, Finlanda;
– Galeria Apollo, București;
1973 – Galeria Raymonde Cazenave, Paris, Franța;
1974 – Galeria Apollo, București;
1976 – Muzeul de Artă Vizuală, Galați;
1978 – Galeria Sipca, Sofia;
1979 – Muzeul de Artă, Bacău;
1982 – Fundația Pagani, Milano, Italia;
1985 – Galeria Anne et J.C. Lahumière, l‛espace ACNAV, Paris, Franța;
1986 – Galeria Le Portail à roulletes, Paris, Franța;
1988 – Carcassone, Franța (retrospectivă postumă);
2000 – Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti;
2001 – Galeria 3/4, Teatrul Național București.
Expoziții de grup:
1957 – Festivalul Mondial al Tineretului, Moscova, Rusia;
1962 – Sala Dalles, București;
1963 – Expoziția tinerilor artiști – Paris, Franța;
– Galați;
1965, 1970 – Bienala La Jeune sculpture, Paris, Franța;
1966 – Expoziția artiștilor plastici, Londra, Marea Britanie;
– Expoziția Națională, București;
1967 – Expoziția Internațională în aer liber, Middelheim Anvers, Belgia;
– Expoziția cu ocazia Colocviului Brâncuși, București;
1968 – Fundația Pagani, Legnano-Castellanza, Italia;
– Expoziția Internațională de sculptură în aer liber, Legnano, Italia;
1969 – Bienala Internațională de la Sao Paulo, Brazilia;
– Sala Galeriilor de Artă, București;
– Expoziția Opt artiști românii, Haga, Olanda;
1970, 1976, 1980 – Bienala de la Veneția, Italia;
1970 – Bronzuri unice, Madrid, Barcelona, Spania;
1971 – Bienala de Sculptură Mică, Mücsarnok, Budapesta, Ungaria;
– La Jeune Sculpture, Paris, Franța;
1972 – Lemn și tehnologie, Sala Dalles, București;
– Expoziția Arta plastică românească din secolul al XX-lea, Varșovia, Polonia;
– Galeria Pulchri studio, Haga, Olanda;
– Expoziția de artă decorativă românească, Budapesta, Ungaria;
– Congresul Internațional de Estetică, București;
– Sala Ateneu și Sala Dalles, Bienala de Pictură și Sculptură, București;
1973 – Expoziția de artă decorativă, Belgrad, Serbia;
1974 – Quadrienala de la Erfurt, Germania;
– Expoziția de artă decorativă românească, Moscova, Rusia;
– Expoziția de sculptură românească contemporană, Ernst Museum, Budapesta, Ungaria;
– Muzeul de Arheologie, Varșovia, Polonia;
– Galeria Nouă, București;
– Congresul al XI-lea al P.C.R., Craiova;
1975 – Plastik und Blumen, Berlin, Germania;
– Expoziția românească de forme sculpturale mici, Varșovia, Polonia;
– Muzeul Galliéra Hommage de la sculpture roumaine contemporaine à Brancusi, Paris, Franța;
– Bienala de la Veneția, Italia;
1976 – Expoziția Magistralele socialismului, București;
– Arta și natura, Galeria Nouă, București;
1977 – Bienala de Sculptură Mică, Padova, Italia;
– Țărănimea – puternică forță socială și revluționară, Galeria Simeza, București;
– Sculptura românească din secolul al XX-lea, Galeria Tretiakov, Moscova, Rusia;
1979 – Trienala de pictură și sculptură, New Delhi, India;
– Bienala Internațională de sculptură în aer liber Muzeul Skironio, Atena, Grecia;
– Expoziția de grup de sculptură și artă decorativă, Plovdiv, Bulgaria;
– A 35-a aniversare a Eliberării, București;
1979, 1981, 1985 – Bienala de Sculptură, Muzeul Skironio, Atena, Grecia;
1980 – 2050 de ani de la crearea statului dac, București;
– Expoziție de sculptură românească contemporană, Moscova; Praga; Bratislava; Rostock;
1981 – Bienala Internațională, Muzeul Skironio, Atena, Grecia;
– Expoziție de artă contemporană românească, Montréal, Canada;
1982 – Quadrienala de artă decorativă a țărilor socialiste, Erfurt, Germania;
1983, 1984, 1985 – Salon des grands et jeunes artistes d’aujourd’hui, Salon de Mai, Paris, Franța;
1983, 1985 Salon de Mai, Paris, Franța;
1985 – Femina, organizată de UNESCO în memoria Alice Penalba, Paris, Franța;
– Les Mille et Une Nuits, Centrul Cultural din Boulogne, Franța;
– Les Têtes de l’Art, Galeria Gérard Laubie, Paris, Franța;
– Salon d’Art Sacré, Paris, Franța;
– Cent sculpteurs face au public, Centrul Cultural din Boulogne, St. Cloud;
1986 – Salon de mai; Salon d‛Art Sacré; Salon réalités nouvelles, Paris;
– Association pour le développement des arts à Colliure, Château royal de Collioure, Franța.
