NADIA COMĂNECI

Gimnastă

N. 12 noiembrie 1961, în Oneşti, judeţul Bacău.

A început să practice gimnastica la 5 ani, în oraşul său natal, fiind selecţionată de antrenorul Marcel Duncan şi legitimată la AS Flacăra Oneşti.
Descoperită de către cuplul de antrenori Béla şi Martha Károly a devenit în scurtă vreme „piesa de rezistenţă” a lotului României. La 11 ani a reuşit performanţa de a câştiga primul titlu de campioană naţională. La 13 ani a reprezentat pentru prima dată România la Campionatele Europene de la Skien, Norvegia. Rezultatele concursului au dat măsura talentului său, gimnasta reuşind să-şi adjudece trei medalii de aur şi una de argint.
Un an mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Montréal, Nadia a impresionat prin exerciţiul său întreaga lume sportivă, obţinând prima notă de 10 din istoria jocurilor olimpice moderne şi un palmares de invidiat: 3 medalii de aur (bârnă, individual compus, paralele), o medalie de argint (echipă) şi una de bronz (sol). Talentul său extraordinar a fost recunoscut la nivel internaţional, prestigioase voci din lumea sportului, cum ar fi BBC Sport, acordându-i titlul de „Personalitatea sportivă a anului 1976”. Agenţia de ştiri Associated Press a desemnat-o „Atleta anului” iar administraţia Nicolae Ceauşescu i-a acordat titlul de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără deţinătoare a acestei distincţii.
La Campionatele Europene din 1977 a obţinut 2 locuri întâi (la individual compus şi paralele) şi un loc doi (la sărituri). Campionatele Europene din 1979 au făcut dovada calităţii sale excepţionale, astfel că Nadia şi-a adjudecat al treilea titlu de campioană. Nota de 9,95 obţinută pentru exerciţiul de la bârnă din cadrul Campionatelor mondiale din 1979 a contribuit în mod hotărâtor la plasarea echipei naţionale pe primul loc al podiumului. Jocurile Olimpice de la Moscova (1980) i-au completat palmaresul cu 2 medalii de aur (bârnă şi sol) şi 2 medalii de argint (echipe şi individual compus).
Nadia şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională patru ani mai târziu, urmând a se implica în procesul de pregătire al tinerilor gimnaşti ca membru al Federaţiei Române de Gimnastică. A reprezentat România la o serie de manifestaţii sportive de profil din SUA, Uniunea Sovietică şi Cuba.
A trecut ilegal frontiera româno-maghiară în noiembrie 1989 şi s-a stabilit în America, unde a căutat să-şi folosească numele ca brand în vestimentaţia gimnaştilor. În 1993, a devenit primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.
În 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner; s-au căsătorit în România, în aprilie 1996. După 10 ani, pe 3 iunie 2006, s-a născut băiatul lor, Dylan Paul. Cuplul Conner-Comăneci este dedicat descoperirii şi promovării tinerelor talente ce frecventează Bart Conner Gimnastics Academy.
În 1999, a fost desemnată, în cadrul unei festivităţi vieneze, „Sportiva secolului al XX-lea”. Un an mai târziu, statul român i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de comandor.
Este primul sportiv invitat să vorbească la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite, la lansarea anului 2000 ca An Internaţional al Voluntariatului.
În decembrie 2003, în SUA, i s-a publicat prima sa carte, volumul autobiografic „Scrisori către o tânără gimnastă” („Letters to a Young Gymnast”).
Nadia deţine o seamă de funcţii de reprezentare pentru România: preşedinte onorific al Federaţiei Române de Gimnastică, preşedinte onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasador al Sportului Românesc, iar din 2003 consul onorific al ţării noastre în SUA.
În septembrie 2006, la aniversarea a 100 de ani de existenţă a Federaţiei Române de Gimnastică, s-a instituit Trofeul „Nadia Comăneci”.
În 2017, a participat la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Montréal (oraşul canadian în care a scris istoria gimnasticii în urmă cu 41 de ani), în calitate de ambasador al competiţiei, şi a înmânat medalia de aur campioanei absolute.
Într-un interviu acordat publicaţiei „Le Monde”, Nadia a declarat: „Nu consider că mi-a fost furată copilăria şi adolescenţa, din moment ce e singura viaţă pe care am cunoscut-o şi pe care vreau să o duc. Îi voi fi întotdeauna recunoscătoare mamei mele, ea este cea care m-a dus într-o zi la sală. Altfel, aş fi avut o existenţă normală şi mult mai puţin interesantă. Nu am niciun regret şi nici nu am avut. Priviţi ce înseamnă viaţă mea: tot ce mi s-a întâmplat mi-a permis să fiu acolo unde sunt astăzi. Sigur, au avut momente dificile, ca oricine, dar am trecut peste aceste încercări, pentru că mă străduiesc mereu să fiu pozitivă şi să iau ceea ce este mai bun din ce mi se întâmplă… 73 a fost numărul meu de concurs, 7×3=21, reprezentând a XXI-a a ediţie a JO, la Montréal. Am luat şapte note de zece, trei medalii de aur. 7+3=10”.

Bibliografie:
„Dicţionarul personalităţilor feminine din România”, coord. George Marcu, Editura Meronia, Bucureşti, 2009