AURORA GRUESCU

Silvicultoare

N. 11 mai 1914, în comuna Oituz, judeţul Bacău (nume la naştere: Aurora Dragomir) – m. 2005.
Studii: Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Silvicultură (1933-1938).

Activitate profesională:
1938-1948: inginer silvic şi subinspector silvic la Casa Autonomă a Pădurilor Statului.
1948-1949: şef-serviciu la Ministerul Silviculturii.
1949-1963: şef-serviciu la Direcţiile Silvice Făgăraş şi Bucureşti.
1963-1967: şef-serviciu la Administraţia Parcurilor Capitalei.
1967-1973: inginer cercetător principal la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti.
Este prima femeie inginer silvic din România (confirmarea a primit-o pe 16 februarie 2000, printr-o scrisoare, de la vicepreşedintele Societăţii „Progresul Silvic”, dr. ing. Cristian Stoiculescu).
Autoare a două inovaţii legate de lucrările de mecanizare în combaterea dăunătorilor (1958).
A publicat şapte articole de specialitate în „Revista Pădurilor” (Bucureşti).

Evidenţieri:

Diplome de Onoare din partea Ministerului Silviculturii (1956, 1958, 1964).
Membru de Onoare al Societăţii „Progresul Silvic”, filiala Prahova (1992).
Membru de Onoare al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (1993).
Membru de Onoare al Asociaţiei Femeilor cu Diplomă Universitară din România (1996).
Diplomă de Onoare din partea Ministerului Apei, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, pentru merite deosebite aduse silviculturii româneşti (1996).
Medalie de Argint Mare la Expoziţia filatelică binaţională România-Israel, pentru exponatul „Pădurea românească” (1996).
Nominalizată de The American Biographical Institute pentru titlul de „Personalitatea anului 1997”.
Cetăţean de Onoare al oraşului Buşteni, judeţul Prahova (mai 2002).

„Cu ani în urmă, pădurea era pentru oameni loc sfânt, loc de taină. Intrau în ea ca într-o biserică. Ţapinarii se închinau şi îşi cereau iertare atunci când tăiau copacii. Străbunicul meu, tăietor de lemne, a murit sub un copac doborât, iar oamenii spuneau că a uitat să se închine atunci când l-a retezat. Poate că este adevărat. Aşa am crescut noi, pe vremurile acelea, în dragoste şi respect faţă de pădure. Natura este Dumnezeire şi omul nu are voie să o distrugă. Arbuştii, copacii, aerul pădurii, totul este numai energie benefică. Da, pădurea este un miracol. Dar, pentru ca ea să ne fie alături, trebuie ca noi să o preţuim, s-o îngrijim. Este atât de simplu să ucizi arborii, dar este atât de greu să creşti o pădure… Acum, oamenii nu fac decât să distrugă. Planeta asta are suprafeţe uriaşe în care lumea tânjeşte după o oază de verdeaţă, după o frunză, iar noi, în România, ne întrecem în a le devasta. E o inconştienţă, e o crimă şi e un păcat. Vom fi pedepsiţi.” (Aurora Gruescu, în vol. „Legământ cu taina codrilor” de Rodica Simionescu, 2001, p. 12).

Bibliografie:
Simionescu, Rodica, Legământ cu taina codrilor. Biografia doamnei Aurora Gruescu, Ed. Comandor, Constanţa, 2001.
Dicţionarul personalităţilor feminine din România, coord George Marcu, Ed. Meronia, Bucureşti, 2009.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurora_Gruescu
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Aurora_Gruescu