Simpozioane:
1967 – Grenoble, Franța;
1970,1975 – Măgura, Buzău;
1973 – Siklos, Ungaria;
1974 – Lindabrunn, Austria;
1976 – Austria;
– Krapina, Iugoslavia;
1978 – Suwako, Japonia;
1979 – Galați;
– Zarand, Arad;
1981 – Brăila;
1985 – Aix-en-Provence, Franța.
Lucrări monumentale:
1967 – Tatăl și fiul, Parcul Mistral, Grenoble, Franța;
1970 – Măgura, Buzău;
1972 – Costinești, Constanța;
– Voroneț, Suceava;
– Balta Albă, București;
1973 – Siklos, Ungaria;
1974 – Tată și fii şi Lapone, Lindabrunn, Austria;
1975 – Măgura, Buzău;
1978 – Oglinda soarelui, Suwako, Japonia;
1979 – Suwako, Japonia;
– Fructul soarelui și Fluturi (distrusă), Costinești;
1981 – Păsări de foc, Brăila;
1985 – Apeducte, Aix-en-Province;
– Cruci și Tată și fii, Limousin, Franța;
2007 – Ansamblu de sculpturi în piatră, Parcul Kiselef, București.
„Apostu este cel mai reprezentativ dintre sculptorii care, încă din primii ani ai celui de-al șaptelea deceniu, găseau în creația populară – îndeosebi sculptura în lemn sau piatră și piesele de etnografie – temeiurile inovării stilistice, drumul spre modalități de expresie eliberate de clișeele și convențiile unui realism îngust, academizant. Din patrimoniul culturii populare materiale el a adus motive și forme arhaice, încărcate de farmec și mister, inepuizabile în capacitatea lor de a rămâne mereu actuale, încorporând, pe trunchiul reprezentărilor arhetipale, experiențele spirituale ale fiecărei noi generații. Sculpturile sale au avut – chiar și atunci când transferau, supradimensionându-le, elementele din industria țărănească – un anume sens polemic, marcând, fie și conceptual, sensul descoperirii și valorificării tradițiilor. Artistul a depășit curând această fază, apelul la izvoarele artei populare fiind tot mai explicit făcut de pe pozițiile unei concepții originale, rezultat al culturii plastice și al temperamentului său care are forța să individualizeze forme ce par de largă circulație, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. În ultimul timp lucrările sale vizează mai puțin morfologiile și într-o măsură mai mare componentele spirituale ale culturii populare. Prin acest mod creator de raportare la valorile artistice patrimoniale, Apostu a dovedit că și-a însușit esența creației lui Brâncuși. Unul dintre cele mai cunoscute cicluri ale sale, Tată și fii, constituie o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al „arborelui vieții“, starea de comunicare dintre elementul uman și cel vegetal făcând posibilă reactualizarea mitului regenerării cosmice. Alte cicluri – Laponele, Fluturii – dezvoltă sugestii formale ale artefactului țărănesc, ale căror morfologii preiau în mod firesc datele naturii vii, logica creșterii în spirală a formei, simetriile zoomorfe și antropomorfe. În ultimii ani artistul a continuat să investigheze forma, în relația ei cu materia opacă și densă a lemnului sau a pietrei, dar într-un mod care face sensibilă acea dramă specific umană, în atingere cu planul divinității (ciclul Iisus răstignit). Sculptorul depășește păgânismul evident al primelor sale lucrări, angajate în dialogul cu un fond ecumenic neolitic, la care se referă Mircea Eliade, și care îl inspirase și pe Brâncuși, aducând tema fiului în aria de semnificații creștine. Eroziunea socială și drama declinului biologic acționează asupra regimului formal al sculpturilor sale – până atunci pline de vitalitate. Sculptura sa dobândește, în aceste condiții, un accent expresionist.” (Constantin Prut)
